Volumul „România – Israel. Diplomatic Documents”, vol. I 1948-1969, lansat la Craiova

1
265

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj a fost ieri, gazda unui eveniment de marcă, prilejuit de lansarea volumului în limba engleză „România – Israel. Diplomatic Documents”, vol. I 1948-1969, editat de Dumitru Preda şi Victor Boştinaru. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Acad. Dinu C. Giurescu şi s-a bucurat de prezenţa europarlamentarului Victor Boştinaru, un istoric de marcă şi un om politic de mare calitate.

Invitaţii speciali au fost prof. univ. dr.  Sorin – Liviu Damean (coordonator specializare Istorie, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale); lect. univ. dr. Mihai Ghiţulescu (specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene); prof.univ.dr Daniela Tarniţă, în dubla sa calitate de cadru universitar şi reprezentant al administraţiei publice judeţene. Evenimentul a fost moderat de prof.drLucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Comunitatea evreilor din Oltenia a fost reprezentată de prof.univ.dr Corneliu Sabetay, o prezenţă importantă în comunitatea locală, un medic excepţional şi un liant de nădejde între cele două ţări : România şi Israel.

„Pe rafturile bibliotecii noastre au început să-şi găsească locul cărţi foarte importante”

Volumul „Romania – Israel, 1948 – 1969, Diplomatic Documents” este primul dintr-o serie dedicată relaţiilor bilaterale ale României, care se întinde pe două decade de relaţii diplomatice neîntrerupte dintre România şi Israel, începând cu momentul recunoaşterii la 11 iunie 1948 a tânărului stat şi a guvernului provizoriu condus de Ben Gurion şi încheind cu ridicarea reciprocă a reprezentării diplomatice la rang de Ambasadă, pe 17 august 1969. „Domnul Boştinaru este un apropiat al instituţiei şi al meu, personal. Ne bucurăm că această carte se lansează astăzi ( n.r ieri) la Craiova, la biblioteca noastră. Poate ar trebui să vă informăm şi pe dumneavoastră că nu suntem doar o simplă bibliotecă, chiar ne mândrim cu patru noi premii obţinute aseară. Trei colege ale noastre, de la Biblioteca Judeţeană au fost desemnate „bibliotecarul anului”, iar o colegă a primit chiar un premiul de excelenţă pentru întreaga activitate. În instituţia noastră se promovează tipul acesta de activitate culturală, iar pe rafturile bibliotecii au început să-şi găsească locul cărţi foarte importante. Nu vorbesc numai de autorii români sau străini, ci chiar şi de profbiblioteci întregi care a aparţin unor personalităţi româneşti contemporane, cum ar fi domnii academicieni Dinu C Giurescu şi Dan Berindei….”, a precizat Lucian Dindirică, manager Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman.

„Vreau să remarc volumul extraordinar de muncă”

Acest volum în ediţie bilingvă (română-engleză) s-a bucurat de o lansare şi la Bruxelles, în data de 15 octombrie 2013, acţiune culturală iniţiată de eurodeputatul Victor Boştinaru, împreună cu eurodeputatul Marek Maciej Siwiec (Preşedintele Grupului „Prietenii europeni ai Israelului”). Lansarea cărţii a fost însoţită de o conferinţă pe tema relaţiilor diplomatice dintre România şi Israel, unde au fost prezentate câteva filme de referinţă din arhiva Televiziunii Române. Din partea Consiliului Judeţean Dolj a fost prezentă prof.univ.dr Daniela Tarniţă, consilier judeţean şi preşedinte al Comisie de Educaţie-Cultură din cadrul CJ Dolj. „Evenimentul de astăzi ( n.r ieri) este unul extrem de important atât pentru viata culturală cât şi pentru viaţa centrului nostru universitar. Suntem foarte bucuroşi să asistăm la lansarea ediţiei tradusă în limba engleză a volumului dumneavoastră pentru că această carte a fost lansată cu câţiva ani în urmă în limba română şi tocmai pentru că a fost remarcabilă din punct de vedere al documentelor, unele chiar de nivelul „top secret”, adică de a nu fi văzute de către oamenii obişnuiţi, tocmai pentru valoarea documentaţiei acestei cărţi şi pentru tot ce înseamnă ea, domnul Victor Boştinaru a fost susţinut şi sprijinit să treacă la traducerea în limba engleză a volumului. Vreau să remarc volumul extraordinar de muncă. Este un adevărat efort să aduni aceste documente, domnul europarlamentar apelând la peste 204 documente, majoritatea dintre acestea regăsindu-se în arhivele diplomatice. Domnul Boştinaru a trecut apoi la realizarea unei analize, a unei sinteze a tuturor acestor documente, pe care le-a aşezat într-o ordine cronologică, într-o asemenea manieră în care noi să ne dăm seama de buna colaborare şi de relaţiile diplomatice de mare anvergură dintre România şi Israel”, a precizat Daniela Tarniţă, consilier judeţean.

Volumul va fi lansat în Israel şi în Parlamentul României

       Evenimentul de ieri s-a dorit a fi  o rememorare a principalelor momente care au marcat prietenia dintre cele două state, România şi Israel, dar şi o reiterare a relaţiilor strânse vreme de 65 de ani. „Am decis fără nicio ezitare să aleg Craiova pentru lansarea acestui volum pentru că am o relaţie specială cu oamenii din Craiova şi am vrut neapărat ca Biblioteca Judeţeană să fie gazda acestei lansări. După ce am citit aceste documente, am decis ca această carte să nu fie doar citită, ci studiată. Cartea asta este un modest omagiu pe care eu îl aduc constituirii statului israelian şi sunt mândru că eu am fost cel care am avut iniţiativa realizării acestei cărţi. Vreau să mai spun că acest volum a fost lansat la Bruxelles, iar filmele de arhivă puse la dispoziţie de Televiziunea Română, calitatea excepţională a participanţilor şi a luărilor de cuvânt din cadrul lansării au contribuit la crearea unui eveniment de succes, unic în Parlamentul European” a declarat Victor Boştinaru, coordonatorul volumului. La finalul conferinţei, s-a convenit lansarea acestui volum atât în Parlamentul statului Israel dar şi în România. La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, în depozitele căreia se află un număr considerabil de volume donate de Victor Boştinaru, cu dedicaţie pentru cititori şi cercetători, în calitate de coordonator al lucrării.

Comments are closed.