Programul de voluntariat „I like the museum”, la a II-a ediție

0
120

Pentru al doilea an consecutiv, Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei organizează proiectul de voluntariat „I like the museum”, dedicat adolescenţilor şi adulţilor din Craiova care doresc să se implice în activităţile cultural-educative derulate de instituţia muzeală craioveană. Aceștia vor fi selectați în urma unui proces de recrutare pe baza CV-urilor depuse la sediul din strada „Popa Şapcă” nr. 8 (lângă Cofetăria „Amandina”) şi la adresele de e-mail muzeulolteniei@yahoo.com şi lilagima@yahoo.com.

Perioada de voluntariat propusă de Muzeul Olteniei va fi iulie-septembrie a.c., programul urmând să aducă voluntarilor beneficii diverse, precum participarea la programele Secţiei de Ştiinţele Naturii, gratuităţi la evenimentele culturale, pentru ei şi pentru cei dragi, conectivitate cu publicul muzeal, participarea directă la promovarea de evenimente şi activităţi specifice organizate de specialiştii instituţiei, contribuind cu idei şi soluţii proprii.

„Stagiul de voluntariat se adresează adolescenţilor/adulţilor care au un program ce le permite participarea în mod consecvent la întâlniri şi evenimente culturale, cei selectaţi urmând să se implice, în medie, opt ore pe lună în activităţile instituţiei. De asemenea, voluntarul Muzeului Olteniei trebuie să manifeste pasiune pentru lucrul cu oamenii (preşcolari, şcolari, adolescenţi, adulţi), să deţină abilităţi de comunicare cu publicul, deschidere şi randament pentru lucrul în echipă, creativitate şi îndemânări practice”, precizează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

 Astfel, viitorii voluntari vor dobândi cunoştinţe şi îşi vor dezvolta competenţe în domenii variate, ca mineralogie, paleontologie (plante şi animale fosile), botanică (plante), entomologie (insecte), malacologie (moluşte), ihtiologie (peşti), ornitologie (păsări), mamifere. Totodată, vor beneficia de gratuitate pe întreaga perioadă a stagiului la expoziţiile temporare şi permanente ale Muzeului Olteniei, precum şi la evenimentele organizate de instituţie –vernisaje expoziţii, ghidaje tematice, ateliere, conferinţe etc. Pentru detalii suplimentare: 0766.326.909 şi 0251/411.906.