Dr. Bogdan Fănuţă: „Spitalul Judeţean din Craiova este cel mai important obiectiv strategic pe care îl are Oltenia”

0
357

După ce a obţinut acreditarea, Spitalul Judeţean din Craiova ţinteşte în 2016 să finalizeze lucrările la clinica de chirurgie cardiovasculară, cel mai important proiect al unităţii sanitare de la înfiinţarea sa, în 1970. În plus, vor continua investiţiile în extinderea şi reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe, iar mai multe secţii vor beneficia de aparatură nouă şi modernizări importante. Toate aceste proiecte sunt justificate de numărul mare de pacienţi care trec pragul spitalului, peste 70.000 de externări fiind înregistrate anual. Într-un interviu acordat cotidianului regional „Cuvântul Libertăţii”, managerul SCJU Craiova, dr. Bogdan Fănuţă, a vorbit despre strategia de dezvoltare a celei mai mari unităţi sanitare din Oltenia, subliniind importanţa acestui spital pentru întreaga regiune.    

Acreditarea este un pas important pentru strategia de modernizare a Spitalului Judeţean. Ce reprezintă ea şi care va fi impactul pe viitorul?

În primul rând este un moment zero, nu neapărat că lucrurile se vor schimba foarte mult, ci pentru că de acum înainte toate lucrurile pe care le făceam sau nu, în acest spital, vor trebui scrise şi respectate. De acum înainte, scrie negru pe alb că trebuie să faci dezinfecţie la injecţia intramusculară. Dacă nu faci, e responsabilitatea ta! E ceva scris prin care eşti obligat să faci anumite lucruri. Iar pentru noi, din punct de vedere al administraţiei, reprezintă o uşurare a muncii. Dau un exemplu. Pentru un anume tip de boală, în funcţie de ce explorări se fac, ce tipuri de analize, câte antibiotice se folosesc… în urma acestor proceduri, care devin obligatorii la nivel de spital, putem să avem o estimare, un istoric al pacienţilor cu diverse afecţiuni, cât trebuie să achiziţionăm dintr-un anume medicament. Până acum, noi achiziţionam aşa, după cât ştiam noi. Practic, până în acest moment nu s-a făcut o analiză corectă. Multe schimbări vor avea loc şi către partea de angajaţi. Ceea ce înseamnă normele de sănătate şi securitate în muncă, ce înseamnă partea de ISU, scenarii la incendii. Odată obţinută acreditarea, trebuie făcută şi această raportare periodică. Aceste raportări trebuiesc făcute real, nu din pix…

Cât este de important acest spital, nu numai pentru pacienţii din Dolj, ci pentru toată Oltenia?

Acest spital, care este al judeţului Dolj are, de fapt, rangul de regional. Practic toţi locuitorii din Oltenia – 3,5 milioane de cetăţeni – ar putea să se trateze aici şi vin şi se tratează, mai ales cazurile grave. Este, din punctul meu de vedere, unul dintre punctele strategice ale regiunii în care trăim, este cel mai important  obiectiv strategic pe care îl are Oltenia şi nu cred că exagerez. Este cea mai importantă instituţie. Faptul că este regională cu un nume de judeţean atrage şi dezavantaje, prin faptul că finanţarea este judeţeană, nu este regională. Noi, de exemplu, primim bani doar de la CAS Dolj, dar noi tratăm cazuri şi de la Mehedinţi, şi de la Vâlcea. Eu nu spun că noi nu ne primim banii, dar aceste cazuri vin separat peste numărul pacienţilor care sunt din Dolj şi pe care Casa de Asigurări nu îi plăteşte, pentru că depăşim aceea valoarea contractantă. Şi, în plus, sunt secţii – şi aici aş aminti Neurochirurgia, Chirurgia Maxilo-Facială, Chirurgia Plastică şi Reparatorie – care sunt secţii unicat în toată regiunea, aceste secţii nu mai există. Radioterapia… avem singurul accelerator liniar, singura Brahiterapie, singura Cobaltoterapie din regiune. Toţi bolnavii de cancer din regiune, care beneficiază de radioterapie, se adresează acestei secţii. Din punctul meu de vedere, nu există o altă instituţie cu atât de mare volum de muncă, cu atât de mare implicare emoţională, pentru că aici nu venim să facem şuruburi. Cei de la Gorj nu ne cer şuruburi.

