„Instabilitatea politică din România a afectat absorbţia fondurilor europene”

0
47

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite (foto), aflată în vizită oficială în România, a făcut un apel la politicienii români, în conferinţa de presă susţinută ieri la Cotroceni, să se comporte „matur şi responsabil”, atrăgând atenţia că agitaţia politică şi schimbarea a trei premieri în şase luni au afectat absorbţia fondurilor europene din ţara noastră. „Situaţia internă depinde de dumneavostră, iar stabilitatea politică internă e atât de importantă încât orice forţă politică, indiferent care ar fi partidul, trebuie să se comporte în mod foarte responsabil”, a spus Dalia Grybauskaite. Preşedintele litunian a arătat că instabilitatea politică din România se reflectă asupra performanţelor ţării în UE. „Aş dori să spun că această instabilitate, pe care o putem vedea din exterior acum – schimbarea a trei premieri în şase luni  – deloc suprinzător, se reflectă şi în capacitatea dumneavostră de a performa în UE şi mă refer aici în special la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene”, a spus şeful statului lituanian. Drept exemplu, Dalia Grybauskaite a amintit că România este ultimul stat dintre ţările membre UE la capitolul absorbţiei fondurilor europene şi a arătat că acest semnal este unul foarte negativ: „Ţara dumneavostră este ultima din toate statele membre la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Acesta e un mesaj foarte negativ. Din cauza agitaţiei politice, ţara e paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele. Ţara dumneavostră îşi pierde posibilitatea de a-şi folosi toate oportunităţile şi resursele financiare pe care le aduce apartenenţa dumneavostră la UE”.