O stea pe „Walk Of Fame” pentru Amza Pellea, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani

0
219

Acasă la Nea Mărin, în Băileşti, invitată de onoare este fiica actorului, Oana Pellea

Nu-i an în care, fie la 7 aprilie (atunci când s-a născut), fie la 12 decembrie (când a plecat dintre noi), băileştenii să nu cinstească memoria lui Amza Pellea. Cu atât mai mult astăzi, când se împlinesc 80 de ani de când a păşit pentru prima dată în astă lume… Primăria şi Consiliul Local Băileşti, Casa de Cultură care îi poartă numele, Biblioteca Municipală „Petre Anghel” şi instituţiile de învăţământ din localitate organizează cu acest prilej vizionări de filme şi scheciuri cu Nea Mărin, concursuri cu premii pe tema vieţii şi operei lui Amza Pellea şi un Concurs de satiră şi umor, invitată la manifestări şi, totodată, membră a juriului fiind fiica actorului, Oana Pellea. Astăzi de dimineaţă, în Bucureşti, la mormântul actorului din cimitirul „Bellu” are loc o slujbă de pomenire, apoi, după-amiază, va fi inaugurată o stea care îi poartă numele pe „Walk Of Fame” – Aleea Celebrităţilor autohtone, concepută după faimosul bulevard american. Amza Pellea va deveni, astfel, al patrulea actor răsplătit cu o astfel de stea, după Florin Piersic, Victor Rebengiuc şi Radu Beligan.

«Vor trece anii, actorii se vor perinda cu sutele, cu miile pe ecrane şi pe scene, dar nimeni, niciodată, nu-l va putea înlocui pe Amza Pellea în inima poporului român. Cu trecerea anilor, vidul lăsat de el se va face din ce în ce mai simţit. Amza este mai mult decât un mare actor, a cărui paletă mergea de la comedia bufă la tragedie. El este o legendă, un mit, una dintre florile rare care a răsărit pe pământul românesc. Graţie cinematografului şi televiziunii care ne-au păstrat umbra şi ecoul lui, el este unul din monumentele acestui popor. O comoară naţională. El va trăi mereu în mintea şi inima românilor şi, pe măsură ce timpul trece, statuia lui va deveni tot mai înaltă». (Radu Beligan)

S-a născut, ca orice oltean care se respectă, la Băileşti. Pe 7 aprilie 1931, într-o familie cu cinci copii, tatăl său numindu-se tot Amza. A stat ce-a stat prin zonă, unde a urmat cursurile Colegiului Naţional „Carol I” şi pe cele ale Şcolii Medii de Electrotehnică (1950), dar s-a gândit că n-ar fi rău să arate şi altora ce înseamnă să fii oltean adevărat. Aşa că s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (unde, mai târziu, avea să devină profesor), absolvind în 1956. Într-un interviu realizat de Tudor Vornicu la începutul anilor ’80, marele actor mărturisea: Eram atât de timid încât paralizam la gândul că trebuie să vorbesc în faţa unei mulţimi…”. Înfrângerea propriei timidităţi a constituit marea provocare a vieţii sale şi, în final, cea mai importantă izbândă, căci, conchidea el, „cea mai importantă bătălie a omului este lupta cu sine”.

Reprezentant al promoţiei de aur a teatrului românesc

Cum nimic în viaţă nu este întâmplător, Amza a avut marea şansă de a face parte din promoţia de aur a anului 1957, repartizată, în majoritatea ei, la Teatrul Naţional din Craiova: Silvia Popovici, Sanda Toma, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Dumitru (Titi) Rucăreanu, Victor Rebengiuc. Pe scena craioveană a realizat, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puţin de 14 roluri, între care Jack Worthing („Ce înseamnă să fii onest”, de Oscar Wilde), Vedernikov („Ani de pribegie”, de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion („Tudor din Vladimiri”, de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului („Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski), Bepe („Galcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni), Horatio („Hamlet”, de Shakespeare), Colonelul Dobre („Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu), Otto Katz („Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek), Esteban („Fântâna turmelor”, de Lope de Vega).