6.000 de pacienţi se internează lună de lună

Procentual, cât reprezintă cele trei spitale din Craiova, împreună – mă refer la Filantropia, Spitalul de Neuropsihiatrie şi la cel de Boli Infecţioase –  în raport cu Spitalul Judeţean, ca să înţelegem mai bine dimensiunea investiţiei în acest context? câte vieţi salvează anual  spitalul pe care îl manageriaţi?

Cele trei spitale reprezintă cam jumătate. Filantropia are undeva la 500 de paturi, în timp ce la noi sunt 1.600 de paturi. La Spitalul Judeţean avem, şi aici mă refer doar la cei care se internează cu spitalizare continuă, peste 70.000 de pacienţi, deci aproape 6.000 de pacienţi care se internează lună de lună, cu o rată de operabilitate de peste 60%. Chirurgia Plastică şi Reparatorie are, de exemplu, peste 95% rată de operabilitate. Toţi pacienţii care ajung aici se operează. Să nu uităm de spitalizarea de zi, pacienţii care vin la Oncologie, Radioterapie, Dializă, beneficiază de spitalizare de zi, discutăm şi aici de un număr de pacienţi între 8 şi 10 mii care se adresează anual. Lăsând deoparte partea de Ambulatoriu, în care avem cele mai multe cabinete de Diabet, Neurologie, unde se lucrează non-stop, pentru tot judeţul. Avem pe partea de Diabet 35 de ore în fiecare zi, cu 5 medici, care dau câte 28-30 de consultaţii pentru pacienţii care vin din judeţ, de la distanţă. Cred că raportat la dimensiunea spitalului, cu toată zona care deserveşte, cu tipul de patologie, suntem cel mai complex spital din ţară. Dacă vorbim de celelalte centre universitare – Cluj,  Târgu Mureş, Iaşi – sunt mai multe spitale împărţite, care fac un spital regional. Pe când în Craiova acest spital are toate specialităţile, practic este un colos, care acoperă toate specialităţile.

Care este termenul de finalizare al clinicii de cardiologie, cât de important este să avem o astfel de specialitate – chirurgie cardio-vasculară –, cum stăm cu medicii cardiologi, sunt suficienţi, sunt pregătiţi la nivelul aşteptărilor, ce presupune o astfel de clinică la Craiova?

Din punctul meu de vedere, această clinică, după spital, care a fost ridicat prin anii 70, este cea mai mare realizare, cel mai important proiect. Centrul de Chirurgie Cardio-Vasculară se poate împărţi în două. Este o singură clădire, dar se poate împărţi în două. Una este partea de Urgenţă, ceea ce înseamnă partea de Angiografie. Toţi pacienţii cu infarct miocardic, cu boală coronariană cronică vor beneficia de specialişti, de un angiograf nou. Practic, aici era cea mai mare rată a mortalităţii, pe acest tip de patologie, pentru că nu puteam să facem aceste investigaţii şi pacienţii erau obligaţi să meargă la Bucureşti, unii nu puteau pentru că trebuiau stabilizaţi, transportul era un risc major, vital şi nu se mai putea recupera acea parte din inimă şi rămânea ca o sechelă. Prin această clinică se creează premizele scăderii cu peste 50% a mortalităţii prin această boală. A doua etapă constă în dezvoltarea părţii de chirurgie cardio-vasculară. Acolo vorbim de o parte cronică, nu vorbim de faptul că pacientul moare imediat, dar sunt suficiente neajunsuri – să stai în Dolj sau în Gorj şi să mergi la Bucureşti sau la Târgu Mureş şi să faci intervenţii chirurgicale pe cord.

La începutul lui 2017 se va încheia extinderea UPU

 Aveţi şi o strategie de atragere a medicilor, a chirurgilor?

Da. Nu puteam să plecăm la acest proiect, să construim o clădire şi să o lăsam aşa dotată, fără să avem şi specialiştii potriviţi. În primul rând, pe partea de Angiografie, avem medici angajaţi aici, la noi şi acum sunt trimişi ca să facă această specialitate. Avem discuţii cu alţi medici din ţară care sunt dispuşi să vină şi să înveţe, dar şi să rămână. Pe partea de chirurgie cardio-vasculară sunt discuţii cu medici care sunt din Craiova, profesează în ţară şi vor să se întoarcă aici sau sunt plecaţi în afara ţării şi vor să se întoarcă acasă. Dar avem şi medici care doresc să facă mai mult şi, dacă nu le oferim aceste condiţii, este normal ca ei să plece din ţară şi să caute aceste condiţii. Unii vor în străinătate pentru partea de plată, dar sunt şi o parte din medici care vor să facă mai mult şi pe aceia poate reuşim să-i întoarcem după investiţiile care se vor face la acest spital.

