„Păsările – o eternă fascinaţie” pentru şcolarii de la „Mircea Eliade”

0
91

La Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei va avea loc mâine, 30 ianuarie, ora 14.00, un nou modul din cadrul atelierelor de educaţie animalieră plastică „Bios-Art”, la care vor participa elevii clasei a II-a C de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, îndrumaţi de prof. Elena Gavrilă. Dr. Ridiche Mirela le va prezenta acestora materialul „Păsările – o eternă fascinaţie”, din care cei mici vor afla despre modalităţile de adaptare ale păsărilor la diverse medii de viaţă ale planetei, cu accent asupra strategiilor de supravieţuire în condiţii ostile, specifice climatului rece. În partea a doua a întâlnirii, copiii vor realiza păsările favorite folosind quilling-ul, o tehnică de rulare a hârtiei.