„Moş Crăciun” pentru o zi, la Şcoala Specială „Sf. Mina”

0
158

Clipe de emoţie, ieri, la Şcoala Specială „Sf. Mina” din Craiova. Copiii care învaţă acolo au fost colindaţi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de colegii lor – iar termenul nu este forţat – de la Şcoala Gimnazială „Decebal” din Craiova. S-au oferit dulciuri şi jucării, obţinute prin contribuţia micuţilor de la „Decebal”, cu ajutorul părinţilor, iar gazdele nu au rămas datoare şi şi-au primit oaspeţii cu daruri confecţionate de ei, pe care le-au oferit din suflet.

Copiii de la „Sf. Mina” stăteau liniştiţi, aşa cum poate fi perceput termenul pentru nişte prichindei şi unii ceva mai mari, aşteptând un lucru frumos. La un moment dat, uşa clasei în care aşteptau s-a deschis şi au intrat alţi micuţi, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, de la Şcoala Gimnazială „Decebal”. Erau încărcaţi de cadouri şi au ţinut să interpreteze şi câteva colinde. «Este al V-lea an când venim aici, tot timpul cu plăcere. Elevii şi părinţii lor au strâns bani pentru a le oferi dulciuri şi jucării celor de aici. Acţiunea noastră are şi o titulatură – „Moş Crăciun pentru o zi”. Credem că semnificaţia este foarte clară şi este ajutorul pe care îl putem acorda noi acestor copii», a precizat prof. Angelica Nuţă, director al Şcolii Gimnaziale „Decebal”.

Nici cei colindaţi nu au rămas datori

Gazdele nu au rămas indiferente şi au ţinut să le mulţumească celor care au aceeaşi vârstă cu ei. «Nu putem decât să le mulţumim celor de la „Decebal”, care, de câţiva ani încoace, sunt partenerii noştri. Astfel, le-am oferit cadouri confecţionate de elevii din şcoală. Şi la noi, manifestarea are un nume – „Vestitorii Crăciunului”, iar obiectele confecţionate, împreună cu cei de la Grădiniţa „Dumbrava minunată”, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, sunt prezentate în expoziţii, unele cu vânzare, din banii obţinuţi copiii cumpărând ceea ce cred ei de cuviinţă. Mai mult, din fondurile strânse de către preşcolarii şi părinţii lor, de la „Dumbrava minunată”, a fost achiziţionat un televizor. Pentru aceşti micuţi, facem tot ceea ce este posibil», afirmat prof.  Eugenia Pascu, director al Şcolii „Sf. Mina”.