Prima ediţie a „Youth Social and Economic European Forum”

0
105

Asigurarea “primului loc de muncă decent”, mai multe facilităţi pentru ca tinerii să-şi poată dezvolta afaceri şi metode de a stimula participarea civică a acestora au fost principalele teme dezbătute miercuri şi joi la Bruxelles, în cadrul unui eveniment iniţiat de europarlamentarii social-democraţi Victor Negrescu şi Viorica Dăncilă.  Prima ediţie a „Youth Social and Economic European Forum” şi-a propus să încurajeze schimbul de idei şi colaborarea între decidenţii europeni şi tinerii implicaţi în societatea civilă, mediul de afaceri şi sindicatele din UE.

Temele de dezbatere ale “Forumului European Social şi Economic pentru Tineri” au vizat relația dintre Parlamentul European şi societatea civilă, cu accent pe politicile ocupaţionale şi măsurile eficiente de combatere a șomajului în rândul tinerilor. Dezbaterea a căutat să identifice cele mai bune soluții pentru asigurarea unui prim loc de muncă decent pentru orice tânăr din UE, stimularea iniţiativelor antreprenoriale şi a implicării civice a tinerilor. ”Una dintre soluţiile pe care Forumul le avansează decidenţilor priveşte modul în care poate fi creat un program european intitulat «Primul loc de muncă decent» pentru finanţarea de noi locuri de muncă stabile în UE, în condiţiile în care programele «Garanţia Europeană pentru Tineri» şi «Iniţiativa Europeană pentru Tineret» nu au rezolvat criza şomajului pe termen lung din cauza subfinanțării. Am invitat 50 de tineri sindicalişti, întreprinzători şi membri ONG din România pentru a prezenta, în faţa reprezentanţilor instituţiilor europene, problemele cu care se confruntă şi pentru a face un schimb de experiență cu omologii lor din alte state membre UE”, subliniază europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD.

Rata șomajului s-a păstrat relativ constantă față de aceeași lună a anului trecut

Potrivit unui studiu realizat în luna septembrie, circa 4,5 milioane de tineri sub 25 de ani sunt șomeri în Uniunea Europeană, dintre care 3 milioane trăiesc în zona euro. Din păcate, rata şomajului s-a păstrat relativ constantă față de aceeași lună a anului trecut, fiind calculată la 20,1% pentru UE și 22,1% pentru zona euro. Cele mai mari probleme sunt în Grecia (48,6% în luna iulie), Spania (46.7%), Croația (43.1%) și Italia (40.5%). „Fiind atât de afectați de șomaj, tinerii din Europa și-au pierdut speranțele privind atingerea obiectivelor profesionale şi personale, deoarece costurile ridicate generează o perioadă prelungită de dependenţă a acestora față de sprijinul familiei. Din acest motiv asistăm şi la o scădere a nivelului de implicare civică a tinerilor, care în acest moment sunt deziluzionaţi”, consideră europarlamentarul român Victor Negrescu. Un raport din 2013 făcut public de Comisia Europeană arată că tinerii între 15 şi 30 de ani nu sunt atrași de ideile participării electorale sau a implicării în luarea deciziilor politice. Doar jumătate dintre cei chestionaţi au votat în ultimii trei ani la scrutinurile locale, regionale sau naţionale, o scădere de circa 10% faţă de situaţia din 2011.

  • Printre invitaţii care au susţinut discursuri în cadrul dezbaterilor s-au numărat :
  • Marita Ulvskog (vicepreşedintă a Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale),
  • eurodeputata Jude Kirton-Darling (membră a Comitetului pentru Comerţ Internaşional şi Comisiei pentru petiţii),
  • europarlamentarul Brando Benifei (membru al Comisiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale),
  • Florin Jianu (preşedinte PTIR), I
  • Ionuț Sibian (preşedinte executiv FDSC),
  • Marin Florian (preşedinte Organizația de Tineret a BNS),
  • Ania A. Skrzypek (Senior Research Fellow la Fundaţia de Studii Europene Progresiste FEPS),
  • Resa Koleva-Demonty (Policy Officer al Fondului Social European în cadrul Comisiei Europene),
  • Pavel Trantina (preşedintele al secţiei pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale și cetăţenie în cadrul Comitetului Economic şi Social European EESC),
  • Patrik Kovacs (preşedintele Organizației UE a Tinerilor Antreprenori JEUNE),
  • Tom Vrijens (reprezentant al Institutului Sindicatelor Europene)
  • Daniela Runchi (reprezentantă JADE – organizaţie de sprijin pentru studenții antreprenori)