Ziua Porţilor Deschise, la Brigada 2 Infanterie „Rovine”

0
68

Militarii craioveni au organizat, ieri, Ziua Porţilor Deschise la comandamentul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, ţinând cont de numărul mare al celor care au venit să vadă tehnica şi echipamentele de luptă, dar şi spaţiul în care îşi desfăşoară soldaţii activităţile. La standurile special amenajate pentru Ziua Porţilor Deschise, vizitatorii au fost întâmpinaţi de militari care le-au prezentat caracteristicile fiecărei arme în parte.   

Onorând memoria eroilor care s-au jertfit pentru ţară şi respectând tradiţiile lăsate de veterani, Ziua Porţilor Deschise la Brigada 2 Infanterie „Rovine” a început cu o vizită în comandament, acolo unde, la loc de cinste, se află un panou al ostaşilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţiuni din Angola, Irak sau Afganistan, dar şi o impresionantă galerie a comandanţilor care s-au aflat în fruntea brigăzii de-a lungul timpului. Cu atât mai impozant cu cât vorbim de o tradiţie ostăşească îndelungată, anul viitor urmând să se împlinească 130 de ani de la înfiinţarea Diviziei 2 Mc. „Mihai Viteazul”, de unde se moştenesc tradiţiile de luptă. Apoi, un pluton al „Scorpionilor Roşii” le-a oferit vizitatorilor un spectacol de tip „drill show”, practic  introducerea la ceea ce avea să urmeze: vizitarea standurilor de tehnică şi echipament militar.

„Ziua Porţilor Deschise face parte din suita de evenimente organizate de Ziua Armatei. Mulţi dintre vizitatorii de astăzi trec pentru prima dată pragul unei unităţi militare şi vad tehnică şi armament militar pe viu. Pot să viziteze standurile, să vadă armele cu care participăm în diverse teatre de operaţii. De asemenea, participanţii au avut parte şi de un program artistic cu muzica reprezentativă a Garnizoanei Craiova şi un exerciţiu drill-team al militarilor”, a declarat lt. col. Oliver Anghel, ofiţer de relaţii publice al Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” Craiova.

Expoziţie de tehnică militară

Armata rămâne una dintre instituţiile în care craiovenii au încredere şi pe care o privesc cu admiraţie ori de câte ori au ocazia. Ca dovadă, au venit în număr mare şi ieri la Ziua Porţilor Deschise. Curiozitatea, dar şi dorinţa de a fi alături de ostaşi i-au determinat să accepte invitaţia de a fi prezenţi în curtea unităţii militare încă de dimineaţă. Cei mai mulţi au fost încântaţi să vadă tehnica de luptă: pistoale şi puşti mitralieră, veste antiglonţ, binoclu, busole şi o piesă modernă de apărare antiaeriană. Toţi ochii s-au îndreptat, apoi, către cele două transportoare blindate, unul de tip Piranha, care se găseşte şi în teatrele de operaţiuni. Vizitatorii de toate vârstele s-au arătat la fel de interesaţi şi de tehnica de la standul de comunicaţii şi informatică. Porţile unităţii au rămas deschise pe parcursul întregii zile de ieri.

„Cred că a fost o iniţiativă excelentă de a organiza o zi a porţilor deschise. Mi-a plăcut să văd tehnica de luptă, armamentul. A fost foarte interesant şi, de ce nu, mă gândesc pe viitor să urmez o carieră în domeniu”, a mărturisit unul din tinerii vizitatori.

Mâine este programat ceremonialul militar-religios de Ziua Armatei

Manifestările dedicate Zilei Armatei Române continuă astăzi cu simpozionul „25 octombrie – Ziua Armatei României” organizat la Cercul Militar din Craiova între orele 10.00 şi 11.00. La acest eveniment participă istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale şi elevi.

Evenimentul central al manifestărilor de Ziua Armatei va avea loc mâine, între orele 10.00 şi 11.00 când este programat ceremonialul militar-religios, la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca. La eveniment sunt aşteptate să participe cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război şi oficialităţi ale administraţiei publice locale. Craiovenii vor putea lua parte şi la depunerea Jurământului Militar de  către o nouă serie de 43 de soldaţi gradaţi profesionişti la Batalionul de Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti”, tot mâine, între orele 11.30 şi 15.30.