Dar cu lucrările de la Urgenţă, cum stăm… Știm că sunt probleme legate de spaţiu, de disconfort, sunt şi reclamaţii în acest sens…

Urgenţa a început în cursul anului trecut, în acest moment s-a făcut partea de subsol. La începutul lui 2017 se va încheia partea de extindere a UPU. Îmi cer scuze şi pe această cale tuturor oamenilor care se adresează Urgenţei, pentru că spaţiul este mic. În mod statistic această Unitate este cea mai mare din ţară, în medie cu 400 de prezentări pe zi. Nu vorbesc de Constanţa pe timpul verii, unde numărul este mai mare.

Dar  toate  sunt urgenţe? Cred că şi aici avem o problemă…

Depinde… Nu toată lumea are o cultură medicală. Nu ştie ce înseamnă o urgenţă din punct de vedere medical, de unde şi problemele care apar. Mulţi spun că au stat cinci sau şase ore. Bun, dar nu se întâmplă să stai cinci ore dacă ai un infarct miocardic, dacă ai o mână secţionată… acestea sunt urgenţele. Faptul că ajungi la UPU şi spui că te doare capul şi te doare de trei săptămâni şi nu ai timp să ajungi la medicul de familie asta nu înseamnă că eşti un caz urgent. Aici ar trebui umblat. Practic, UPU devine sufocată. Știm cu toţii problemele, nu trebuie să ne ascundem de ele. Au fost pacienţi care au reclamat că au stat cu orele la Urgenţă să aştepte o consultaţie. Dar este foarte greu să le explici unora… dumneavoastră nu sunteţi de fapt urgenţă sau sunt oameni care trec înaintea altora. Nu poţi să explici nimănui care este importanţa, cum se face triajul unei urgenţe. Orice om consideră că el este cel mai important, că el este urgenţa şi noi, medicii, suntem doar obligaţi să-i vedem.

„Sistemul de sănătate din România are anumite limite”

Va avea spitalul un număr de medici suficient de mare, care să corespundă cu toate aceste extinderi?

Din punctul de vedere al Unităţii de Primiri Urgenţe, normările se fac la numărul de prezentări. Nu se fac la numărul de metri pătraţi. Din acest punct de vedere, UPU este, într-un fel sau altul, acoperită. În ceea ce priveşte partea de extindere la chirurgie cardiovasculară, acolo va trebui să venim cu specialişti. Nu este o specialitate ca oricare alta. Trebuie să ai un grad de experienţă şi aici sunt discuţii pe care le-am purtat cu medici de pe cardiologie. Am ajuns la concluzia că nu o să putem să angajăm personal direct, să scoatem posturile pur şi simplu la concurs, să vină să lucreze direct în chirurgie cardiovasculară. Şi, atunci, personalul nostru, fie de la cardiologie, fie din spital, cu anumită experienţă, fie în terapie intensivă, fie în cardiologie, care va dori să meargă să facă aceste specializări, va fi trimis la Bucureşti sau la Târgu Mureş, să lucreze acolo. Spitalul va plăti. Vom încheia contract cu acel spital, vom plăti cazarea, astfel încât atunci când se vor întoarce să fie pregătiţi. Pentru locurile care se eliberează în spital prin plecarea acestui personal de acolo, cu siguranţă vom scoate posturile la concurs şi vom acoperi acest deficit creat.

După episodul Colectiv, cu toţii ne-am pus întrebarea „Ce-ar fi dacă s-ar întâmpla la noi?”. Care este capacitatea de reacţie într-o astfel de situaţie?

