Marea peticeală şcolară, „pe repede înainte”!

0
35

Nu mai este nici o surpriză că multe dintre unităţile de învăţământ doljene nu sunt pregătite să-şi aştepte corespunzător elevii şi, nu în ultimul rând, dascălii. În ceasul al treisprezecelea, autorităţile contabilizează problemele – de ani de zile aceleaşi – şi spun că încearcă să remedieze pe cât posibil situaţia… Din nou, cârpeala – în cel mai bun caz – va fi soluţia de moment, fiindcă lunile de vacanţă nu ajung niciodată! Nici elevilor şi nici responsabililor lor.

În primul rând, nu toate şcolile au reuşit să obţină autorizaţii sanitare de funcţionare. Nici nu e de mirare, în condiţiile în care în localităţi precum Secu, Greceşti sau Argetoaia problemele sunt atât de multe încât aceasta pare să fie cea mai mică. În această ultimă comună, pe lângă lipsa autorizaţiei sanitare, ţevile şi caloriferele nu au fost conectate la centrala termică, iar acoperişul este în stadiu avansat de degradare. La Unirea sunt probleme legate de asigurarea apei curente şi, ca “bonus”, nu există spaţiu de depozitare a produselor lactate şi de panificaţie… “Dar înţeleg că se fac demersuri în acest sens”, spune prefectul de Dolj, Elena Costea.

Nici unitatea şcolară din Piscu Vechi nu a primit autorizaţie sanitară. “Aici problemele sunt mai mari: clădirile şcolii sunt în reabilitare până în vara anului viitor, grupurile sanitare sunt necorespunzătoare, nu există spaţiu adecvat pentru depozitarea produselor din programul Laptele şi Cornul şi nici combustibil. În acest sens, s-a solicitat Inspectoratului Şcolar găsirea unei soluţii pentru ca elevii să fie mutaţi la o altă unitate de învăţământ”, a precizat, ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Elena Costea

Până la iarnă mai este!

La capitolul “lipsuri” se înscriu cu “succes” şi unităţile de învăţământ din Întorsura, Dobreşti, Amărăştii de Sus şi Călăraşi, care nu au realizat aprovizionarea cu combustibil pentru încălzire pe timpul iernii. “Este vorba de şcoli precum cea din Întorsura, unde combustibilul solid ajunge doar pentru două săptămâni, neexistînd prevăzută în buget suma necesară pentru asigurarea de combustil pe toată perioada iernii, Dobreşti, Amărăştii de Sus şi Liceul „Petre Baniţă” din Călăraşi, care are asigurat combustibil doar pentru o lună. Solicităm şi pe această cale autorităţilor locale din comunele cu probleme să se implice şi să asigure fonduri pentru combustibilul necesar pentru încălzirea şcolilor pe tot parcursul iernii”, a mai spus Elena Costea.

Unde se păstrează laptele şi cornul?

Probleme sunt şi în privinţa depozitării produselor din programul „Laptele şi Cornul”. Lipsesc spaţiile corespunzătoare de păstrare. Sunt şcoli care dispun de ele doar la unitatea de centru… Dar unele unităţi de învăţământ au solicitat autorităţilor locale alocarea de fonduri pentru achiziţia de vitrine frigorifice în care să depoziteze produsele. “Este vorba de şcoli precum cele din Vârtop, Unirea sau Caraula. Autorităţile locale trebuie să se implice şi să găsească soluţii pentru aceste probleme, pentru că, altminteri, există riscul ca aceste produse fie să nu ajungă la elevi la timp, fie, şi mai rău, să ajungă alterate şi nu cred că doreşte cineva ca sănătatea elevilor să fie pusă în pericol”, opinează reprezentantul Instituţiei Prefectului judeţului Dolj.

Palatul Copiilor din Băileşti stă să cadă

Echipa de inspectori şcolari şi reprezentanţi ai autorităţii judeţene s-a întâlnit şi cu alte situaţii “deosebite” în timpul controalelor dispuse de  Prefectura Dolj: Palatul Copiilor din Băileşti e pe butuci. “Structura din Băileşti a Palatului Copiilor este în continuă degradare şi reprezintă un real pericol pentru copii şi cadre didactice. Nu există grupuri sanitare, etajul clădirii este dezafectat din cauza degradării acoperişului. De fapt, întreaga clădire necesită o amplă reabilitare. Reprezentanţii Prefecturii şi cei ai Inspectoratului Şcolar, responsabili de zonă, au făcut demersuri pe lângă autorităţile din Băileşti, pentru a muta Palatul Copiilor într-o altă clădire”, a declarat Prefectul Judeţului Dolj, Elena Costea.

Epilog

Ca o concluzie, oficială – fiindcă toate acestea au reieşit în urma controlului dispus de Prefectura Dolj –, “sunt multe probleme vechi, dar doresc să le transmit elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice că Instituţia Prefectului Judeţului Dolj se va implica în asigurarea desfăşurării procesului de învăţământ într-un cadru corespunzător. Vom face demersuri atât pe lângă autorităţile locale, cât şi pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj pentru a remedia toate deficienţele constatate, până la începerea anului şcolar. Dacă va fi necesar, vom apela chiar şi la sprijinul miniştrilor de resort”, a declarat Prefectul Judeţului Dolj, Elena Costea.

 

Verificările ar fi trebuit să se încheie până la data de 5 septembrie a.c. Însă inspectorii şcolari desemnaţi să meargă în teren împreună cu angajaţii Prefecturii “au fost angrenaţi în diverse activităţi în afara judeţului, din care cauză procesul va fi finalizat, sperăm, până la data de 10 septembrie 2012”, a mai anunţat Elena Costea.