Accident mortal provocat de patronul de la „Helin”

0
122

Un grav accident de circulație s-a petrecut marți seara, pe Centura de Nord a Craiovei, un pieton pierzându-și viața după ce a fost lovit de un autoturism de teren condus de patronul lanțului de magazine și al hotelurilor „Helin” din Craiova.

Potrivit polițiștilor Biroului Rutier, din cercetările efectuate s-a stabilit că, marți seara, în jurul orei 21.00, un bărbat care a încercat să traverseze prin loc nepermis și fără să se asigure Centura de Nord a Craiovei, în dreptul Hanului Andriței, a fost surprins și lovit de un autoturism Lard Rover, la volanul căruia se afla Mircea Stroe, de 50 de ani, din Craiova, patronul hotelurilor „Helin”.

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, medicii au demarat manevrele de resuscitare care au durat mai bine de jumătate de oră, însă fără nici un rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul pietonului, Benon Iordache, de 62 de ani, din Craiova. Polițiștii l-au testat pe Stroe cu aparatul etilotest, declarând că rezultatul a fost negativ și au întocmit pe numele său dosar penal pentru ucidere din culpă.

”Accidentul s-a petrecut pe fondul traversării neregulamentare, iar conducătorul autovehiculului de teren nu era băut. Pe numele său a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.