Filme franţuzeşti pentru copii şi tineri proiectate la Teatrul „Colibri”

0
248

De la începutul acestui an, până în iunie,Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” este gazdă şi partener al proiectului „Classe decouverte – cinema francais”, în cadrul căruia, o dată pe lună, sunt prezentate filme franţuzeşti prin intermediul cărora copiii şi tinerii, dar şi cadrele didactice descoperă limba, cultura şi civilizaţia franceză. „Activităţile educative desfăşurate prin acest proiect urmăresc promovarea utilizării şi conştientizării importanţei învăţării limbii franceze, cultivarea conştiinţei unei alte culturi europene, îmbogăţirea universului cunoaşterii al preşcolarilor, elevilor şi studenţilor”, precizează reprezentanţii teatrului. Următoarea proiecţie în cadrul proiectului „Classe decouverte – cinema francais” va avea loc joi, 18 februarie, de la ora 16.00. Alături de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, parteneri în proiect sunt Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj, Facultatea de Litere – Lectoratul Francez şi Centre de reussite universitaire din cadrul Universităţii din Craiova şi Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză.