Preşedintele PUG SA, Constantin Popeci: “Nu poate nimeni să fie cât noi, la nivel european”

1
355

Constantin Popeci

În contextul în care marii coloşi industriali capitulează, loviţi fiind de criză, Craiova industrială supravieţuieşte datorită brand-ului Popeci, un brand solid şi puternic care a reuşit să devină partenerul de încredere al nemţilor de la Siemens pe piaţa de subansamble, să contribuie la realizarea celui mai mare avion Airbus – A380, să-şi pună amprenta pe una dintre cele mai curajoase proiecte de infrastructură, Transalpinul elveţian. Dincolo de a fi o lecţie de supravieţuire, în halele uriaşe ale Popeci Utilaj Greu Craiova se citeşte performanţa şi managmentul de înaltă clasă. Pornind de la acest exemplu de bună practică, din păcate singular în zona noastră, ne-am propus să vedem cum se vede situaţia economică a României, starea mediului de afaceri, viziunea de dezvoltare a Craiovei din perspectiva preşedintelui companiei Popeci Utilaj Greu, Constantin Popeci.

– Domnule Constantin Popeci, având în spate experienţă şi rezultate în domeniul de business, sunteţi îndreptăţit să răspundeţi la una dintre cele mai grele întrebări ale acestor zile: credeţi că această criză din România este una atipică?

– Aşa cum se spune şi în mass-media, România are o situaţie bună din punct de vedere economic, adică datoria şi deficitul bugetar sunt în limite rezonabile. Am vrea să nu fie deficit, dar aşa ceva este mai greu. Aşadar, România are o şansă şi această şansă constă în faptul că ţările din Vest, mai ales Germania, în perioada crizei din 2009-2010, şi-au redus foarte mult locurile de muncă. Chiar cunosc parteneri care şi-au desfiinţat firmele – desfiinţat în sensul că şi-au concediat muncitorii şi-au închis birourile de proiectare, de vânzare – şi au venit în ţări ca România, Ucraina, mai puţin Bulgaria, pentru că acolo este mai puţin dezvoltată industria. Şi atunci au venit cu nişte lucrări, astfel încât mulţi au fugit în China. După vreo doi şi jumătate de activitate în China, au revenit în România spunând că „acolo nu facem calitate, aşa că dorim să lucrăm, din nou, cu voi, deşi sunteţi mai scumpi”. Astăzi exporturile în România merg foarte bine, cum şi noi facem, cu producţia noastră, să meargă în proporţie de 95% la export, fiind şi contractată în acelaşi procent. Avantajul României, atipic, este că noi avem forţă de muncă, iar ei nu-şi mai permit să-şi angajeze oamenii în ţările dezvoltate. De acum înainte, ei ne vor vinde nouă ceea ce ne vând şi americanii: muzică, proiecte, soft, filme, adică nematerializate. Aşadar, ei  ne vând nouă proiecte sau ne dau proiecte, noi le vom lucra. Peste 50 de ani, vom face şi noi proiecte, când ne vom dezvolta gândirea tehnică şi cercetarea. Vom face proiecte prin Africa, prin Asia sau prin alte părţi. Astăzi, România este avantajată pentru că au crescut exporturile în Germania şi în alte ţări, iar ei nu îşi mai permit să-şi aducă oamenii înapoi.

– Care ar trebui să fie strategia de dezvoltare economică: atragerea de investitori străini sau încurajarea mediului de afaceri autohton?

– Eu sunt pe principiul „prin noi înşine”. Este un principiu liberal care mie îmi place, de aceea şi sunt cu un partid care are şi liberal în coadă. Vreau să vă spun că, de regulă, străinii au interesul să obţină un profit imediat. Şi vă dau imediat un exemplu: s-a cumpărat, de la IMGB (n.r. – Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti), secţia de mecanico-sudură, forje, turnătoria şi cantina. Imediat, la doar câteva zile, au vândut cantina. După doi ani, au vândut fabrica la Daewoo, au exploatat-o cât au putut. Pe când autohtonul se gândeşte ce să facă cu ea ca să meargă mai departe. Sunt şi cazuri de investitori autohtoni care şi-au bătut joc de anumite firme şi le-au distrus. Cred că este mai bine să facem export cu fabricile noastre şi, prin export, să aducem valuta în ţară. Este adevărat că, dacă la Craiova ar veni John Deere să facă tractoare, dacă Fordul va face 300.000 de maşini, dacă Bombardier ar veni să facă avioane de business la fabrica de Avioane, normal că sunt bineveniţi. Noi, românii, care am făcut ceva, nu aveam de unde să venim cu un sac de bani, dar am avut management. În 1990, am plecat fără un leu în buzunar şi am ajuns unde am ajuns numai reinvestind.

