Strada „Principatele Unite”, fără apă rece

0
46

Craiovenii care locuiesc pe strada „Principatele Unite” nu vor avea, mâine, apă la robinete. Conducerea Companiei de Apă Oltenia a anunțat că alimentarea cu apă va fi sistată pe această stradă, în aria deservită de stația de hidrofor Principatele Unite, între orele 10.00 și 14.00. Vor fi afectate blocurile 8, 10, 12 și 14, iar motivul întreruperii este efectuarea unor lucrări de înlocuire a unor conducte uzate din interiorul stației de hidrofor. „Compania de Apă Oltenia, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiunea a sistemului de alimentație”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.