„Copacul de Hârtie”, plantat la Sadova

0
259


Peste 4 ari de teren de pe raza comunei Sadova au fost împăduriţi, ieri, cu circa 500 de puieţi de salcâm, de 50 de voluntari de la Facultatea de Geografie a Universităţii din Craiova, Petrom SA, BCR Craiova, Agenţia de Mediu Craiova şi firma Fornetti – care a asigurat prânzul voluntarilor –, la iniţiativa Asociaţiei VIS, prin proiectul “Copacul de Hârtie”. «Împreună cu voluntarii proiectului „Copacul de Hârtie” am plantat aproximativ 500 de puieţi de salcâm, pe 4,3 ari de pământ, pentru refacerea fostelor perdele de protecţie, în comuna Sadova», spune Cornel Gheorghe, coordonatorul proiectului “Copacul de Hârtie”. Suprafaţa de teren împădurită aparţine comunei Sadova şi este sub îngrijirea Ocolului Silvic din localitate. “Scopul acţiunii este acelaşi din fiecare an, de a derula acţiuni de protejare a terenurilor defrişate şi redarea lor în circuitul natural. Încă o dată dorim să le transmitem factorilor de răspundere că ne dorim o mai bună colaborare în privinţa mediului natural, fiind un factor vital pentru ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei”, mai spune Cornel Gheorghe.