Festivalul „Maria Tănase”: 40 de concurenţi au trecut, ieri, prin emoţiile preselecţiei naţionale

0
1017

Emoţii mari pentru tinerii concurenţi veniţi, ieri, din aproape toată ţara, la preselecţia pentru cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, care se desfăşoară săptămâna aceasta la Craiova. Nu mai puţin de 40 de solişti vocali şi instrumentişti s-au prezentat în faţa juriului naţional, toţi străduindu-se să demonstreze că au calităţile artistice necesare pentru a urca pe scena acestui prestigios festival. Doljul a avut cei mai mulţi concurenţi, 10 la număr, urmat de Olt, cu 6, şi Gorj, cu 5. Care dintre ei au reuşit să convingă prin talent vor afla astăzi, când preselecţia continuă la Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Vestea că o nouă ediţie a Festivalului „Maria Tănase” are loc la Craiova între 28 septembrie şi 3 octombrie s-a răspândit în toată ţara, astfel că, ieri, în prima zi a preselecţiei naţionale, organizatorii au primit 40 de concurenţi din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Teleorman, Vâlcea, din municipiul Bucureşti şi din Serbia. Majoritatea au fost solişti vocali, doar opt dintre ei fiind instrumentişti – interpreţi la fluier şi caval, nai, vioară şi clarinet.

Potrivit Regulamentului concursului, aceştia a trebuit să interpreteze două piese muzicale inedite, una fără acompaniament (doină sau baladă) şi una cu acompaniament orchestral. Nu puţini au fost însă cei care nu au respectat această prevedere, prezentând numai piese cunoscute, din repertoriul unor interpreţi consacraţi, ceea ce i-a nemulţumit pe membrii juriului. „Au fost câţiva tineri care s-au evidenţiat în mod deosebit. Însă au fost şi unii – trebuie să spunem sincer – care au venit cu două-trei piese să încerce la acest mare festival. Le-aş sugera concurenţilor ca, înainte de a ajunge la preselecţie, să consulte Regulamentul, pentru că juriul – şi nu numai – preferă să audă piese inedite, nu arhicunoscute. Acesta este un lucru care ar trebui, în viitor, accentuat din timp pentru concurenţi şi profesorilor care lucrează cu ei”, a declarat, ieri, preşedintele juriului, prof. univ. dr. Niţă Frăţilă, de la Academia de Muzică din Novi Sad (Serbia).

Preselecţia naţională continuă şi pe parcursul zilei de astăzi, când aşteptaţi începând cu ora 10.00, tot la Teatrul Naţional Craiova, sunt alţi câţiva concurenţi din Suceava, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Sălaj şi Giurgiu, dar şi din alte localităţi din care, din diferite motive, nu au putut să îşi anunţe până în prezent participarea. Doar tinerii artişti care trec de preselecţia naţională vor putea evolua în concurs, zilele următoare, pe scena festivalului şi, prin urmare, vor putea aspira la Trofeu sau la unul dintre premiile oferite de organizatori pe cele două secţiuni – Solişti vocali şi Solişti instrumentişti.

Festivalul „Maria Tănase” va avea două zile de spectacole-concurs urmate de recitaluri ale interpreţilor consacraţi (30 septembrie şi 1 octombrie) şi o seară de Gală a Laureaţilor care se va încheia în cântecele soliştilor invitaţi în recital (2 octombrie), toate cu începere de la ora 18.30. Nu mai puţin de 50 de interpreţi au fost invitaţi la această ediţie, de la consacraţii Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Veta Biriş, Petrică Mîţu Stoian ş.a. la mai tinerii Zorina Bălan, din Dolj, şi Maria Casandra Hauşi, din Maramureş, ambele câştigătoare ale Trofeului festivalului, în anul 2013, respectiv 2009.

Prof. univ. dr. Niţă Frăţilă, Academia de Muzică din Novi Sad (Serbia) – preşedintele juriului: «De fiecare dată când vin la Craiova îmi face o mare plăcere. Mă simt ca la mine acasă, pentru că urmăresc acest festival din 1993. Calitatea de preşedinte al juriului, din acest an, înseamnă pentru mine o deosebită onoare şi o să-mi dau silinţa să ducem totul la bun sfârşit. Majoritatea membrilor juriului sunt personalităţi deosebite, pe care îi cunosc şi cu care am mai jurizat. Sunt doar câteva peroane de care am auzit şi cu care nu am colaborat până acum, dar sunt convins că vom încerca împreună, pe cât posibil, să ajutăm tinerii concurenţi. Pentru că asta e menirea juriului – să ajute şi după aceea să evalueze şi să îi selecteze pe cei mai buni concurenţi dintre cei buni».