Sistemul de sănătate din România are anumite limite. Trebuie să înţelegem  şi trebuie spus, totuşi,  că nu putem să oferim, în condiţiile în care PIB-ul este aşa cum este,  o medicină de top. Noi nu putem să facem investiţiile care se fac în spitalele din Vest, atât timp cât nu există o finanţare din acest punct de vedere. Ei, o dată la cinci ani, schimbă tot. A aloca 5, 6, 7% din PIB înseamnă, probabil, foarte mulţi bani, dar deficit în altă parte. În principiu trebuie să înţelegem că ţara noastră oferă nişte condiţii în funcţie de multe lucruri. Unul este de PIB, al doilea este de investiţii , de parteneriate, de sponsorizări. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi la noi un incendiu precum cel de la Colectiv? Păi, în primul rând, spitalul nostru nu este acreditat pentru arsurile grave. Nu ar putea să ţină acei pacienţi. Obligatoriu, arsurile de gradul 3 şi 4 – arsuri profunde – le trimitem la Bucureşti. Nu suntem spital acreditat să ţinem acest tip de arşi. De ce? Pentru că aţi văzut cât costă susţinerea unui singur pat, care este şi gol, pentru parte de arşi. Şi, atunci, nu poţi să investeşti să ţinem o sută de paturi la Craiova, o sută la Târgu Mureş şi o sută Bucureşti. Am văzut în Belgia, erau 25 de paturi. În Elveţia am înţeles că erau numai cinci paturi de arşi grav. Pentru arsurile celelalte, de gradul 1, 2, care nu sunt arsuri tot atât de grave şi complexe, suntem abilitaţi. Dacă se întâmpla la noi, probabil că mare parte din pacienţi mergeau la Bucureşti sau către alte centre universitare.

Aţi vorbit de investiţii… Spuneţi-ne de această modernizare pe etaje. Ce s-a făcut până acum şi ce urmează?

Chiar astăzi am discutat la Consiliul Judeţean. Am pus totul ca la cap. Continuă investiţiile de la cardiologie şi UPU, un nou serviciu de morgă şi de prosectură, care se construieşte. Acesta va fi gata anul acesta, plus reabilitările din spital. Anul trecut au fost făcute două paliere, la unul încă se mai lucrează: etajul şase, partea de ortopedie, şi etajul şapte partea de urologie plus partea de ginecologie. Pe lângă acestea, o parte din ele le-am mai făcut şi noi  în contract cu cei de la penitenciar. Anul acesta, pentru că poate să dea mai mulţi bani Consiliul Judeţean, va fi făcut etajul doi – medicală, nefrologie, pneumologie, gastro, altă medicală şi reumatologie. O parte am făcut noi, dar vom pune peste tot linoleum. Lucrări vor fi şi la etajul cinci – chirurgie plastică, chirurgie oro-maxilo-facială plus chirurgie I – etajul şase l-am început noi şi  se va continua de la Consiliu, etajul  şapte se va termina anul acesta, plus că vom intra în etajul opt, cel cu neonatologie, obstetrică. Aceea a fost ultima lăsată. A fost un proiect cu Banca Mondială şi nimeni n-a putut să se atingă de acel etaj pentru că era urmarea unui proiect. În momentul de faţă s-a tras linie şi s-a spus că proiectul nu se mai poate face, nu se mai poate continua, şi astfel putem să intrăm să renovăm.

Putem să vorbim, pe viitor, de un centru în care se va realiza transplant şi la Craiova?

În momentul de faţă se realizează transplant osos la Craiova şi programul de prelevare de organe. De la pacienţii decedaţi se prelevează organe care merg către alte centre universitare unde se face transplant. Din punctul meu de vedere, cheltuielile sunt foarte mari. Toate aceste proceduri, în ceea ce priveşte partea de transplant sunt foarte costisitoare şi nu neapărat intervenţia efectivă, ci pentru a menţine toate  acele aparate şi săli de operaţie în care nu ai voie să faci nimic. Ori aceste lucruri vin de la bugetul de stat. Poate cu timpul oamenii vor înţelege mai mult ce înseamnă partea de donare. În momentul în care celelalte centre, Bucureşti, Târgu Mureş, nu vor mai face faţă, cu siguranţă va exista posibilitatea să apară şi în alte centre universitare astfel de blocuri operatorii, astfel de terapii intensive, care să poată să facă acest lucru. Însă, din punctul meu de vedere, la ora actuală, pe ce se prelevează şi pe ce se face, ar însemna costuri prea mari pe un număr mic de intervenţii chirurgicale.  Cred că în prezent cele două centre, de la Bucureşti şi Cluj, sunt suficiente. Cu siguranţă, dacă se vor face în România şi alte tipuri de transplant, cum ar fi transplantul de plămâni, atunci se justifică din punct de vedere financiar acest lucru.

