Încă 30 de zile după gratii pentru secretara de la „Gheorghe Bibescu”

0
70

Judecătorii craioveni au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi au prelungit cu încă 30 de zile arestarea preventivă a secretarei Şcolii Gimnaziale Nr. 36 „Gheorghe Bibescu” din Craiova, Anca Daniela Chivu. Hotărârea a rămas definitivă marţi, 8 martie a.c., când Curtea de Apel Craiova a respins contestaţia făcută de femeie împotriva hotărârii Tribunalului Dolj prin care i s-a prelungit arestarea preventivă. Femeia este cercetată pentru că ar fi cerut şi primit sume cuprinse între 1000 de lei şi 15.000 euro pentru a facilita angajarea unor persoane în unităţi de învăţământ din Craiova.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, marţi, 8 martie a.c., ca nefondată, contestaţia formulată de Anca Daniel Chivu, de 43 de ani, secretara de la Şcoala Gimnazială Nr. 36 Gheorghe Bibescu Craiova, împotriva hotărârii de vineri, 4 martie a.c. a Tribunalului Dolj prin care i-a fost prelungită arestarea preventivă cu încă 30 de zile: „Respinge contestaţia ca nefondată. Obligă contestatoarea la 80 lei chletuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”, se arată în hotărârea instanţei.

Şcoala Gimnazială Nr. 36 „Gheorghe Bibescu” din Craiova
Şcoala Gimnazială Nr. 36 „Gheorghe Bibescu” din Craiova

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, au anunţat să cercetarea secretarei de la Şcoala Gimnazială Nr. 36 Gheorghe Bibescu Craiova, Anca Daniela Chivu, de 43 de ani, a început la sfârşitul anului trecut. Asta după ce au început să apară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj plângeri împotriva ei. Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, au fost înregistrate denunţurile mai multor persoane care sesizau faptul că femeia le-a cerut sume de bani cuprinse între 1000 lei şi 15.000 euro pentru a le facilita angajarea la diverse instituţii publice din Craiova, mai exact în alte unităţi de învăţământ, „scorul” cerut fiind în funcţie de postul vizat de doritori. În aceste condiţii, miercuri, 10 februarie a.c., la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost conduse mai multe persoane în vederea audierii şi stabilirii întregii activităţi infracţionale, cercetările efectuându-se pentru probarea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă şi înşelăciune. În aceeaşi zi, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat două percheziţii pe raza municipiului Craiova, la domiciliul secretarei, dar şi la unitatea şcolară unde aceasta îşi desfăşoară activitatea, fiind găsite şi ridicate mai multe documente folosite la probarea activităţii infracţionale. În baza probatoriului administrat, în aceeaşi zi procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatei pentru o perioadă de 24 ore, iar o zi mai târziu, joi, 11 februarie a.c., a fost prezentată Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă a femeii pe o perioadă de 30 de zile. Ancheta în acest caz continuă, întrucât se pare că activitatea infracţională a femeii ar fi ceva mai extinsă. Ea a fost trimisă în judecată la sfârşitul anului trecut, într-un alt dosar, pentru fals intelectual, după ce ar fi modificat fişa matricolă a unui elev de la „Bibescu”, tot contra cost, din câte spun anchetatorii, cauza fiind acum pe rolul Judecătoriei Craiova, cu termen pe 24 martie a.c.