Integrarea romilor – o luptă cu morile de vânt?

0
117

Discriminarea etnică este o problemă profundă şi foarte complicată. Prejudecăţile sunt bine înrădăcinate în mintea românilor, şi nu par câtuşi de puţin mişcate de campaniile sociale care îşi propun să faciliteze integrarea romilor în comunitate.  Rareori aceste acţiuni de informare şi conştientizare au efectul scontat, ajungând să schimbe mentalităţi. Etichetele lipite deja pe fruntea romilor sunt greu de îndepărtat, iar comportamentele ostile ale acestora, greu de corectat. Mesajele campaniilor sociale ajung la urechile şi ale unora şi ale celorlalţi, dar conflictul latent nu pare să se stingă, din contră capătă forme din ce în ce mai grave. Îţi dai seama de acest lucru atunci când o ştire despre un rom care fură te contrariază de două ori mai mult decât dacă ar fi vorba de un infractor român, atunci când un copil rom încearcă să-ţi vândă un ziar la semafor, şi preferi să blochezi geamul, atunci când te găseşti în acelaşi tramvai cu o femeie de etnie romă şi îţi strângi geanta de teamă să nu rămâi fără ea. Foarte simplă ar fi această explicaţie, şi complet îndreptăţiţi ar fi românii care au reacţiile acestea, căci s-au creat precedente, s-a consolidat o imagine în acest sens, prin care romii sunt în mod automat asociaţi

hoţiei, ale cerşetoriei, ale criminalităţii. Mai există însă o perspectivă, aceea a autorităţilor române care i-au marginalizat de-a lungul timpului pe românii de etnie romă, i-au lăsat în corturile lor atunci când ar fi trebuit să le arate cum se trăieşte într-o casă, le-au permis să circule cu căruţa, atunci când maşinile circulau bară la bară prin oraş, i-au uitat pe copii romi în ultima bancă atunci când în sfârşit părinţii deciseseră să-i trimită la şcoală, i-au încurajat să trăiască pe apucate atunci când piaţa muncii avea un loc pentru fiecare. Acum când situaţia pare scăpată de sub control, greşelile alimentate în timp trezesc întrebări, nasc frustrări şi generează conflicte.

 

Romii şi-au început existenta pe teritoriul de azi al României ca sclavi. După 600 de ani de robie, eliberarea s-a produs fără o asistenţă care să le asigure tranziţia către un statut social comparabil cu cel al restului cetăţenilor. La ultimul recensământ din anul 2002, s-au declarat 535.140 de cetăţeni români de etnie romă. Unele organizaţii nonguvernamentale estimează însă că numărul cetăţenilor romi a depăşit pragul de peste două milioane. Orice statistică legată de acest aspect este aproape imposibilă în condiţiile în care unii nu au acte de identitate, iar alţii nu-şi declină identitatea etnică. Potrivit aceluiaşi recensământ efectuat de Institutul Naţional de Statistică ce stabileşte structura etnică a populaţiei, în judeţul Dolj trăiesc aproximativ 31.544 de romi. În condiţiile în care populaţia romă nu reprezintă, oficial, mai mult de 2,5% din populaţia României, gradul de discriminare la adresa ei depăşeşte cu mult discriminarea suferita de oricare alt grup minoritar.

Discriminare la nivel înalt

În luna decembrie a anului trecut, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (n.r. – Consiliul Europei e o instituţie europeană care nu trebuie confundată cu Consiliul European, organul de conducere al UE), Thomas Hammarberg, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care îi spunea că romii trăiesc în sărăcie şi discriminare, cerând să se ia masuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei. “Romii sunt discriminaţi în diferite zone, nu în ultimul rând în angajare, educaţie, locuinţe şi sănătate. Guvernul ar trebui să-şi întărească eforturile şi să găsească soluţii inclusive”, se arăta într-un comunicat al Consiliului Europei. Scrisoarea mai arată îngrijorarea şi în legătură cu retorica anti-romi exprimată de mai multe figuri publice şi din media din România. Ce se întâmplă însă, atunci când personalităţi din conducerea statului, de la cel mai înalt nivel chiar, strivesc toate eforturile de deschidere a comunităţii către romi în vederea integrării lor. Oare formulele discriminatorii pe buzele oficialilor, nu dau tonul într-o comunitate în care antidiscriminarea e în stadiu incipient. În 2008, Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată, în motivarea deciziei de admitere a recursului preşedintelui Traian Băsescu în cazul “ţigancă împuţită”, ca expresia folosită de şeful statului este discriminatorie, dar că acesta nu poate fi sancţionat. Magistraţii susţin că Băsescu a utilizat expresia într-un cadru intim şi nu sunt întrunite toate aspectele legale pentru a fi sancţionat. Ministrul de Externe Teodor Baconschi a primit o sancţiune simbolică, un avertisment din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în contextul unor afirmaţii ale sale legate de romi şi infracţionalitate. ONG-urile au fost nemulţumite de o declaraţie făcută de Teodor Baconschi în timpul întrevederii cu secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, în 11 februarie 2010, când, în mod cu totul necugetat, a cuvântat «Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă», aşa cum se arată şi în comunicatul de presă al Guvernului, menit să informeze despre temele discuţiei dintre Emil Boc şi Lellouche.

