Au început înscrierile pentru Festivalul „Îngerul a strigat”

0
43

Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, organizează în data de 4 aprilie cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de tradiţii şi obiceiuri pascale „Îngerul a strigat”, care va găzdui şi expoziţii specifice acestei sărbători.

Potrivit Cristinei Stamatoiu, director executiv al fundaţiei, înscrierile la concurs se pot face până pe data de 1 aprilie, la sediul din cadrul Centrului eparhial din Craiova, strada „Mitropolit Firmilian” nr. 3, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul 8.30-15.00, sau pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com. Se pot înscrie elevi de la instituţiile de învăţământ din toate judeţele Olteniei.

«Ca de fiecare dată, şi anul acesta pregătim Festivalul „Îngerul a strigat” şi îi aşteptăm pe toţi elevii şi preşcolarii interesaţi să se înscrie cu obiceiuri, cântece religioase, cântece de primăvară, picturi specifice sărbătorii Învierii, ouă încondeiate, felicitări de Paşti. Se va desfăşura, de asemenea, o expoziţie şi un spectacol de promovare a acestor tradiţii. Festivalul se adresează elevilor, grupurilor parohiale şi tuturor doritorilor. Sunt şcoli şi grădiniţe care participă anual la acest eveniment, şi amintim cu bucurie participarea în mod constant a Grădiniţei „Floare de Colţ” din Craiova», a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”.