Atacul cu cuţit din metroul londonez este considerat un „act terorist”

0
332

Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit trei călători sâmbătă seară într-o staţie a metroului londonez după ce ar fi strigat “Aceasta este pentru Siria”, înainte ca un poliţist să descarce un pistol cu electroşocuri în atacator şi să-l reţină, un act considerat ca “terorist” de poliţie. Poliţia antiteroristă britanică a anunţat că anchetează atacul cu armă albă comis contra mai multor persoane în metroul londonez. “Noi considerăm aceasta ca un act terorist”, a declarat responsabilul acestei unităţi, Counter Terrorism Command, Richard Walton, într-un comunicat. Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane anunţase anterior că ofiţerii au fost chemaţi pentru un incident în staţia de metrou Leytonstone din estul Londrei la 19.05 GMT, unde un suspect ameninţa călătorii cu un cuţit după ce a înjunghiat mai multe persoane. El a precizat că unul dintre ofiţerii de poliţie a descărcat un pistol Taser cu electroşocuri asupra suspectului, care a fost apoi arestat şi dus la un spital din estul Londrei, unde a rămas sub pază. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, un bărbat a fost grav rănit şi alţi doi au suferit leziuni minore. El nu a confirmat informaţiile canalului Sky News potrivit cărora suspectul a strigat cuvintele: “Aceasta este pentru Siria” în timpul atacului. Ziarul Evening Standard din Londra a afirmat de asemenea că atacatorul a strigat “acest lucru este pentru Siria”. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a refuzat să comenteze informaţiile cu privire la Siria. Marea Britanie este plasată sub al doilea cel mai înalt nivel de alertă “severă”. Aceasta înseamnă că un atac este considerat foarte probabil potrivit autorităţilor, în principal datorită ameninţării reprezentate de militanţii Statului Islamic în Siria şi Irak şi încurajarea susţinătorilor acestora să comită atacuri în ţările lor. Parlamentarii britanici au aprobat bombardarea ţintelor Statului Islamic în Siria miercuri. Avioane de luptă britanice au efectuat de atunci două raiduri de bombardamente.