– Care ar fi cele trei măsuri, în plan economic, pe care le-aţi lua imediat, dacă aţi îndeplini o funcţie de decizie la nivel naţional?

– Sunt foarte simple. În primul rând, nu aş schimba mai mult de 100 de oameni la alegeri. Aş face de aşa manieră încât, pe posturile-cheie – în special pe cele economice – să nu se schimbe mai mult de 100 de persoane. A doua (şi asta este foarte importantă, pentru că, de fapt, aici se pierd foarte mulţi bani) ar fi aceea ca, din start, cine are preţul cu 15% sau 20% mai mare sau mai mic la o licitaţie, să fie considerat că vine cu o ofertă neserioasă. Vin cu preţuri de dumping, la jumătate sau chiar la sfert, folosesc materiale de proastă calitate pe care le fură şi le mai vopsesc… Nu ai cum să faci, timp de patru ani, de exemplu… role la o foarte bună calitate, când tu ai preţul mai mic decât al rulmenţilor care intră în componenţa lor! Scrie în Ordonanţă că, dacă preţul este mai mic sau mai mare cu 20%, poate fi declarată ca fiind neserioasă. Dar nimeni nu face asta spunând că nu se poate şi este de preferat o ofertă mai ieftină. Eu fac licitaţie internaţională pentru utilajele pe care le cumpăr şi elimin toate ofertele mai mici sau mai mari cu 20%, pentru că nu pot să fie serioase. Deci, v-am spus, până acum, două soluţii pe care le-aş aplica imediat în vederea flexibilizării mediului de afaceri. A treia măsură ar fi aceea care deja se vehiculează, cea legată de stabilitatea la regiile de stat. Aici se scurg bani foarte mulţi şi managementul regiilor de stat trebuie să fie făcut de aşa natură încât să contribuie cu cotă din profit. Decât să-i dea altul ceva, mai bine ar primi el corect banii şi ar aduce şi eficienţă la regia respectivă.

“Este clar că trebuie să ieşim puţin din Craiova”

– Craiova – oraş turistic sau oraş industrial? Spre care dintre cele două direcţii optaţi?

– Da, ştiu această discuţie, am avut-o şi eu cu domnul primar Solomon, când eram în Consiliul Local. Indiferent ce s-ar zice, Craiova va rămâne un oraş industrial. Dar asta nu înseamnă că trebuie să construim, în locul mall-ului Electroputere, o altă fabrică. Nu, în niciun caz. Ne putem duce spre Coşoveni, ne putem duce spre Cârcea. Este clar că trebuie să ieşim puţin din Craiova. Eu nu pot să ies din Craiova. Dacă aş avea o firmă cum este Panificaţia, eu aş ieşi din Craiova, m-aş ducea la 5 kilometri de Craiova, unde aş avea totul grupat la un loc, iar valorile celelalte mi-ar acoperi cheltuielile cu mutatul. Dar nu pot să mut utilajul greu, pentru că noi avem fundaţii care costă peste 1 milion de euro la o maşină. Avem peste 60 de maşini şi nu rentează, nu mai am bani să mai sparg blocurile care sunt aici, în pământ. Aşa a făcut o firmă italiană, care a cumpărat, când am fost eu plecat, o hală care era tot a IUG-ului. I-am rugat să mi-o dea mie făcându-le oferta, în sensul că le dau o dată şi jumătate cât au dat ei pe terenul respectiv. Le-am spus că vor demola hala şi atât, pentru că costurile demolării  fundaţilor – care au până la şase metri înălţime – costă mai mult decât pământul. Nu mi-au dat nici mie hala şi aşa a rămas. Dar asta nu înseamnă că exclud latura turistică a unui oraş. Eu sunt şi pentru un Aqua Parc, pentru că ştiu că sunt copii care s-ar bucura de aşa ceva. Poate eu am o piscină, dar nu toţi au şi atunci trebuie să se ducă undeva. Mândria noastră este Parcul „Romanescu”, iar atunci când s-a făcut toate ziarele spuneau „ce şmecherie a făcut Bibescu, care a dat o vale de-a lui şi a luat atâta teren…”. Ulterior, cu acest parc, am luat medalia de aur la Paris. Nu trebuie să renunţăm la proiectele noastre prin prisma unor cârcotaşi care spun „ce, domn’e, nu putem să facem şi altceva?”, sugerând ideea că avem străzi neasfaltate, străzi fără canalizare… Păi, mereu vom avea străzi neasfaltate şi străzi fără canalizare, pentru că oraşul se dezvoltă. Păi, sigur nu poţi să intri pe o stradă şi să-i aduci canalizarea, pentru că nu sunt bani. Dar va veni timpul când Ford va produce la capacitate şi vor fi mai mulţi bani la buget şi se vor asfalta toate străzile şi se va face şi canalizare peste tot. Deocamdată, facem casele şi, după aceea, amenajăm strada. E foarte bine că s-a dat acum hotărârea ca strada să aibă nouă metri, că erau zone în Craiova unde nu aveau loc să intre două maşini, îşi atingeau oglinzile.