A jucat nu numai la Naţionalul craiovean (unde, la deschiderea stagiunii 1973-1974, în noua clădire a teatrului, a primit să fie director al acestei instituţii şi unde, astăzi, sala mare de spectacole îi poartă numele), ci şi – între 1959 şi 1961 – la Teatrul Mic, Teatrul „Nottara”, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, impunându-se ca unul dintre cei mai reprezentativi actori ai scenei româneşti. S-a consacrat cu adevărat pe scena de la Comedie şi de la Naţionalul bucureştean. Pe cea dintâi a fost Brettschneider („Svejk în al doilea război mondial”, de Brecht – 1962), Pietro („Umbra”, de E. Svart – 1963), Manole („Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul („Capul de răţoi”, de G. Ciprian – 1966), Platonov („Un Hamlet de provincie”, de Cehov – 1967), Voievodul Basarab („Croitorii cei mari din Valahia”, de Al. T. Popescu – 1969), Noah („Arca bunei speranţe”, de I.D. Sîrbu – 1970), Hrisanide („Interesul general”, de Aurel Baranga – 1972), Hickok („Buffalo Bill şi indienii”, de A. Kopit – 1973). La TNB a dat viaţă lui Petre Dinoiu („Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – 1977) şi lui Vlad Ţepeş („A treia ţeapă”, de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat îl readucea pe scena Teatrului de Comedie, realizând – în regia lui Gheorghe Harag – personajul bătrânului moşier Muromski în „Procesul”, de Suhovo-Kobilin (1983).

«Actor de teatru şi actor de film, profund în amândouă meseriile, învăluind cu privirea totul într-un lan de grâu sau într-o ninsoare frumoasă de decembrie, stăpân pe sine, dar încordat şi necruţător cu tot ceea ce e fals şi retoric... Amza Pellea a reprezentat în artă una dintre cele mai frumoase ipostaze ale omului modern, aceea de erou demn angajat în scrutarea viitorului şi în edificarea lui, dar mai ales aceea de erou născut din harul pământului şi al poporului, un fel de Pepelea din care a păstrat pentru propriul său nume doar prescurtarea de Pellea, ca pe un diminutiv familiar. Rar a fost actor care să-şi fi trăit succesul cu atâta limpezime şi modestie. Ştia să te privească în ochi fără ocolişuri, dar şi cu o imensă disponibilitate sufletească, ştia să tacă îndelung şi să respecte replica partenerilor, nu incomoda pe nimeni, nu jignea pe nimeni, sărea întotdeauna în ajutorul prietenilor şi se punea cu credinţă în slujba oricărui adevăr, oricât de mic ar fi fost». (Adrian Dohotaru)

Nu doar un simplu interpret, ci un creator de personaje

 

 

Pe marele ecran a debutat încă din primul an de studenţie, în pelicula lui Mircea Drăgan „În vreme de război”, cu rolul Neica Stavarache. A trecut cu uşurinţă de la prostul satului (Ipu din „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”) la marele rege dac (Decebal în „Dacii”) şi de la ţăranul hăituit (Manlache Preda din „Osânda”) la voievodul ce a îmbrăcat cămaşa morţii (rolul principal în „Mihai Viteazul”), dând fiecărui personaj tragism şi sensibilitate. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină – cel mai bun actor – la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepţional (Manlache Preda) din filmul „Osânda”, unde apare alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim şi Veler Doamne”, de Victor Ion Popa.

