Vitezoman prins „gonind” cu 175 km/h

2
180

Poliţiştii de la Rutieră au organizat, la acest sfârşit de săptămână, o acţiune de amploare în cadrul căreia au fost „traşi pe dreapta” vitezomanii, dar şi şoferii care nu acordă prioritate pietonilor. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de peste 7.000 lei şi au reţinut 33 de permise de conducere, un tânăr de 24 de ani fiind depistat gonind cu… 175 km/h pe DN 6.

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri doljeni au acţionat pe principalele drumuri din judeţ pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. De asemenea, în municipiul Craiova, poliţiştii Biroului Rutier au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi în traversarea străzii regulamentar. Pe parcursul acestor activităţi au fost constatate şi aplicate 183 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 7.000 lei, dintre care 25 pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar alte 25 pentru neacordare prioritate pietoni. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme 33 permise de conducere.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, între cei rămaşi fără permis se află Mihăiţă Petrescu, de 24 de ani, din Caracal, judeţul Olt, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism Alfa Romeo pe D.N. 6, în afara localităţii Leu, cu viteza de 175 km/h, dar şi Gabriel Neghină, de  21 ani, din Craiova, prins în timp ce conducea un autoturism Audi pe bulevardul „Decebal”, din municipiu, cu viteza de 107 km/h.

„Cei doi conducători auto au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 877,50 lei fiecare, iar ca măsură complementară li s-au reţinut permisele de conducere pentru 90 de zile”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

La volan cu 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat

Au fost, însă, depistaţi şi conducători auto circulând băuţi, motiv pentru care s-au ales cu dosare penale. Astfel, în noaptea sâmbătă spre duminică, pe strada „Dreptăţii”, din Băileşti, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism Volkswagen, condus de Florin Titirigă, de 27 ani, din comuna Afumaţi, în urma testării cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condusla Spitalul,,Dr. Irinel Popescu”, din Băileşti, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vedere  stabilirii alcoolemiei. În aceeaşi noapte şi tot în Băileşti, pe strada „Aviator Petre Ivanovici”, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism Volkswagen condus de Florentin Jifcu, de 28 de ani, din localitate, aflat, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării rezultând o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

2 COMENTARII

  1. Știați ca exista o lege prin care publicarea datelor cu caracter personal fără acordul persoanelor de mai sus se poate sancționa cu o amenda pana la 50.000 si puteți fi dați în judecată?

Comments are closed.