– Pentru că tot am ajuns la cazul Electroputere, se vehicula că sunteţi soluţia salvatoare a acestei fabrici. Ce s-a întâmplat cu acest proiect?

– Noi am făcut o asociere şi am mers să depunem oferta pentru preluarea societăţii Electroputere. Eram mai mulţi oameni de afaceri, care aveam peste 8.000 de angajaţi împreună, dar ni s-a spus că nu suntem strategici. Şi au venit arabii, care au fost strategici. Vă daţi seama că, dacă aş fi un egoist, aş spune că îmi pare bine, în sensul că ei au plecat, vor mai pleca, iar eu rămân şi ajung mai multe lucrări la mine. În nici un caz nu spun aşa, pentru că nu avem acelaşi obiect de activitate. Dar, pentru oraş, pentru noi toţi, Electroputere (cât este el acum), dacă ar face producţie, ar fi foarte bine. Poate că era prea mare, fiind vorba de 82 de hectare. Acum mai sunt vreo 15 hectare, dar dacă ar produce transformatoare şi rotative… Este păcat că s-au distrus două turnătorii – una era modernizată, turnătoria de neferoase, şi noi lucram mult cu ei.

“Mă simt aici, ca într-o familie”

– Ce reprezintă acum, după atâta muncă şi investiţii, Popeci Utilaj Greu pentru dumneavoastră?

– Mă simt ca într-o familie şi nu vă exagerez cu nimic. Când am venit aici erau porumb şi viţă-de-vie. Astăzi, aţi văzut cred că de la intrare, sunt alte condiţii, inclusiv la mine în birou… Dar acest birou l-am făcut după ce le-am creat angajaţilor toate condiţiile, halele, pentru că aşa era normal. Noi suntem aici ca o familie, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt şi oameni nemulţumiţi, dar poate noi suntem aceia care nu-i vedem pentru că ei sunt cei mai buni. Sigur sunt şi oameni care nu îşi fac datoria şi pe aceia îi eliminăm din colectiv sau îi plătim mai prost. La noi, în perioada aceasta, adică din 2008 – care a fost şi cel mai bun an pentru PUG SA –, am avut creşteri salariale de peste 40%. Deci, în perioada de criză, când alţii au tăiat salariile, noi le-am crescut cu peste 40%. Oamenii au crezut că eu am venit, în 2003, aici, să tai, să vând. Dacă vindeam vreo 4-5 utilaje îmi scoteam toţi banii pe care i-am investit la IUG, dar eu am început să investesc. Iar oamenii, când au văzut că eu cumpăr, au înţeles că au pâinea asigurată. Chiar sâmbătă, când treceam prin fabrică, m-am întâlnit cu un muncitor. Ieşind de pe alee, de la maşina lui, m-a abordat astfel: „Domnule Popeci, să dea Domnul să avem de lucru”. Eu i-am spus: „Domne, eu vă asigur că vom avea de lucru”. Nu pot să spun că eu, Popeci, sunt cel mai tare, unde pun eu mâna se face tot. Totul facem în colectiv, noi toţi conducem, nu conduce unul singur, ci hotărâm împreună. Bineînţeles, unul trebuie să-şi asume, totuşi, responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că nu am mai şi greşit în decizii. Deci, această familie a demonstrat că există atunci când a venit criza şi am rămas fără lucrări.

