14 studenţi vor participa la proiectul „Autostrada Dreptului”

0
94

Asociaţia Studenţilor în Drept (ASD-UC) organizează, în perioada 20 – 26 aprilie 2015, proiectul „Autostrada Dreptului”, ce oferă studenţilor, de la facultăţile de drept din ţară, posibilitatea unui benefic schimb de experienţă. Evenimentul are loc la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova.

Astfel, 14 studenţi de la Facultatea de Drept din Bucureşti, Facultatea de Drept din Sibiu şi Facultatea de Drept din Iaşi au oportunitatea de a vizita Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din Craiova şi de a interacţiona cu actualii şi viitorii jurişti craioveni. În cadrul proiectului, participanţii vor lua parte, deopotrivă, la diverse activităţi academice, culturale şi de divertisment, precum: participare la cursuri şi seminarii alături de colegii din Craiova, conform orarului din această săptămână; întâlnire cu profesorii craioveni şi conducerea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale; participare la o dezbatere organizată de către Baroul Dolj privind apropierea dintre instituţie şi studenţi; lansare de carte; vizitarea oraşului, instituţiilor şi a monumentelor istorice, precum şi a parcului Nicolae Romanescu; conferinţă pe teme de mediere şi insolvenţă; activităţi interactive de socializare şi de cunoaştere şi nu în ultimul rând, activităţi de team building precum: Paintball, Bowling, Cinema, Karaoke, etc.

Program naţional de mobilităţi studenţeşti

 „Proiectul a luat naştere în urmă cu doi ani, la iniţiativa studenţilor Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale Craiova şi Facultăţii de Drept Bucureşti. Ideea unui program naţional de mobilităţi studenţeşti pentru programele de studii universitare de drept din cadrul Hexagonului Facultăţilor de Drept este benefică pentru pregătirea viitorilor jurişti, iar programul Autostrada Dreptului susţinut de studenţii craioveni şi colegii lor din ţară este un prim pas”, se precizează într-un comunicat de presă al Universităţii din Craiova.  În timp, proiectul poate să includă şi un program de mobilităţi pentru cadrele didactice, precum şi alte direcţii de cercetare şi colaborare, astfel încât resursele comune ale celor mai puternice facultăţi de drept din ţară să susţină proiecte majore pentru educaţia juridică din România.