Trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată – Agentul Durău îşi vindea scump “prietenia”

0
160

Agentul de poliţie Cristian Denis Durău, arestat preventiv la sfârşitul anului trecut după ce a luat şpagă de la doi şoferi, a fost trimis în judecată. În rechizitoriul finalizat marţi, 10 ianuarie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut în sarcina poliţistului comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în timp ce colegul său de patrulă, care a fost martor la primirea şpăgii, a scăpat doar cu o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei.

Reamintim că agentul de poliţie Cristian Denis Durău, de 33 de ani, din Craiova, care îşi desfăşura activitatea în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Coşoveni, a fost arestat preventiv pe 30 decembrie 2011, după ce un şofer a sunat la 112 şi a anunţat că acesta l-a oprit în trafic, în comuna Malu Mare, şi i-a cerut şpagă pentru a nu-l amenda şi a nu-i reţine permisul de conducere pentru o depăşire neregulamentară.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori la finalizarea cercetărilor, pe 29 decembrie 2011, seara, la ora 18.40, A. B. (şoferul denunţător), a sunat pe serviciul apel de urgenţă 112 şi a povestit că, în aceeaşi seară, în timp ce circula, la volanul unui Mercedes înmatriculat în Italia, prin comuna Malu Mare, a fost oprit de un echipaj de poliţie format din doi agenţi. Cel care l-a oprit, Constantin Florescu, i-a solicitat documentele şi i le-a înmânat colegului său, Cristian Denis Durău. Cel din urmă i-a spus şoferului că a efectuat o depăşire neregulamentară, pe linia continuă, faptă pentru care urmează să fie sancţionat cu amendă în valoare de 1.200 lei şi să îi fie reţinut permisul de conducere pentru trei luni. Poliţistul i-a explicat apoi şoferului oprit că, dacă vrea să scape cu o sancţiune mai blândă şi să nu rămână fără permis, “pot rămâne prieteni”… însă contra sumei de 300 de euro sau 1.000 de lei. A. B. s-a dus la maşina sa, în care era soţia lui, a luat 10 euro, pe care a vrut să-i dea agentului Durău, însă acesta a refuzat pe motiv că suma este prea mică şi l-a pus pe şofer să se mai gândească la consecinţele aplicării sancţiunii pentru depăşirea neregulamentară.

De la 300 de euro au ajuns la… 250 de lei

După o serie de negocieri, poliţistul şi şoferul au căzut de acord asupra sumei de 200 lei, cel din urmă propunându-i agentului să îl însoţească în localitatea Rojişte, unde locuiesc părinţii săi, pentru a-i remite banii. O parte din discuţii au fost şi înregistrate de şofer cu telefonul, devenind probe în anchetă. Colegul de patrulă al lui Durău, agentul Florescu, ce conducea maşina de serviciu, nu s-a împotrivit deplasării la Rojişte, deşi cunoştea motivul pentru care urma să ajungă acolo. Pe drumul de la Malu Mare la Rojişte, A. B. a sunat pe 112 şi a povestit ce i se întâmplase. Ambele maşini au oprit pe şoseaua principală din Rojişte, unde a venit fratele şoferului denunţător, care i-a adus 250 lei. Când a primit banii, Durău i-a dat înapoi lui A. B. documentele pe care i le oprise la Malu Mare. Cei doi poliţişti au pornit înapoi spre Malu Mare, au observat că şoferul denunţător îi urmăreşte şi îi filmează, astfel că s-au oprit la un prieten al lui Durău, unde au lăsat banii, două sticle de whisky marca “Chivas Regal” şi o altă sticlă de băutură alcoolică inscripţionată “Aniversario”, ambalată într-un săculeţ de piele de culoare maronie.

Urmare a apelului pe 112, au fost sesizaţi ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), care au ajuns în comuna Malu Mare, i-au identificat pe cei doi poliţişti şi i-au dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Pe 30 decembrie 2011, dimineaţa, la sediul parchetului s-a prezentat un bărbat care a povestit că seara ce trecuse fusese oprit pe raza comunei Malu Mare de un echipaj format din doi poliţişti, iar unul dintre aceştia, identificat ca fiind Durău, i-a cerut două sticle de whisky pentru a nu-l sancţiona şi a nu-l lăsa fără permis. Cât despre sticla de “Aniversario”, aceasta a primit-o cadou de la un prieten, după cum au stabilit procurorii.

Astfel, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a lui Cristian Denis Durău pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în timp ce faţă de agentul Constantin Florescu, care a ajutat organele judiciare pe parcursul anchetei, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi în valoare de 1.000 lei. Acesta îşi desfăşoară în continuare activitatea la Secţia de Poliţie Rurală Coşoveni, însă, potrivit cms. Florentina Popescu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj, “se continuă cercetarea prealabilă declanşată împotriva lui, urmând ca la finalizare să se dispună măsuri disciplinare în consecinţă”.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj, care va judeca procesul, primul termen fiind stabilit pentru luna viitoare.