– Ar fi interesant să ne spuneţi cu ce aţi contracarat criza în companie…

– Am făcut cele trei săli de sport, pentru că aveam materialele rămase de la Polivalentă. Am fost păcălit şi am rămas cu materiale în stoc de 35 de miliarde. Nu doream să dau oamenii afară, pentru că presimţeam că se va întâmpla ceva, şi am făcut cele trei săli de sport. Acum vin, din toată Craiova, şi joacă fotbal, tenis, fac fitness. Dar au venit oamenii şi m-au întrebat: „Domnule Popeci, ce putem să facem noi pentru firmă?!, Haideţi să nu lucrăm luni, să nu lucrăm nici vineri…”. Şi veneau la lucru şi nu erau plătiţi. Nu aveam nici un motiv să-l chem la lucru pe un strungar sau pe un lăcătuş dacă nu aveam de lucru, dar veneau – şi erau neplătiţi – din personalul TESA, şefii de serviciu. Aşa cum probabil aţi auzit, eu îi trimit pe toţi angajaţii mei în Grecia, am două vile închiriate şi îi trimit, pe rând, acolo. Acum au venit ei şi au propus să nu îi mai trimit. Sindicatul a propus să nu mai plece un an de zile în Grecia şi a spus că muncitorii au refuzat, ca să ajute firma. Atunci eu m-am gândit ce ar trebuie să fac în perioada asta? Cum să întâmpin şi să contracarez criza? Simplu: am făcut investiţii de peste 20 de milioane de euro şi am început să angajez. Mulţi parteneri din afară se mirau şi spuneau: „Mă, ce naiba se întâmplă, acolo, la tine? Toată lumea dă afară, toată lumea renunţă şi numai Popeci angajează!”. Atunci a crescut şi încrederea partenerilor străini şi atunci am investit. Astăzi, spun partenerii noştri că suntem cea mai mare capacitate de prelucrări şi montaj din Europa. Ce se întâmplă? Uniunea Europeană ne dă acum bani pentru dezvoltare, dar, după 2013, va da pentru cu totul altceva.  Eu am sesizat acest lucru şi m-am apucat să fac proiecte. În afară de asta, am început să ne creăm produsele noastre. Am livrat nişte utilaje care nu se mai fac în lume şi asta ne-a ajutat foarte mult. În 2011, faţă de 2010, am crescut producţia cu 60%, iar în 2012 faţă de 2011, care deja a fost cel mai bun, depăşind chiar şi anul 2008, care a fost cel mai bun an dintotdeauna, vom ajunge cu o creştere de încă 25%.

Noi fonduri europene pentru eficientizarea energetică a utilajelor vechi

– Aţi mai accesat fonduri europene?

– Tot timpul. Prin primul program am pus în funcţiune utilaje care nu au funcţionat niciodată sau utilaje pe care le-am cumpărat şi lipseau din fluxul de fabricaţie. Acum avem un contract, care e aprobat şi trebuie să-l semnăm – mai avem noi de luat un certificat că nu avem datorii la stat şi, fiind dintre contribuabilii mari, îl luăm de la Bucureşti. Acesta e un contract pentru eficienţă energetică şi vom moderniza restul maşinilor care astăzi funcţionează şi au partea electrică, electronică din anii ’75-’80.

– Brandul Popeci a ajuns până în munţii Alpi…

– O delegaţie guvernamentală a mers în zona Dusseldorf, la o întâlnire cu ministrul Economiei şi Finanţelor local. Partea română a zis atunci că vrem să lucreze împreună cu nemţii. Iar ei au zis: „Păi noi lucrăm foarte bine cu România, cu firma Popeci din Craiova, şi la Siemens, şi la Airbus”… Nu a ştiut nimeni să spună cine e firma Popeci, dar ei ştiau toţi. Dar cum am ajuns să lucrăm în Alpi? Nu mă puteam duce să spun că eu pot să le livrez un strung mare, un utilaj de 1.000 de tone. Dar puteam să  livrez subansamble. Şi m-am dus  la târgul românesc, de la Hanovra. Vizavi de masa românească, am deschis şi eu un pavilion mare. Oamenii vizitau România şi îi pofteam şi la noi. Încet-încet, am început prin a vinde o piesă, două-trei, un subansamblu, iar astăzi facem utilaje care cântăresc împreună peste 200 de tone, cum sunt turbinele pentru centrale nucleare care cântăresc peste 120 de tone. Deci, suntem furnizori strategi ai firmelor cu care am început o colaborare. Dar paşii au fost mici. Chiar şi partea de calitate nu ştiam să o facem la cerinţele nemţeşti. Astăzi, le spun partenerilor noştri străini că nu lucrăm cel mai bine din lume, dar nimeni nu lucrează mai bine ca noi. Cât priveşte Transalpinul, este adevărat. E vorba de cel mai mare tunel din lume de 58 de kilometri, pentru care noi am făcut utilajul care transportă 6.000 de tone de rocă în 24 de ore, în mod automat.