Deşi a jucat în zeci de filme, a rămas în sufletul publicului prin rolul lui Mihai Viteazul şi cel comic al lui Nea Mărin, reuşind să îmbine ambele personaje în „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Nea Mărin a avut un loc aparte în viaţa lui Amza. Nelipsit din programele de revelion ale acelei perioade, ţăranul hâtru interpretat de genialul actor, care lua „în balon” năravurile şi apucăturile oamenilor şi, într-un mod cât se poate de subtil, „lovea” şi regimul, a avut un asemenea succes la public încât mulţi îl identificau pe actor cu personajul – întruchipare a olteanului parşiv, isteţ, ironic, inventiv, dinamic şi plin de farmec. „Mi-e drag acest personaj” – o recunoştea şi actorul. O creaţie a artistului, un mod al acestuia de a se manifesta ca acasă, printre oltenii săi… Împrumuta de la băileşteni particularităţile de limbă, toponimele, situaţiile de viaţă, pe care le încărca şi le nuanţa cu umorul său viguros. Amza povestea într-un interviu istoria personajului: „Nea Mărin s-a născut ca un fel de omagiu adus unui unchi de-al meu. Auzind că eu povesteam colegilor întâmplările, un realizator de la radio mi-a propus să le spun şi ascultătorilor. (…) Cred că a face haz, câteodată, de necaz este o trăsătură a poporului român”.

«Actorul de film va fi ajutat, în lupta cu timpul, de memoria peliculei. Mai presus de orice urme materiale, marele artist va rămâne prin ecoul nepieritor pe care l-a avut în conştiinţe. Şi ecoul acesta va fi în cazul lui Amza Pellea prelung. Căci în sufletul său răsuna credinţa că „libertatea artistului este aceea de a se simţi dator poporului său”. Credinţă care, slujită cu devotament, i-a conferit şansa nemuririi». (Natalia Stancu)

„Era scăpărător de inteligenţă, plin de fantezie şi de farmec”

 

 

Urmărindu-l, aproape că nu-ţi dai seama ce a fost mai mare: dragostea pentru film sau cea pentru teatru. Pentru că marele actor  a realizat roluri memorabile, indiferent dacă a jucat în teatru sau film, în dramă, comedie sau revistă. A fost întotdeauna original, autentic şi convingător, chiar dacă nu a interpretat mereu personajul principal. A fost şi umil, şi măreţ, şi simplu, şi versatil, şi volubil, şi taciturn, după cum i-o cerea scenariul. Interpreta cu  multă dezinvoltură şi personaje pozitive, şi eroi negativi, pentru că, spunea el, un actor trebuie să fie în stare să joace orice”.

Nea Mărine, nea Mărine... I-a fost drag pe lumea asta, Calul, puşca şi nevasta! Of, of, of... Vinul zaibăr, noaptea scurtă, Omul bun, cu vorbă multă Primăvara timpurie, Vântul barba să-i mângâie, of, of. Nea Mărine, nea Mărine, Mă-ntreabă Jiu’ de tine! Că te-aşteaptă suspinând, Din Băileşti să vii râzând. Nea Mărine, nea Mărine, Şi către-nceput de iarnă, Ţi-ai întins o gheară, toamnă, of, of, of. Şi l-ai luat pe drumu-ăl mare, Nici cu puşca, nici călare, Ni l-ai răstignit sub stele, Târfă neagră şi-n putere, of, of. Nea Mărine, nea Mărine, Ce-a avut moartea cu tine? Că te-as scos din rod de viaţă, Rupe-i-s-ar coasa-n braţă! Nea Mărine, nea Mărine. Amza, suflet de haiduc, Se-ndulceşte frunza-n nuc, of, of, of. Şi de verde-amărăciune, Lacrimile cad pe strune. Mi se-ncheagă glasu-n gură, Ca sângele-n tăietură, of, of. Nea Mărine, nea Mărine, Mă-ntreabă lumea de tine, Că te-a scos din lot de viaţă, Rupe-i-s-ar coasa-n braţă. Nea Mărine, nea Mărine. Strânge-ţi ceata călătoare, Şi pe sub pământ, călare, of, of, of. Rotunjeşte-ţi căutarea, Până simţi pe frunte marea. Munţii ţării-n pumnul drept Şi Oltenia pe piept, of, of. Nea Mărine, nea Mărine, Mă-ntrebă Jiu’ de tine. Că te-aşteaptă suspinând, Din Băileşti să vii râzând. Nea Mărine, nea Mărine...

