A demarat construcţia noului „Ion Oblemenco”

0
105

Moderna arenă din Bănie ar trebui să fie inaugurată în luna noiembrie a anului viitor

S-a demolat în câteva luni, se va construi în 14 luni şi jumătate. „Mai mult durează partea de documentaţie în România, cu demolarea şi construcţia e mai uşor” a spus primarul Lia Olguţa Vasilescu despre noul stadion „Ion Oblemenco”, pe care l-a aşezat în fruntea proiectelor sale de primar. „Cel mai scump proiect este cel al conductei de la Izvarna, de 123 de milioane de euro, stadionul este al doilea ca investiţie, de 50 de milioane de euro, dar sunt mai apropiată sufleteşte de acesta” a recunoscut edilul. Ieri dimineaţă au început lucrările de construcţie, care ar trebui să dureze 14 luni şi jumătate, iar în noiembrie anul viitor ar trebui să fie inaugurată noua arenă din Bănie. Teoretic nu sunt probleme, banii sunt alocaţi, firma care se ocupă de construcţie are experienţa ridicării altor arene. Primarul a venit însoţit de Claudiu Manda şi Radu Preda să asiste la demararea construcţiei şi a confirmat că va verifica zilnic stadiul lucrărilor. Îşi doreşte ca Universitatea Craiova să joace un amical cu Real Madrid la inaugurare. „Construcţia arenei de la Craiova este pe o listă de priorităţi a guvernului, banii sunt alocaţi, nu cred că mai are cineva motive să se îndoiască de faptul că se va face stadionul. Nu vreau să punem presiune pe firma constructoare pentru a termina mai devreme arena, fiindcă vrem să fie ceva solid, nu să vedem că apar probleme ulterior. Nu au fost probleme cu demolarea, nu ar trebui să fie nici cu construcţia, aşa că în noiembrie anul viitor ar trebui să-l avem la cheie. Mi-aş dori să jucăm un amical cu Real Madrid la inaugurare, sper să am şi eu un loc rezervat pe stadion” a spus Lia Olguţa Vasilescu.

“S-a dat ordinul de începere a lucrărilor de execuție la stadionul din Craiova și la jumătatea lunii noiembrie 2016 se va finaliza această investiție. Am început lucrările de săpătură și de amenajare a platformei de lucru pentru realizarea fundației speciale, vom continua cu celelalte apecte legate de construcţie. Acum se lucrează cu 15 utilaje, în vârf de construcție vor fi undeva la aproximativ 500 de oameni” a declarat reprezentantul firmei constructoare. Deputatul Claudiu Manda a adăugat: “Trebuie să îi felicităm pe cei din autoritățile locale și pe cei de la Guvern pentru stadion. Acum suntem în linie dreaptă, sunt prevăzuți bani la buget până la sfârșitul anului, iar când se va face bugetul pentru anul viitor eu și colegii mei din comisia de buget finanțe vom avea grijă ca Ministerul Dezvoltării să aloce banii necesari pentru acest proiect. Nu cred că mai există cârcotași care să pretindă că nu se va face stadionul”, a spus Manda.

Arena de atletism va fi finalizată anul acesta

În acelaşi timp, lucrările de construcţie ale arenei de atletism din cadrul complexului „Ion Oblemenco” sunt în plină desfăşurare. Firma care execută proiectul a întâmpinat unele probleme la ridicarea fundaţiei, acuzând faptul că  pânza freatică este destul de sus în zonă, de aceea lucrările sunt într-o oarecare întârziere. Arena de atletism are termen de finalizare pentru luna octombrie, dar ţinând cont de acest delay neprevăzut, ea va fi predată cel mai probabil în noiembrie sau în decembrie. Peste o săptămână vor începe deja lucrările la suprafeţele de joc, iar marcajele arenei de atletism vor fi efectuate de o firmă specializată din Germania. „Firma care se ocupă de stadionul de atletism este într-o oarecare întârziere, fiindcă întâmpinăm unele probleme cu pânza freatică. Îi rugăm pe cei care se ocupă să se apropie totuşi de termenul de finalizare oferit iniţial. Dreptate avem şi noi şi ei, important este să se termine acest stadion” a declarat Lia Olguţa Vasilescu.