Polițiștii, în mijlocul elevilor de la „Ștefan Velovan”

0
39

Poliţişti din cadrul Centrului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu ofiţeri ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Dolj au fost prezenți, ieri, la Colegiul Naţional Ştefan Velovan din Craiova unde s-au întâlnit şi au stat de vorbă cu elevi din clasa a I-a. Poliţiştii au prezentat câteva reguli pe care copiii trebuie să le respecte, ca participanţi la traficul rutier în calitate de pietoni, urmărindu-se în special prevenirea accidentelor în care micii şcolari ar putea fi implicaţi pe fondul neatenţiei. Au urmat apoi recomandările făcute de poliţişti pentru situaţiile de infracţiuni de furt din locuinţă sau din buzunare, dar şi măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu fi victime în cazul infracţiunilor de violenţă. Ca de fiecare dată, prin joc şi exemple concrete, poliţiştii le-au prezentat şcolarilor regulile privind apelarea numărului de urgență 112 și riscurile la care se expun dacă îl utilizează greșit. La finalul întâlnirii, cei mici au promis că vor respecta regulile de circulaţie şi legea.