Dragnea: Dacă Blaga e caporal, Boc e „ordonanţă”

0
72
Liviu Dragnea

Secretarul general al PDL a răspuns, ieri, atacului lansat duminică de preşedintele Traian Băsescu împotriva sa. Vasile Blaga a sugerat, voalat, că dacă el este caporal, atunci şi şeful statului a fost acelaşi lucru când conducea PD, între 2001 şi 2004: „Eu am spus în permanenţă (…) că partidul trebuie condus ca în perioada 2001-2004. Dacă atunci a fost condus de un caporal, atunci aşa o să-l conduc şi eu”. Preşedintele l-a atacat dur pe secretarul general al PDL, spunând că partidul „nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte”. În lupta sa cu şeful statului Blaga a primit o mână de ajutor de la omologul său din PSD. Întrebat, ieri, despre gradul pe care ar trebui să-l aibă Emil Boc în situaţia în care Vasile Blaga ar fi caporal secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns că „dacă Blaga e caporal, domnul Boc înseamnă că e ordonanţă. Deci ordonanţă, pe vremuri, era cel care îi făcea cizmele căpitanului sau ofiţerului respectiv”.