Elevii din „Elena Cuza” deschid cea de-a IX-a ediţie a Balului Bobocilor

0
1511

Elevii Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova îşi vor sărbători bobocii joi, 16 octombrie, începând cu ora 18.00, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova.

Evenimentul face parte din proiectul Balul Bobocilor, ajuns la a IX-a ediție, iar pe lângă tradiţionalele concursuri de Miss şi Mister Boboc 2014 toţi cei prezenţi vor avea parte şi de o mulţime de surprize şi concursuri cu publicul. Balul Bobocilor din “Elena Cuza” se va încheia cu două concerte susţinute de Jerryco şi Oana Radu.

Proiectul Balul Bobocilor are în componenţa sa, pe lângă organizarea tradiţionalelor evenimente dedicate bobocilor, şi implementarea a trei campanii în cadrul acestora:

CAMPANIA I – în cadrul fiecărui eveniment organizat va avea loc şi o premiere a câte unui elev/student cu merite deosebite din fiecare instituţie şcolară (liceu/facultate). După terminarea tuturor evenimentelor, toţi cei premiaţi vor fi afişaţi pe pagină facebook.com/royalmodelsromania, unde, timp de 15 zile, vor putea fi votaţi (like la poză), iar cel care va primi cele mai multe voturi la sfârşitul perioadei de votare va fi premiat de organizatori în cadrul evenimentului Balul Bobocilor 2014 cu o excursie de două persoane în afara ţării.

CAMPANIA II – la intrarea din fiecare sală de spectacol va exista o urnă în care toţi cei care vor intra vor putea dona orice sumă doresc pentru copiii din centrele de plasament din Craiova. După finalizarea tuturor evenimentelor Balul Bobocilor 2014 din această toamnă, organizatorii vor realiza un spectacol umanitar în Ajunul Crăciunului, unde toţi copii orfani vor primi cadouri chiar de la Moş Crăciun.

CAMPANIA III – în cadrul fiecărui eveniment va exista o probă cu tema “Craiova – Capitală Culturală Europeană”, organizatorii încercând astfel să dea o mână de ajutor în câştigarea acestui titlu. De asemenea, în cadrul fiecărui eveniment se vor difuza şi filmuleţe ce vor avea ca scop sprijinirea acestei campanii.