“Ne prefacem interesaţi de egalitatea şanselor, În realitate, suntem indiferenţi”

Pe 21 martie, Ziua Internaţională de Lupta pentru Eliminarea Discriminării Rasiale a trecut aproape în umbră la noi. Senatorul PNL, Mario Ovidiu Oprea a transmis un semnal de alarmă societăţii. „Trăim în România în care discriminarea este o lecţie predată din fragedă pruncie, iar copiii cresc hrăniţi cu prejudecăţi. În calitate de senator, în calitate de om, resping orice formă de discriminare, considerând că singurul principiu de diferenţiere umană este reprezentat de faptele care vorbesc pentru noi. Nu culoarea pielii, nu maladia de care suferim, nu orientarea sexuală, nu genul şi nici resursele financiare de care dispunem. Voi milita pentru judecăţile corecte, bine cântărite. Nu pentru tratamentul inegal la care sunt supuse grupurile de populaţie a căror singură vină este ca au caracteristici fizice distincte de ale noastre. Rasismul este o formă de ostilitate, o răzbunare, o agresiune faţă de cei cărora tocmai noi le-am interzis accesul către o poziţie importantă. Semenii noştri fac asta, statul face asta, în loc să exploateze în mod real termenii de integrare socială sau integrare în sistem. Vorbim în public despre egalitatea şanselor şi ne prefacem interesaţi. În realitate, suntem indiferenţi dacă acele sisteme sociale şi de mediu devin accesibile fiecăruia dintre noi. Marginalizarea nu este un act care ne izolează de ceea ce credem că e rău. Pentru simplu fapt că noi nu suntem cei mai buni. Este un transfer de nedreptate, de frică, de descurajare, pentru acei receptori care, de fapt, au nevoie de umărul nostru”, a afirmat senatorul liberal Mario Oprea.

 

Poziţia Alianţei Civice a Romilor din România

 

“România are cea mai mare comunitate romă din regiune. Aceasta minoritate etnică e caracterizată de un nivel foarte scăzut al educaţiei şi al ratei ocupării, şomaj ridicat, discriminare, excluziune socială şi sărăcie extremă. Un astfel de citat se regăseşte, obsesiv, în toate studiile sociologice, rapoartele organizaţiilor internaţionale, documentele de politici publice, anchetele sociologice din ultimii 20 de ani referitoare la romii din România. Este “şic” pentru orice autor care-i pune pe romi sub lupa sa citeze o astfel de concluzie şi, practic, segmentul de populaţia de etnie romă este confundat deja cu aceste caracteristici. Sunt reduşi la statutul de cifre din statistici si asociaţi cu termenul “problema” de guvernanţi şi societate. Daca ar fi sa le asociem o figura acestor “cifre”, în funcţie de gradul de toleranţă ori empatie propriu, am putea avea o plajă largă de opţiuni, de la manelişti de succes, posesori de limuzine şi locuinţe spaţioase (exemplele preferate de populaţia majoritară), până la romii aflaţi la periferia societăţii, cei care se nasc, trăiesc, respiră şi mănâncă din gunoaie, oameni fără chip, a căror privire o evităm adesea, dar care sunt subiectul multor măsuri ale politicilor publice. Decidenţii politici trebuie să realizeze că, fără o investiţie reală în potenţialul pe care romii îl reprezintă, “problema romilor” nu se va rezolva de la sine… De aceea, este momentul ca măcar acum, la jumătatea Deceniului de Incluziune a Romilor 2005-2015, guvernanţi şi politicieni aleşi prin vot uninominal deopotrivă, să facă dovada responsabilităţii faţă de cetăţenii care i-au ales şi pe care au ales să îi reprezinte: să înceapă să vorbească mai puţin şi să facă mai mult pentru ei”.