 

 

 

„Amza era mai mult decât un mare actor”, spunea Radu Beligan. „Era un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea în dulceaţa prieteniei un umăr solid, pe care te puteai sprijini în clipe grele, o înţelepciune care venea de departe, din străbuni. Era generos şi bun ca o pâine de la ţară, scăpărător de inteligenţă, plin de fantezie şi de farmec. Sunt oameni care n-ar trebui să moară niciodată…”.

***

S-a stins din viaţă la vârsta de 52 de ani, la Bucureşti, în dimineaţa de 12 decembrie 1983, la 7.25 – oră la care s-au oprit şi cele două ceasuri vechi ca istoria, aflate în Casa Memorială a actorului din Băileşti – inaugurată în toamna lui 2008. «A plecat din această lume foarte mirat că îl iubea lumea. Se uita după perdea la cozile din faţa casei. Cozi de necunoscuţi, care aşteptau să intre să-i spună: „Sănătate!”. Era mirat şi ne-a întrebat cu voce tare: „De ce m-or iubi oamenii ăştia? N-am făcut nimic pentru ei”. Aşa era Amza. Un munte de frumos şi de modestie. Un ocean de bun-simţ», mărturisea, cu câţiva ani în urmă, fiica actorului, Oana Pellea.

 

„Oricât voi trăi şi oriunde va fi să mor, rămân băileştean până în străfundul sufletului”…

«Să scriu despre Amza... e greu. Ce poţi să scrii despre tatăl tău, care nici măcar nu-ţi aparţine, pentru că este al tuturor. Ştiu că a trecut prin această viaţă ca să avem la ce să ne gândim când ne e greu, ca o demonstraţie a faptului că se poate trăi frumos, cinstit şi curat. El continuă să trăiască acum prin ce a dăruit o viaţă tuturor, prin iubire, prin gândul nostru către el. Mulţumesc tuturor celor care se gândesc la el şi care l-au iubit şi celor care-l iubesc, pentru că, prin noi, Amza continuă să trăiască». (Oana Pellea)

O mărturisire a lui Amza Pellea care pentru noi are astăzi valoare testamentară… Din sufletul băileştenilor, Amza nu a plecat nici azi. Ca în fiecare primăvară, aceştia s-au reunit sub auspiciile Primăriei şi Casei de Cultură „Amza Pellea”, pentru a evoca personalitatea omului şi artistului polivalent, la împlinirea a 80 de ani de la naştere.

Între 1 şi 5 aprilie, aici au avut loc vizionări de filme şi scheciuri în care a jucat actorul. Ieri-dimineaţă s-a desfăşurat un concurs cu premii pe tema „Viaţa şi opera lui Amza Pellea”, cu participarea a 12 echipaje de elevi de la toate şcolile şi liceele din oraş. Din juriu au făcut parte, alături de actriţa Oana Pellea, profesorii de Limba română Valentin Turcu, Marian Pirnea şi Gheorghe Gheorghişan. La cele trei secţiuni, câştigătoare au fost echipajele de la Şcoala nr. 4 (ciclul primar şi cel gimnazial) şi Liceul „Mihai Viteazul” (ciclul liceal). După-amiază, băileştenii au luat parte la un Concurs de satiră şi umor, urmat de recital de muzică uşoară susţinut de trupa „NaKaMa”. Programul organizat în Băileşti mai cuprinde astăzi, ora 10.00, depuneri de coroane de flori la bustul din faţa Casei de Cultură, vizitarea Casei Memoriale, o slujbă de pomenire şi un scurt program artistic.

