Beneficiarii Centrului „Sfântul Vasile” confecţionează broşe şi brăţări

0
106

Beneficiarii Centrului social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” al Asociaţiei „Vasiliada” confecţionează, în aceste zile, brăţări şi broşe pentru zilele de 1 şi 8 Martie. Astfel de activităţi se desfăşoară aici în fiecare an în perioada premergătoare Mărţişorului şi au drept scop reinserţia socio-profesională a persoanelor fără adăpost.

„Acţiunile derulate în cadrul Centrului urmăresc dezvoltarea capacităţilor creative ale beneficiarilor, încrederii în forţele proprii, a abilităţilor practice, şi, ca obiectiv major, dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă. Ne bucurăm să constatăm că beneficiarii se implică cu multă dragoste în programele de terapie ocupaţională şi că deprind destul de repede aceste îndeletniciri. Activitatea se înscrie în activităţile derulate în cadrul Proiectului Lege 34 / 2009”, a declarat Tamara Piele, asistent social la Centrul „Sfântul Vasile”.

Mărţişoarele confecţionate de beneficiarii Asociaţiei „Vasiliada” vor fi expuse spre vânzare în perioada 1-8  Martie, iar fondurile obţinute vor fi folosite pentru achiziţionarea de materiale necesare în activităţile de terapie ocupaţională.