Astă-seară, primul concert din programul «Filarmonica „Oltenia” (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică»

0
882

Începând de astăzi, până pe 13 august, Filarmonica „Oltenia” oferă iubitorilor muzicii din Craiova şase concerte open air, susţinute de artişti lirici, precum şi de solişti şi artişti instrumentişti – membri ai Coralei Academice şi ai Orchestrei Simfonice –, în cadrul celei de-a III-a ediții a programului artistic „Filarmonica Oltenia (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică”.

Primul dintre ele are loc astă-seară, de la ora 20.30, pe Calea Bucureşti – prelungirea Cartierului Lăpuş, Bl. O11, și este susținut de un grup din cadrul Coralei Academice a instituției, condus de dirijorul Manuela Enache. În program – madrigaluri renascentiste, prelucrări de folclor și Negro Spirituals ale compozitorilor Pierre Certon („La, la, la, je ne l’ose dire”), Pierre Passereau („Il est bel et bon”), Walter Donaldson („My blue Heaven”), Sabin Pautza („Glorious Kingdom”, „Jericho”), Gavriil Musicescu („Iac-așa!”) și Gheorghe Danga („Sârba-n căruță”, „Sârba pe loc”).

Același repertoriu va fi prezentat și cu prilejul celui de-al doilea concert, care va avea aloc joi, 16 iulie, de la ora 20.30, în părculețul de lângă Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”. Reprezentanții Filarmonicii „Oltenia” au anunțat și datele şi locurile de desfăşurare a următoarelor concerte, programele fiind în curs de definitivare: joi, 23 iulie, ora 20.30 – Casa Băniei (esplanadă); joi, 30 iulie, ora 20.30 – Parcul Puşkin; joi, 6 august, ora 20.15 – Grădina Botanică; joi, 13 august, ora 20.15 – Parcul Tineretului.

Desfăşurată în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2014, în cadrul stagiunii estivale, cea de-a II-a ediţie a programului artistic „Filarmonica Oltenia (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică” a cuprins 19 microconcerte instrumentale şi corale de muzică clasică, susţinute de tineri interpreţi în spaţii neconvenţionale (cartiere şi străzi, parcuri, locuri de joacă pentru copii).