„Shamanul a sosit” – spectacol folk susținut de Horia Stoicanu

0
93

În Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” are loc astăzi, cu începere de la ora 19.30, spectacolul folk „Shamanul a sosit”. Invitat la taifas este Horia Stoicanu – compozitor, textier, critic muzical, solist vocal şi instrumentist (chitară). Întâlnirea va fi moderată de Luiza Mitu. În deschidere, Horia Stoicanu va introduce publicul în istoria folkului românesc cu cea mai recentă apariţie editorială a sa, „Prin dimineaţa unei muzici”, volum apărut anul trecut la Editura „Global”, şi va vorbi despre albumul „Cireşe amare”. „Spectacolul folk al lui Horia Stoicanu este un experiment de meloterapie, metodă de tratament empirică prin sunete”, precizează organizatorii. Intrarea publicului este liberă. 

Horia Stoicanu este reprezentant al generaţiei care a pus bazele muzicii folk în România alături de nume precum Mircea Vintilă, Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Dorin Liviu Zaharia, Mircea Florian. A debutat oficial ca solist folk în anul 1975, în cadrul unui spectacol muzical pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București. În 1982 semna muzica spectacolului „Sentimentul Tango” de Teodor Mazilu jucat la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Alături de artiştii Paul Nancă şi Mircea Vintilă concepe albumul colectiv „Din darul magilor”, volumul I, titlu care îi aparţine. A inițiat în 1997 „Gruparea Gemina”, în scop meloterapeutic şi solidaritate socială.

A lansat albumul de autor „Cireşe amare” (2010), este coautor la „Toți într-o barcă” lansat de Mircea Vintilă la casa de discuri Intercont Music în anul 2003 și al albumului „Madama de Pică” lansat de Mircea Vintilă în 2000 la Roton. A compus muzică şi texte pentru albumele „Cântece de bivuac” (1999, Roton) al trupei „Pasărea Colibri” (piese: „Pe Corso”, „Dragostea e o salată”, „38”) și „Încă 2000 de ani” (Roton, 2002) al trupei „Pasărea Colibri” (piese: „Cardio”, „Închis în paradis”, „La Primărie”). De asemenea, apare pe discurile de colecție „Cenaclul Flacăra” (vol. 4 și 10) cu piesele „Lapte de lupoaică” şi „Sala pașilor pierduți”.

Horia Stoicanu este absolvent al Facultății de Litere a Universității București, promoția 1975. A tradus și adaptat în limba română modernă „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir (Editura „Alma-Tip”, Bucureşti, 2001, prefaţă de Mircea Coloşenco) și „Războiul iudaic” de Flavius Iosephus, publicat în foileton, fragmentar, în 1991, de revista „Convorbiri literare şi critice”. A prefațat și tradus, împreună cu Alexandra Cipăianu Hendartono, lucrarea „Lirica indoneziană: Succint expozeu general asupra Indoneziei și traduceri” (Ed. Polidor, 1993).