„Ne gândim cum putem garanta şi apăra buna implementare a acestor politici”

0
155

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, raportorul Parlamentului European pentru Regulamentul Fondului de Coeziune pentru perioada 2014-2020 şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), a salutat semnarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 pentru România. Programul în valoare de 8,2 miliarde euro este unul dintre cele mai mari programe de investiţii din Uniunea Europeană.

Printre obiectivele programului se numără sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, facilitarea unui acces mai bun la servicii sociale, comunitare şi de sănătate, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, pentru transport, pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate şi pentru reducerea decalajelor de dezvoltare. „Semnarea Programului Operaţional Regional la Bruxelles vine după ce, la începutul acestei luni, o delegaţie a Comisiei REGI a constatat deja progresele considerabile făcute de România în absorbţia fondurilor europene. La acea dată, eurodeputaţii s-au întâlnit cu Miniştrii Sevil Shhaideh şi Marius Nica, iar discuţiile au confirmat seriozitatea Guvernului României pentru atragerea beneficiilor Politicii Regionale. În egală măsură, proiectele de succes finanţate din fonduri europene, aflate pe agenda vizitei delegaţiei Parlamentului European au demonstrat angajamentul României pentru reducerea decalajelor de dezvoltare şi îmbunătăţirea constantă a capacităţii administrative în absorbţia fondurilor europene.”, a subliniat eurodeputatului Victor Boştinaru.

„În acest domeniu ar trebui să punem deoparte tentaţia polemicilor”

În calitate de membru al Comisiei REGI, eurodeputatul Victor Boştinaru este de asemenea raportorul avizelor pentru Comisia pentru Buget privind revizuirea cadrului financiar multianual şi a proiectului de rectificare bugetară. Cele două avize au împiedicat pierderea banilor proveniţi din Politica de Coeziune din cauza întârzierilor în adoptarea programelor şi vor permite implementarea ei în integralitate. „În acest domeniu ar trebui să punem deoparte tentaţia polemicilor şi să ne gândim cum putem garanta şi apăra buna implementare a acestor politici şi stabilitatea profesioniştilor antrenaţi în acest proces. Este una din măsurile prin care putem evita experienţele devastatoare cunoscute de România în perioada fostului cadru financiar, când ne-am confruntat cu riscul de a pierde sume uriaşe.”

În egală măsură, Victor Boştinaru a făcut parte din echipa de negociere a Parlamentului European cu Consiliul şi Comisia Europeană pentru extinderea aşa-numitei reguli N+2 cu un an pentru România şi Slovacia şi o creştere cu 10% în co-finanţarea pentru statele membre sub formă de asistenţă financiară a Uniunii Europene. Prin aceste măsuri au fost evitate dezangajări automate semnificative de fonduri europene pentru România şi celelalte state membre.