Mesaj către tinerii din Timoc şi Basarabia: „E timpul să vă implicaţi mai mult !”

0
94

Ieri, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a avut loc ultima dezbatere din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”. La eveniment au participat, ca de fiecare dată, invitaţi de marcă, uniţi prin aceleaşi principii, dar mai ales uniţi prin aceeaşi limbă. Din partea administraţiei judeţene a fost prezent Cosmin Vasile, consilier judeţean şi director al Zonei Metropolitane Craiova; Camera Deputaţilor a fost reprezentată de Ionuţ Stroe, deputat, şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; din partea Universităţii a fost prezentă Cristina Soare, sociolog. Mesajul europarlamentarul Victor Boştinaru a fost transmis prin intermediul consilierului său, Ramona Dumitru. Versurile poetului Grigorie Vieru ne-au fost reamintite de Dan Lupescu, directorul revistei „Lamura”, un susţinător al românilor din comunităţilor istorice.

Organizatorii acestor întâlniri au fost Asociaţia Studenţilor Timoceni şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.  Cu această ultimă prezentare, în cadrul căreia au fost reamintite publicului personalităţile evocate pe parcursul anului trecut, s-a încheiat proiectul, urmând foarte curând să fie lansat spre implementare unul nou, care vizează proiecţiile educaţionale şi culturale ale românilor de pretutindeni.

Proiectul „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”, aflat la final, şi-a propus să prezinte publicului larg, interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora am încercat să antrenăm oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală. Şi de data aceasta vom avea invitaţi importanţi.

Despre personalităţile din Basarabia a vorbit, ieri, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Basarabeni din Craiova, Ion Cobâsenco, iar despre personalităţile din Valea Timocului, George Petrovic, şef Departament pentru Relaţii Interne din cadrul Asociaţiei Studenţilor Timoceni.

Cosmin Vasile, consilier judeţean:

„În ultima perioadă chiar am avut contacte  cu Republica Moldova, pentru că în calitatea mea de director al Zonei Metropolitane Craiova, am avut de curând o vizită,  am fost introduşi de către Ministerul Dezvoltării printr-un parteneriat prin care să-i sprijinim pe fraţii noştri de dincolo de Prut. Ei sunt în faza de preaderare la Uniunea Europeană, acum se dezvoltă şi încearcă să-şi facă o legislaţie adaptată la normele UE, se creează regiuni de dezvoltare cum sunt şi la noi şi pe acest model am avut  vizita reprezentanţilor Guvernului Republicii Moldova. Am trecut şi prin Valea Timocului şi am fost impresionat că imediat cum treci Dunărea auzi vorbindu-se limba română. Sunt deschis la parteneriate şi îi aştept pe tinerii din Basarabia şi Timoc să vină cu proiecte concrete şi e, personal îi voi sprijini cu tot ceea ce pot”.

Deputatul Ionuţ Stroe:

„Români, de peste tot, tineri, oameni care manifestaţi interes pentru astfel de dezbateri, e timpul vostru. Trebuie să mergeţi şi să vă implicaţi în zona decizională. Este nevoie de o mult mai mare participare a voastră în deciziile societăţii din care faceţi parte. O să mă aplec mai mult pe problema Republicii Moldova, dar cu toţii trebuie să vă implicaţi pentru că ţara are nevoie de voi şi nu sunt vorbe mari. Acolo unde suntem, noi, românii, trebuie să ne susţinem interesele şi drepturile. Există momente dificile pentru societăţile din care facem parte.  E bine, aşadar, să ne implicăm!”.