– Aţi găsi o soluţie şi pentru Doljchim?

– Nu, Doljchimul este prea mare. Poate mai bine pentru Avioane, dar pentru Combinat – nu. Doljchimul trebuie retehnologizat total. Dacă m-aş apuca să retehnologizez, m-aş duce altundeva decât în Craiova, la un 30-40 de kilometri, într-un câmp, pentru a-i lăsa pe cei de la Işalniţa să facă, din nou, agricultură, zarzavaturile acelea după care tânjesc craiovenii.

– Dar la Avioane?

– Noi putem să ajutăm Avioanele. Avem discuţii cu mai multe firme privind subansamble pe care să le dăm să se fabrice acolo. Avem nişte discuţii, dar nu ne putem duce la ei cu subansamblele până nu avem certitudinea că le putem lucra. Ei sunt puţini, deci nu ar fi o problemă cu încărcatul lor – vreo 200-300 de angajaţi, iar eu am peste 1.500. Chiar vrem să mai angajăm anul acesta vreo 150-200 de oameni. Dar acolo cred că s-a şi format o mentalitate că e mai uşor să stai acasă şi să câştigi mai bine, decât la Popeci, dacă stai acasă.

“Vreau să pregătesc o generaţie pentru fiul meu sau pentru nepoţi”

– Ştim că aveţi şi un program de încurajare a tinerilor…

– Eu am o fundaţie care se numeşte Fundaţia “Constantin Popeci”, în care fac şi acte de caritate. Ajut mult, dar nu ies în presă cu ele pentru că mi se pare că le faci degeaba dacă te duci şi te rogi într-o biserică şi chemi camerele de filmat sau dai un ajutor sau construieşti o casă la sinistraţi şi chemi televiziunile acolo. De asta noi nu facem publicitate. Dar dăm 70 de burse la elevi şi studenţi de o aşa manieră încât să vină, după aceea, la noi. După ce termină facultatea sau şcoala, doi ani de zile se pregătesc pe maşinile noastre. Pentru că, trebuie să vă gândiţi, o maşină a noastră costă 1 milion de euro, ori dacă noi punem un om nepregătit şi o tamponează, costurile de reparaţii sunt mult prea mari. Şi atunci îi pregătim, mulţi nu rezistă psihic, pentru că ştiu că nu pot să strice o piesă aşa de scumpă. Până acum aveam în jur de 13 maşini mari, iar la sfârşitul acestui an vom avea 44 de maşini mari. Toate lucrează pe trei ture, cu oameni foarte, foarte bine pregătiţi. Sunt foarte mulţi studenţi pe care îi pregătim ca muncitori. După trei-patru ani ca muncitori, îi promovăm ingineri în cadrul fabricii. Au un randament mai bun, pentru că toate maşinile sunt cu comandă-program, cu calculatoare, deci nu e vorba de muncă brută, ci doar de inteligenţă, iar ei învaţă repede. În al doilea rând, când şi-a format un alt om cu care să fie înlocuit, îl luăm şi îl promovăm în alte funcţii. De exemplu, şeful de astăzi al unei secţii a fost promovat din fost student, inginer şi lucrător pe o freză împreună cu tatăl său.

– Să înţelegem că e o politică strictă în privinţa personalului.

– Nu poţi să iei oameni nepregătiţi, trebuie să ţi-i formezi. Noi am format şi pentru Ford şi sperăm să formăm în continuare nişte sudori autorizaţi. Chiar acum suntem în legătură cu o firmă şi vom dezvolta foarte mult partea de şcolarizare pentru Ford şi pentru alţii. E o firmă care a format specialişti pentru Ford şi în America şi cu care ne asociem, pentru că eu am spaţiile, dotările de aşa manieră încât să putem să pregătim oamenii. Am o expresie… spun că vreau să pregătesc o generaţie pentru fiul meu sau pentru nepoţi.

– Cu ce altă mare companie de profil v-aţi compara în acest moment?

