Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” şi-a sărbătorit centenarul

0
541

Opera Română Craiova a găzduit, ieri, întâlnirea festivă dedicată centenarului Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” – „Un nou început”. Timp de o săptămână, unitatea de învăţământ a găzduit numeroase activităţi ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive, dedicate Zilelor Colegiului. În ierarhia reţelei şcolare preuniversitare doljene, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova ocupă un loc aparte prin vechime şi prin tradiţia pedagogică. Şcoala a fost înfiinţată în anul 1914, aflându-se acum la aniversarea centenarului existenţei sale.

Evenimentul a fost salutat atât de autorităţile locale şi judeţene, precum şi de absolvenţi ai acestui colegiu. «Meritul înfiinţării şcolii i-a revenit Primăriei Craiova, care, în baza Deciziei Congresului al XX-lea al Asociaţiei Învăţătorilor, desfăşurat la Bucureşti, în anul 1912, a luat iniţiativa creării “Şcolii Normale de Învăţătoare”, care a devenit, peste ani, temelia C. N. “Nicolae Titulescu”. Între timp, şcoala a urmat calea reformelor, cunoscând numeroase transformări, atât prin titulatură, cât şi prin profiluri şi localuri de funcţionare, fiind demnă de remarcat activitatea sa ca “Şcoală Normală”, cu numele “Madona Dudu”. În prezent unitatea de învăţământ are o filieră teoretică cu profil real. În şcoală funcţionează 37 de clase în care învaţă 1.041 elevi, atât la gimnaziu, cât şi la liceu. De-a lungul istoriei sale centenare C. N. “Nicolae Titulescu” s-a remarcat prin rezultatele deosebite obţinute atât de foştii elevi, cât şi de profesorii lor. Cu toţii au contribuit la ridicarea prestigiului şcolii lor. Raportându-ne la evaluarea pregătirii absolvenţilor noştri, prin prisma rezultatelor obţinute la examenele naţionale, remarcăm situarea colegiului pe un loc fruntaş în ierarhia şcolară doljeană, dovadă a preocupării permanente a cadrelor didactice pentru realizarea unui învăţământ eficient şi competitiv. Concluzionând, acum, la ceas aniversar, nu putem decât să ne exprimăm satisfacţia pentru trecutul bogat şi rodnic şi mândria apartenenţei la o valoroasă instituţie de învăţământ», a spus Anghel Petrescu, directorul Colegiului Naţional “Nicolae Titulescu”.

«C.N. “Nicolae Titulescu” se afirmă ca un punct de reper pentru generaţiile viitoare»

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a transmis un mesaj de felicitare pentru sărbătorirea celor 100 de ani de existenţă, prin intermediul administratorului public al judeţului, Florin Stancu: «Împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea C. N. “Nicolae Titulescu” este un bun prilej de a ne exprima aprecierea faţă de activitatea depusă de conducerea şi corpul profesoral al acestei instituţii emblemă, cu o bogată tradiţie. Acest moment omagial are o semnificaţie aparte şi pentru identitatea culturală a identităţii noastre, marcând evoluţia istorică a uneia dintre instituţiile de învăţământ care au adus un aport deosebit în domeniul educaţiei, fiind recunoscută şi apreciată nu numai la nivel naţional ci şi internaţional. C.N. “Nicolae Titulescu” se afirmă ca un punct de reper pentru generaţiile viitoare prin prisma celor care s-au format aici de-a lungul timpului şi care astăzi reprezintă un exemplu de conduită şi moralitate, de bună pregătire, în definitiv un exemplu de succes demn de urmat. Bunul renume al şcolii dumneavoastră este continuat prin muncă şi rezultate remarcabile de către actuala echipă managerială, de către corpul didactic şi în egală măsură de către elevii care au obţinut numeroase premii la olimpiadele şi concursurile şcolare, reuşite care onorează şi obligă la dedicare şi pregătire pentru performanţă şi în viitor. Vă adresez sincere felicitări pentru tot ceea ce aţi construit până în prezent!».

«100 de ani de performanţă şi prestigiu»

Prezent la evenimentul festiv, inspectorul şcolar general Georgică Bercea-Florea a apreciat efortul depus de conducerea unităţii de învăţământ şi cadrele didactice, pentru a-i îndruma pe elevi spre obţinerea celor mai bune rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare. “Este o sărbătoare a întregului învăţământ preuniversitar doljean. Aţi împlinit 100 de ani de performanţă şi prestigiu! 100 de ani de rezultate deosebite obţinute de elevii acestei unităţi şcolare, având la dispoziţie nişte dascăli de elită care fac cinste judeţului şi chiar ţării întregi. Această unitate şcolară face educaţie în stil mare. Întreaga conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj felicită cadrele didactice de elită, care trudesc zilnic, iar pe elevi îi îndemnăm să continue cu aceleaşi rezultate notabile şi cu aceeaşi performanţă şi abnegaţie în ceea ce înseamnă învăţământ şi educaţie”, a afirmat inspectorul şcolar general Georgică Bercea- Florea.

 

Anghel Petrescu, directorul C. N. “Nicolae Titulescu”:

“Ne putem mândri astăzi cu absolvenţii noştri care de-a lungul vremii au ajuns specialişti de calitate şi personalităţi în domeniul economiei, culturii şi sportului. Exemplificăm în acest sens: ec. Ion Căşin – ministru secretar de stat, prof. univ. dr. Nicolae Ţândăreanu – Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Maria Florescu – UMF Craiova, dr. Dan Hurezeanu – UMF Craiova, conf. univ. dr. Gabriel Găman – UMF Craiova, ec. Natalia Andrei, ec. Ion Crăciunescu – arbitru FIFA, Sorin Cârţu”.