Claudiu Bleonț și Mircea Cornișteanu, în distribuția spectacolului-lectură „Păstrează copia și nu uita originalul”

0
67

Naționalul craiovean continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul proiectului „Autorii sunt în sală”, deschis anul trecut, propunând publicului o nouă întâlnire. De această dată, cu dramaturgul Valentin Nicolau și piesa sa intitulată „Păstrează copia și nu uita originalul”. Spectacolul va fi prezentat vineri, 23 mai, de la ora 17.00, la Sala „Ion D Sîrbu” a TNC, și îi va avea în distribuție pe Mircea Cornișteanu și Claudiu Bleonț. Intrarea publicului va fi liberă.

„Autorii sunt în sală” este un proiect menit să încurajeze dramaturgia contemporană românească, din dorința de a sensibiliza regizorii aflați în căutare de texte valoroase, precum și de a atrage publicul către creația dramatică autohtonă.  Proiectul este destinat prezentării în premieră pe țară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani.

Valentin Nicolau s-a născut în București, pe 22 iunie 1960, și a studiat la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Geologie şi Geofizică (1980-1985). Imediat după absolvire, a devenit, până în 1990, inginer geofizician, apoi şef de echipă de prospecţiuni gravimetrice la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice din Bucureşti. În 1991 a fondat Editura „Nemira”. Zece ani mai târziu, în iulie 2001, a fost ales consilier al prim-ministrului pentru cultură, educaţie, cercetare, funcție pe care a ocupat-o timp de un an, pentru ca, în perioada 2002-2005 sa fie preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune. Din 2007 este membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului și, de asemenea, profesor asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (Facultatea de Litere şi Artă – catedra de Artă teatrală).

În 2009, Valentin Nicolau a obținut doctoratul în ştiinţele comunicării la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Serviciul public în audiovizualul românesc în raport cu modelele europene” (îndrumător: prof. dr. Mihai Coman). Din februarie 2010 este profesor asociat la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, unde predă cursul „Managementul instituțiilor și trusturilor de presă”. Totodată, din 2001 este profesor asociat la Facultatea de Sociologie şi Comunicare a Universității „Transilvania” din Brașov, iar din 2012 – profesor la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”), unde predă cursul „Managementul cultural – de la principii la aplicații practice”.

Valentin Nicolau este recunoscut ca un împătimit de teatru, un autor dramatic jucat deja pe mai multe scene din București și din țară: Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul „Nottara” și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Tg. Jiu, Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani, Teatrul de Nord din Satu Mare, Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune.

A publicat volumele de teatru „Dacă aş fi un înger” (Editura UNITEXT, 2000), „Ultimul împărat” (Ed. „Polirom”, 2001), „Mai jos de Figueras” (Ed. „Nemira”, 2006), „Le mystere des anges” (Lansman, 2009), „Taina îngerilor” (Ed. „Nemira”, 2009), „Povești din al nouălea cer” și „Păstrează copia şi nu uita originalul” (Ed. „Nemira”, 2012). Se adaugă texte publicate în volume colective, traduceri, cărți de literatură pentru copii și de poezie, literatură de specialitate („TVR – mărire şi decădere”, Editura Nemira, 2009) și publicistică („România feudelor târzii”, Ed. „Nemira”, 2012; „Dumnezeu e în sens invers”, Ed. „Nemira”, 2011). Activitatea literară i-a fost răsplătită cu Marele Premiu „Camil Petrescu” pentru dramaturgie, decernat în 2000 de Ministerul Culturii şi Cultelor, ca și cu două nominalizări, în 1999 și 2000, la Premiul UNITER pentru dramaturgie.