Candidaţii PRO ROMÂNIA, Florin Ionaşcu şi Mihai Ilie pentru funcţia de primar la Brabova şi respectiv Galiciuica

0
380

̦ Florin Ionaşcu–candidatul PRO ROMÂNIA pentru funcţia de primar la Brabova

A muncit şi mai ales a învăţat de-a lungul vieţii ce înseamnă să fii activ în comunitate. Acum a decis să se implice pentru a schimba în bine comuna pe care o iubeşte din tot sufletul.

Florin Ionaşcu: „Este o mare onoare să candidez în comuna în care m-am născut, trăiesc şi în care vreau ca toată lumea să se bucure de condiţii de trai ca în Occident. Cred că împreună, cu proiecte serioase şi multă muncă, putem face din Brabova acea comună europeană pe care o aşteptăm de peste 13 ani. Nu mai vreau ca satele noastre frumoase să deţină recorduri ruşinoase: am pierdut în ultimii 20 de ani mai bine de o treime din populaţie şi aproape fiecare familie are cel puţin un membru care a luat drumul pribegiei, împins de sărăcie şi de lipsa oricărei posibilităţi de a-şi face un rost în viaţă.

Vrem ca fiii, fiicele, nepoţii sau prietenii noştri să rămână în Brabova, să rămână ACASĂ!”

Pentru ca acest lucru să devină posibil, Florin Ionaşcu are în plan:

Finalizarea proiectelor ce includ apa curentă, gazele şi canalizarea comunală.

Asfaltare drum comunal Brabova – Sat Mosna.

Asfaltare drum comunal Brabova – Sat Urdiniţa.

Dalarea şi cimentarea şanţurilor / rigolelor tuturor

satelor componente ale comunei.

Digitalizarea într-un procent de 100% a Primăriei.

Construirea unei microcentrale eoliană şi un grup de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei atât a iluminatului public necesar, cât şi a tuturor instituţiilor comunei.

Realizarea unui  program de educaţie financiară pentru copiii comunei, prin intermediul unui ONG.

Daca şi tu doreşti ca toate aceste proiecte să devină realitate, pe 27 septembrie, voteză Florin Ionaşcu la Brabova! Votează Pro Romania!

Mihai Ilie -candidatul PRO ROMÂNIA pentru funcţia de primar la Galiciuica

Are 55 de ani,  iar în prezent este administratorul mai multor firme prestatoare de servicii.  Funcţia de manager l-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional, îmbunătăţindu-şi abilităţile de comunicare şi gestionare a resursei umane.

Are în subordine mai multe echipe, alături de care lucrează la mai multe proiecte, duse la bun sfârşit cu brio. Toată această activitate l-a făcut să îşi dea seama că fără voinţă şi implicare lucrurile nu se mişcă.

Mihai Ilie: „Îmi doresc ca în comuna noastră lucrurile să se mişte în direcţia bună, astfel că mă voi pune în serviciul cetăţenilor. Vreau să văd nu numai dorinţa de a face lucruri, ci şi perseverenţa de a le implementa, pentru că şi copiii noştri merită un mediu în care să primească o educaţie modernă, să aibă o viaţă socială activă şi diversă, să îşi poată construi o carieră şi să îşi întemeieze o familie.

Îmi doresc să-mi fiţi alături, să construim împreună o echipă care să ofere condiţii de trai mai bune pentru toţi locuitorii comunei. Vă invit să începeţi chiar acum, deoarece comuna noastră trebuie transformată într-o comună cu adevărat europeană. Vă mulţumesc şi vă aştept la vot!”

Pe 27 septembrie, votaţi PRO România, votaţi Mihai Ilie pentru o administraţie competentă şi performantă la Galiciuica!

Comandat de PARTIDUL PRO ROMÂNIA – ORGANIZATIA JUDETEANA DOLJ, executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., CMF 21200010.