Ar trebui realizată o analiză corectă a activităţii spitalelor

Se vorbea la un moment dat de construirea unui spital regional nou la Craiova. Cum vedeţi un astfel de proiect?

Din punctul meu de vedere, orice spital care se construieşte este binevenit. Nu cred că cineva ar putea vreodată să spună că un nou spital ar fi o concurenţă pentru noi. Însă am mai trăit anumite experienţe cu spitale care se fac, care nu se fac şi este motivul pentru care am insistat ca această unitate sanitară să beneficieze de renovări. Când va fi făcut acest spital, dacă va fi făcut, nu poate fi decât un câştig pentru toată lumea. Într-un fel sau altul ar degreva afluxul de pacienţi care ajunge să sufoce Spitalul Judeţean. Gândiţi-vă că noi externăm peste 70.000 de pacienţi pe an şi suntem plătiţi pe aproape 45-46.000 de pacienţi. Cam două treimi. Restul, o treime, sunt pacienţi pe care îi externăm şi pe care nu o să putem să primim niciodată bani, pentru că CAS spune clar „eu pot să primesc 4.300 de pacienţi” din cei 6.000, lunar. Şi, atunci, noi ce să facem cu restul? Să punem lacătul pe spital pentru că am ajuns la 4.300 şi de acum  încolo nu?

Care ar fi trei schimbări majore care ar trebui să se facă în domeniul sănătăţii?

În primul rând, ar trebui realizată o analiză corectă a activităţii spitalelor. Discut de toate spitalele din toată ţara. Sunt lucruri care se întâmplă şi nu este normal să se întâmple. O finanţare corectă a spitalelor care au renunţat la anumite tipuri de servicii. Mie nu-mi acceptă să desfiinţez nimic, dar la toate celelalte spitale din regiune se acceptă desfiinţări. Apoi, este necesară o analiză corectă a activităţii medicale. Cred că ar trebui să se facă un audit corect în spitale. Să întrebe: „De ce trimiţi acest pacient către Craiova? De ce trimiţi o apendicită acută în noaptea de Crăciun, când spitalul tău face frecvent această intervenţie? De ce trimiţi, începând cu 20 decembrie până pe 10 ianuarie, toate cazurile către Craiova? De ce? De ce? De ce?”. Fără o analiză, fără a vedea care ne sunt punctele slabe, nu cred că putem să mergem mai departe. Este o reticenţă din punct de vedere a aparaturii, o rezolvăm, există o reticenţă din punct de vedere uman, trebuie căutată o rezolvare! Un alt lucru care ar trebui făcut, şi nu e un moft, e faptul că nu avem un proiect. Trebuie să ştim unde vrem să ducem acest sistem sanitar. Ce vrem să facem cu acest spital regional din Craiova? Cum vedem noi sănătatea în regiunea Oltenia? Ce trebuie făcut la Târgu Jiu, ce trebuie făcut la Slatina… Trebuie responsabilizaţi medicii să-şi facă treaba, astfel încât pacientul care poate fi tratat acolo să nu ajungă la noi. Trebuie să existe aceste analize şi aceste proiecte. Un alt punct este partea de legislaţie care trebuie stabilizată. Nu poţi să te joci cu anumite lucruri, cu vieţile bolnavilor. Spre exemplu, în partea de achiziţii publice, 90% din lege se poate aplica tuturor. Dar într-un spital de urgenţă, când urgenţa este „acum”,  e posibil ca în secunda doi eu să nu mai pot să achiziţionez medicamentele. Pentru că trebuie să renegociez cu firma, nu mi le mai aduce… Pentru sistemul sanitar ar trebui făcute anumite legi. Un alt lucru important – faptul că spitalele au devenit recuperatori de bani. Noi avem peste 11.000 de dosare de la pacienţi cu agresiuni fizice. Legea s-a modificat de atâtea ori încât îngrijim un pacient care este bătut, dar nu am voie să mă duc la cel care l-a bătut. Nu suntem recuperatori de bani.

RADU ILICEANU şi MARGA BULUGEAN