Scandal pe premierea campioanelor de la SCM Craiova: „Să nu transformăn un eveniment superb într-o urâțenie!”

0
486

Consilierul municipal Adriana Ungureanu, suporter frenetic al fetelor de la SCM Craiova, a criticat, astăzi, în momentul votului, modul în care se face premierea campioanelor. Ungureanu este de părere că, fiind vorba de un sport de echipă, ar fi trebuit ca toate jucătoarele se primească aceeași sumă de bani și să se regăsească toate pe lista de propuneri pentru titlul de „cetățean de onoare” al Craiovei.

Alesul local a evidențiat, totuși, trei absențe notabile: două jucătoare – Bobana Klikovac și Adreea Pricopi, precum și antrenorul secund, Dumitru Berbece, care nu se regăsesc între nominalizările pentru decernarea înaltei distincții a municipiului.

„Am înțeles că propunerile pentru cetățeni de onoare au fost ale domnului antrenor, dar noi propunem să se acorde această distincție și domnișoarei Klikovac (n.r. – Bobana Klikovac), chiar dacă părăsește echipa, așa cum o face și Yulya Dumanska. Nu s-a vorbit cu ea de la început, nu a existat o discuție clară, ceea ce nu este vina ei. De asemenea, și Andreea Pricopi a jucat mai mult de 70% din meciurile internaționale și ne-a făcut mândri pe noi, craiovenii, câștigând Cupa EHF. Nu văd de ce ne-am bate joc de aceste fete, noi, conducerea și Consiliul Local, să nu le acordăm și lor titlul de cetățean de onoare. Nu înțeleg divergențele care au fost la echipă între domnul antrenor secund Dumitru Berbece și domnul Bogan Burcea, dar ar trebui să primească și el titlul de cetățean de onoare, pentru că este un mare om de handbal. Nu cred că este un sacrificiu așa de mare pentru Craiova să le dea și acestor trei oameni această distincție”, a spus consilierul municipal.

Răspunsul municipalității a fost că întreaga răspundere în acest sens o poartă antrenorul principal, Bogdan Burcea, iar autoritățile o respectă întocmai, nedorind să intervină în deciziile interne ale echipei.

„Nu este vorba că dăm sau nu dăm acest titlu. Este atributul meu de a promova aceste rapoarte cu cetățenii de onoare, dar în spatele fiecărei propuneri există, la rândul ei, o propunere a cuiva. Eu consider că nu avem dreptul nici unul dintre noi să ne amestecăm în felul în care se conduce o echipă. Lucrul acesta s-a văzut și s-a demonstrat tocmai prin rezultatele care au fost și la handbal, și la fotbal. Nu cred că m-ați auzit vreodată de când mă cunoașteți să mă implic în formarea vreunei echipe. Sub nici o formă: nici ce antrenor, ce jucători, pe cine să luăm sau cu cine să semnăm contractele, nici măcar pe cine să băgăm în teren. De când mă știți, nu cred că m-am amestecat vreodată în această problematică pe care o consider strict a managerului”, a fost replica primarului Craiovei, Mihail Genoiu.

Și premierea în bani a jucătoarelor, un punct aflat puțin mai încolo pe ordinea de zi, a stârnit reacții de nemulțumire. Același consilier, Adriana Ungureanu, a ridicat problema primei pe care o primește Jelena Trifunovic – 17.000 de lei, o sumă mai mică în raport cu alte coechipiere ale sale.

„Nu sunt de acord cu suma pe care o primește Trifunovic. O facem cetățean de onoare și o trecem într-un eșalon secund, cu o primă mai mică. Vreau să mi se explice și mie de ce nu este în primul eșalon, în condițiile în care o facem cetățean de onoare”, a cerut consilierul Ungureanu.

Primarul Mihail Genoiu i-a răspuns că și aceasta a fost tot o decizie a antrenorului Bogdan Burcea, „care are toată încrederea noastră”, iar consilierului i-a spus că nu este în măsură să propună acordarea de prime suplimentare din moment ce nu a votat proiectul de buget.

„Nu știu dacă puteți să solicitați dumneavoastră o primă suplimentară atâta timp cât nu sunteți de acord cu nici o primă, oricât ar fi de mică sau mare, nu votați nici o primă. Din moment ce nu vă asumați nici o creștere a bugetului pentru premiere, ce să mai discutăm că ar mai trebui și lu ăla, și lu ăla… este simplu să stai pe margine și să arăți cu degetul. Vreți să vă implicați, foarte bine, aveți toată deschiderea noastră, dar nu să criticăm orice numai de dragul de a critica”.

În replică, Ungureanu i-a reproșat primarului că, inițial, suma avansată pentru premiere era mult mai mică, de 3.000 de lei, dar că municipalitatea nu le-ar mai fi acordat-o nici pe aceasta dacă fetele nu câștigau Cupa EHF.

„Nu luau prime dacă nu câștigau și dacă noi nu eram în Norvegia, vă spun eu!”, i-a aruncat Andriana Ungureanu edilului-șef.

Vizibil iritat, Genoiu i-a răspuns: ”Dacă sunteți dumneavoastră vreun profet și știți ce s-ar fi întâmplat!”, afirmând că, din contră, municipalitatea era pregătită să premieze jucătoarele de la SCM Craiova, chiar dacă nu câștigau finala. ”Să nu transformăn un eveniment superb într-o urâțenie, pentru că ceea ce facem este, la ora aceasta, urîțenie!”, s-a înfuriat Genoiu.

Cu votul consilierilor locali, acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Craiovei pentru nouă jucătoare și cei doi antrenori, Bogdan Burcea și Grigore Albici, precum și premierea întregului staff, format din 21 de persoane, se va face în ședința festivă a CLM Craiova, din data de 7 iunie.