CAMPIONATUL EUROPEAN 2012 – PRELIMINARII – GRUPA D

0
154

CATASTROFĂ EVITATĂ

ROMÂNIA – LUXEMBURG          3-1 (1-1)

Stadion: „Ceahlăul” – Piatra Neamţ, teren: bun, timp: frumos, spectatori: 14.000.

Au marcat: Mutu `24, `68, Zicu `78 / Gerson `22.

ROMÂNIA: Tătăruşanu – Săpunaru, Tamaş (`65 D. Goian), Gardoş, Raţ – G. Mureşan, Ropotan – B. Stancu (`46 Torje), Mutu (`84 Alexe), Zicu – Marica. Selecţioner: Răzvan Lucescu.

LUXEMBURG: Joubert – Schnell (`90 Martino), Blaise, Hoffmann, Mutsch – Payal, Gerson (`57 Da Mota), Peters, Bettmer (`81 Laterza) – Joachim, Leweck. Selecţioner: Luc Holtz.

Au arbitrat: Hüseyin Göçek – Serkan Ok, Aleks Tascioglu (toţi din Turcia).

Cartonaşe galbene: Tamaş `36, Ropotan `87 / Blaise `18, Mutsch `82.

 

Adrian Mutu

Prima reprezentativă a României nu mai e ceea ce a fost odată! Avându-l ca selecţioner pe lipsitul de experienţă Răzvan Lucescu, „tricolorii” de astăzi nu fac altceva decât să se facă de râs pe Bătrânul Continent şi totodată chinuindu-se, pur şi simplu, în campania de calificare aproape ratată la turneul final de anul viitor organizat de Polonia şi Ucraina. Dacă acum patru zile au suferit un nou şi ruşinos eşec în deplasarea avută în Bosnia-Herţegovina, aseară românii au fost foarte aproape de a se împiedica în compania Luxemburgului, reprezentativa pregătită de Luc Holtz fiind cea care a deschis tabela de marcaj în minutul 22, prin Gerson, acesta profitând de o greşeală a adormiţilor fundaşi! Treziţi la realitate de huiduielile celor aproximativ 14.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului din Piatra Neamţ, „codaşii” grupei D au restabilit egalitatea destul de repede, Adrian Mutu înscriind după o pasă primită în adâncime de la Gabriel Mureşan. Cu un joc ceva mai plăcut ochiului, pe parcursul mitanului secund „tricolorii” au mai punctat de alte două ori, atacantul Fiorentinei şi mijlocaşul Timişoarei fiind cei care au evitat o deloc dorită catastrofă!

 

CLASAMENT

1. FRANŢA     5   4   0   1   8-1     12p

2. BELARUS    5   2   2   1   3-1     8

3. ALBANIA    5   2   2   1   4-4     8

4. BOSNIA     4   2   1   1   6-4     7

5. ROMÂNIA    5   1   2   2   5-6     5

6. LUXEMBURG  6   0   1   5   1-11    1
 

RUNDA VIITOARE

(SÂMBĂTĂ, 03.06.2011)

ROMÂNIA – BOSNIA-HERŢEGOVINA

BELARUS – FRANŢA

 

ALTE REZULTATE

GRUPA A: Turcia – Austria 2-0.

GRUPA E: Suedia – Moldova 2-1.

GRUPA F: Israel – Georgia 1-0.

GRUPA I: Cehia – Liechtenstein 2-0.

 

Bosnia-Herţegovina, suspendată?

Întruniţi ieri, membrii Federaţiei de Fotbal din Bosnia-Herţegovina nu au adoptat schimbarea statutului care prevede că forul are trei preşedinţi, aşa cum au cerut FIFA şi UEFA, şi riscă sancţiuni din partea celor două organisme fotbalistice internaţionale. La vot, 28 de reprezentanţi nu au dorit schimbarea statutului, 22 au fost pentru, iar trei s-au abţinut. Comitetul Executiv al UEFA, întrunit pe data de 20 martie a.c., la Paris, a reconfirmat decizia de a suspenda automat, de la 1 aprilie a.c., Federaţia de Fotbal din Bosnia-Herţegovina, dacă schimbările cerute privind statutul nu sunt efectuate până la acea dată. Decizia UEFA a venit ca urmare a sistemului de conducere al Federaţiei de Fotbal din Bosnia-Herţegovina, cu trei preşedinţi, un bosniac, un sârb şi un croat. „Aşteptăm mai multe informaţii, însă suspendarea va intra automat în vigoare la data de 1 aprilie”, a declarat un responsabil al UEFA. În cazul în care suspendarea va intra în vigoare, echipele din această ţară nu vor mai putea evolua în competiţiile internaţionale.

Lupescu: „Nu ştiu cât ne-ar avantaja excluderea Bosniei”

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal nu ştie cât de mult ar avantaja naţionala României în campania de calificare la Euro 2012 o eventuală excludere din competiţie a selecţionatei Bosniei-Herţegovina de către UEFA. „Am auzit de decizia luată de Adunarea Generală a federaţiei din Bosnia-Herţegovina. Deocamdată nu pot să comentez, aşteptăm şi noi deciziile UEFA şi FIFA. Oricum, nu ştiu cât ne-ar avantaja în campania de calificare o excludere a Bosniei-Herţegovina. Mai sunt multe meciuri şi noi trebuie să le câştigăm pe toate. Nu pot să fac o evaluare exactă acum”, a afirmat Ionuţ Lupescu.