– Nu poate nimeni să fie cât noi, la nivel european. Foarte mulţi au două sau trei sau cinci maşini, dar la un loc nu are nimeni atâtea. Şi v-aş da un exemplu: am fost la Siemens, vicepreşedintele m-a condus în fabrică şi mi-a arătat o hală lată de 20 de metri şi lungă de vreo 50 de metri şi un pod care va ridica 30 de tone. Vă place? Da, foarte frumos, i-am spus, pentru că, într-adevăr era foarte frumos. Când a venit aici a zis că îmi bat joc de el… I-am spus că m-a întrebat dacă e frumoasă, nu dacă noi avem aşa ceva. E adevărat că dacă aş face astăzi un utilaj greu nu l-aş face atât de mare, dar dacă îl am. Ştiu să îl gospodăresc.

Jumătate din producţia Popeci Utilaj Greu merge în Germania

– Care sunt partenerii dumneavoastră?

– Pot să vă spun şi în cifre, pentru că nu este greu: pentru Siemens – facem 25% din producţie, pentru Grupul SMS din Germania, care înseamnă Mannesmann, Siemag, Demag  – iarăşi 25%, pentru Caterpillar – alte 25%. Mai este şi Airbus – unde am livrat utilaje pentru cel mai mare avion din lume, A380. V-am dat numai câteva exemple.

– Schimbând registrul, vă gândiţi să mai reveniţi în administraţie? Pentru că aţi ocupat şi funcţii importante – prefect, consilier municipal ultima dată. Dacă v-aţi întoarce, ce poziţie aţi viza?

– Nu cred că mi-ar plăcea să revin. În general sunt un tip modest, singura mea pasiune fiind maşinile. De mic am fost meseriaş, în atelier la tata făceam, la 7 ani, chei şi potcoave, deci de mic am meşterit. Dar am o anumită modestie, nu ies să fac paradă prin oraş. Dar m-a deranjat foarte mult atunci când am dat declaraţia de avere că scria acolo: pensionar cu Harley. În general, cei bătrâni cumpără Harley, ştiţi? Şi atunci m-am gândit ce rost are să dau eu declaraţii, când pot să stau aici şi să ajut cel puţin 1.000 sau 2.000 de familii să o ducă mai bine decât alţii? De ce să nu muncesc pentru ei şi să fiu şi eu, în acelaşi timp, liniştit? Ca oltean, aş fi vrut să fiu mai sus, dar în familie am foarte mulţi ardeleni care mi-au zis să stau în banca mea.

– Ne-a anunţat preşedintele Traian Băsescu că revine recesiunea în 2012. Ce părere aveţi?

– Şi eu am avut probleme în doi ani, dar am luat-o asupra mea şi nu am spus niciodată ce greutăţi am. După ce le-am terminat, le-am zis: oameni buni, copii, eu am avut greutăţile acestea în luna aceasta, dar nu am spus nimic ca să nu vă demoralizez. La nivelul naţiunii, este altceva: nu poţi să spui că nu avem probleme, fiindcă atunci oamenii zic: „Păi, dă-ne!”. Şi atunci pune răul înainte ca să poată să rezolve ceva. Dar e bine să nu vină criza peste noi. Şi eu cred că nu va veni, pentru că s-au luat nişte măsuri ferme, bune. Orice s-ar spune, guvernul acesta s-a sacrificat prin măsurile pe care le-a luat. Cunosc instituţii – nu le dau nume – care ar mai fi angajat 200-300 de oameni, dar au redus personalul cu 15% şi merg mai bine decât înainte. Dar ce s-a întâmplat? Întotdeauna când a câştigat un partid, nu contează care, a venit şi a găsit nişte directori şi le-a zis să coboare ei mai jos cu o treaptă. Nu le-a luat din salarii, doar i-a făcut directori adjuncţi ca să îi pună pe ai lor. După patru ani, au câştigat alţii alegerile şi au procedat la fel. Şi tot aşa, din anul 2000, încât ne-am trezit că s-a triplat numărul funcţionarilor. S-a spus că, în 2004, au fost cheltuiţi 7 miliarde de euro pentru administraţie, iar în 2008 am ajuns la 15 miliarde de euro. Deci în patru ani s-au dublat costurile. Însă, aşa cum am spus, nu cred că vom avea de-a face cu recesiunea în anul acesta. Cam aşa văd eu lucrurile.

Interviu realizat de MARGA BULUGEAN şi LAURA MOŢÎRLICHE

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.