„Drag” e startul Craiovei

1
128

Pandurii II – CS Universitatea Craiova 1-6

Au marcat: Vlăduţi 85 / Dragu ’25, Voinea 49, Dragalina 58, 62 – pen. Fl. Pârvu 68, 73.

Stadion: „Municipal – Tudor Vladimirescu”, spectatori: 1000.

Pandurii II: Lazar – Fărcăşanu, Rada, Băiţa (60 Vlăduţi), Bertea – Piţian, M. Găman, Băcilă, Alex Dos Santos, Brata – Cocină (60 Oiţă). Antrenor: Dan Staicu.

Universitatea: Brac – Cârjă, Fl. Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu – A. Ionescu – Dragalina (65 Pârvu), Precup, Sin (74 Ganea), Dragu – Voinea. Antrenor: Erik Lincar.

Arbitri: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin) – Alexandru Mihăilă, Elena Mazilu (ambii din Rm. Vâlcea).

Cartonaşe galbene: M. Găman 30 / Dragalina 31.

 

Dragu şi Dragalina au marcat jumătate dintre golurile Universităţii Craiova în partida de Cupă de la Târgu Jiu

Cu „M-a făcut mama oltean” a fost întâmpinată lângă operele lui Brâncuşi echipa Craiovei, prima apariţie oficială consemnându-se într-un pseudo-derby oltenesc. Continuatoarea legendarei Ştiinţa este totuşi neclară pentru mulţi, explicându-se astfel întrebarea verii în Oltenia: „Asta e echipa Olguţei sau a lui Mititelu?” Cea prezentă la Târgu Jiu a fost „legitimată” şi de un grup de 50 de fani din Bănie. Aceştia au fost pasivi în prima repriză, în semn de respect faţă de Costică Ştefănescu, omagiat şi printr-un banner afişat la peluză, primele încurajări auzindu-se în minutul 45, continuate apoi la final cu un „Forza Ştiinţa” mult mai convingător. N-au lipsit nici omologii mult mai discreţi ai lui Mititelu, de la CS Universitatea, Adrian Andrici şi Laviniu Beze, veniţi să se lămurească dacă echipa valorează mai mult decât autocarul luxos care a descins pe „Municipal”. Alb-albaştrii au fost pe „Municipal” jucătorii din anticamera lui Pustai, fiindcă CS Universitatea a apărut într-un echipament pe care predomina un galben-ruginiu, în stilul Wolverhampton, pe care trona stema veche a Ştiinţei. Lincar abordează un sistem 4-1-4-1, pe care Craiova l-a mai văzut pe vremea lui Victor Piţurcă, al cărui nepot, Mario Găman, a evoluat la gazde. Totuşi, în locul unei posesii prelungite,  Lincar preferă o precauţie firească în cazul unei echipe adunate în vara aceasta, care s-a înduplecat greu să atace un adversar ramforsat şi de la echipa europeană a Olteniei. Primul „Hai Craiova!” s-a auzit din partea localnicilor, de la tribuna a doua, chiar după acţiunea de efect a lui Dragu, din care s-a deschis scorul. Mijlocaşul de 21 de ani, venit de la Tulcea, echipa care oferă scheletul noii Ştiinţa, a slalomat spectaculos prin toată defensiva „pandură” pentru prima reuşită a „universitarilor”. A doua a sosit imediat după pauză şi la ea a contribuit jumătate din echipa Craiovei, ultima atingere din carambol aparţinându-i unui fost „pandur”, Albert Voinea. A ieşit apoi la rampă Dragalina, care şi-a trecut în cont dubla, dintr-un şut în vinclu de la 20 de metri şi un penalty scos de Sin. Înlocuitorul său, Florin Pârvu a avut aceeaşi productivitate în jumătatea de oră avută la dispoziţie, iar echipa Craiovei a terminat cu set prima apariţie a sezonului.

1 COMENTARIU

Comments are closed.