Recital de pian la patru mâini susţinut de Duo „Capriccio”

0
368

Duo-ul pianistic „Capriccio” al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău – adică Ozana Kalmuski-Zarea și Adriana Maier – revine la Craiova, după ce a concertat pe scena Filarmonicii „Oltenia” în urmă cu aproape un an, mai precis pe 13 iunie 2012. De această dată, va prezenta un recital de pian la patru mâini mâine, 15 mai, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii de muzică de cameră a instituției. În program: selecţiuni din „Lieder ohne Worte” („Cântece fără cuvinte”), op. 19, de Felix Mendelssohn-Bartholdy; Piese romantice, op. 55, de Cécile Chaminade; Valsuri nobile, op. 77, de Franz Schubert; Patru dansuri norvegiene, op. 35, de Edvard Grieg. Un bilet costă 10 lei, cu reducere la jumătate pentru elevi, studenţi și pensionari. 

Consultant şi director artistic la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Ozana Kalmuski-Zarea abordează muzica din multiple perspective. A înfiinţat, în anul 1999, Duo „Capriccio” – ansamblu de pian la patru mâini. Activitatea concertistică numără apreciate recitaluri cu ansambluri camerale și concerte susţinute în ţară. A publicat nouă volume: Monografia Emanuel Elenescu, „Jubileu 50”, „Mirajul eternei reîntoarceri”, „Ispitirile destinului”, „Impresii pe portativ”, „Mic tratat de virtuozitate pianistică”, „Definiţia spiritului – Literatură şi muzică”, „Lucian Blaga şi muzica românească”, „Vinovăţia patimii”, două partituri de miniaturi pianistice şi filmul documentar dedicat semicentenarului Filarmonicii „Mihail Jora”. Muzicolog şi critic muzical, desfăşoară o bogată activitate publicistică în reviste de cultură şi de specialitate din ţară. În anul 2004 a obţinut, cu lucrarea „Premisele metafizice ale principiului ciclic”, titlul de doctor în muzică.

Adriana Maier

Adriana Maier a urmat Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, la clasa prof. Mircea Costache, iar la Universitatea Naţională de Muzică din capitală a lucrat cu doi reprezentanţi de marcă ai pianisticii româneşti, Aurora Ienei şi Dan Grigore. În cadrul aceleiaşi instituţii a continuat şi studiile aprofundate, iar în anul 2007 a obţinut titlul de doctor în muzică. Interpreta este laureată la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, printre care Concursul „Concertino” de la Praga (1988), Festivalul-concurs „Ionel Perlea” (ediţiile 1993, 1998, 2000, 2001), Festivalul „Constantin Silvestri”, Congresul Internaţional E.P.T. A. (European Piano Teachers Association) de la Belgrad (1994), Concursul „Eduard Flipse” (Rotterdam, 1994), Festivalul Internaţional „George Enescu” (cinci ediţii). Desfăşurând şi o bogată activitate camerală, a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate (Olanda, Franţa, Grecia, ex-Iugoslavia, Germania, Elveţia, Polonia). În prezent, Adriana Maier este lector universitar în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (catedra de muzică de cameră) şi membră a formaţiei „Profil”.