După cum a precizat Marcel Boţa, directorul Casei de Cultură „Amza Pellea”, «în acelaşi timp, la Bucureşti, la mormântul actorului din cimitirul „Bellu”, are loc o întâlnire a unui grup de persoane din Băileşti cu personalităţi ale culturii din România, urmată de o slujbă de pomenire». Mai apoi, la ora 13.00, pe Aleea Celebrităţilor – „Walk Of Fame”-ul bucureştean – va fi dezvelită o stea ce va purta, post-mortem, numele lui Amza Pellea. A patra, după cele primite, anul acesta, de Florin Piersic (pe 31 ianuarie), Victor Rebengiuc (10 februarie) şi Radu Beligan (pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului) – artişti consacraţi, omagiaţi pentru carierele lor de excepţie după modelul celebrului bulevard „Walk Of Fame” din Los Angeles. În cadrul proiectului, al cărui scop este acela de a celebra valori ale culturii româneşti, vor mai primi asemenea recunoaşteri actori precum Olga Tudorache, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu ş.a.

«Rareori s-a întruchipat cu mai multă desăvârşire într-un om tot ceea ce considerăm că ne aparţine – vigoarea, energia, dragostea de via­ţă, măsura, umorul, ironia, spiritul şu­gubăţ şi robusteţea de neînvins – ca în Amza Pellea». (Ileana Berlogea)

Fotografie din colecţia personală a graficianului craiovean Gabriel Bratu, publicată în premieră.

La 13 septembrie 1958, Amza Pellea se căsătorea cu Domnica Mihaela Policrat, fostă gimnastă. Au rămas alături până la moartea actorului, în 1983, singurul lor copil (deşi el îşi dorea „o echipa de fotbal”) fiind Oana Pellea (n. 29 ianuarie 1962, la Bucureşti) – de asemenea remarcabilă actriţă de teatru şi film, cu recunoaştere internaţională. „Te-ai întrupat din stele, din pulbere de vânt / din gândurile mele, din apă, din pământ / şi din iubirea noastră, clocotitoare, vie. (…) Prin tine devin veşnic / şi capăt sens şi ţel / prin tine sunt puternic / sunt piatră, sunt oţel / şi datorită ţie, fetiţa mea cea mică / de-acuma lui tăticu’ de moarte nu-i e frică!” îi scria actorul fiicei sale, căci – lucru mai puţin ştiut – Amza Pellea a fost şi autor de versuri, dar şi de scenete.

 

Teatrul Naţional din Craiova: evocare-spectacol Amza Pellea

În Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova are loc astăzi, începând cu ora 17.00, o evocare-spectacol prilejuită de împlinirea a 80 de ani de la naşterea neuitatului actor Amza Pellea. Vor fi prezentate secvenţe memorabile din filme şi emisiuni de televiziune cu Amza Pellea în rolul principal, din diverse etape ale creaţiei sale.

Marele artist va fi evocat de regizorul Mircea Cornişteanu, actorii Emil Boroghină, Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Ion Colan, precum şi de personalităţi ale vieţii culturale craiovene care l-au cunoscut şi preţuit: Petre Gigea-Gorun, Florea Firan, Alexandra Davidescu, preot profesor Ioan Ioanicescu, George Obrocea.

Seara se va încheia cu proiecţia filmului „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, ce i-a prilejuit actorului una dintre cele mai dragi şi apreciate creaţii ale sale.

Intrarea, în limita locurilor disponibile, se va face pe bază de invitaţii, care pot fi procurate de la Agenţia teatrală (www.tncms.ro).

A fost creatorul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie.

Biblioteca Judeţeană „Aman”: „Momente de aur” cu Amza Pellea

 

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova – Secţia audio-video marchează astăzi, printr-un program de manifestări, ce debutează la ora 13.00, împlinirea a 80 de ani de la naşterea lui Amza Pellea. Cu acest prilej, actorul Emil Boroghină evocă întâmplări legate de marele Amza. De asemenea, vor fi expuse documente din colecţiile bibliotecii legate de numele lui şi vor fi difuzate „Momente de aur” cu Amza Pellea. Şi-au anunţat participarea elevii clasei a XI-a B de la Grupul Şcolar Electroputere, însoţiţi de profesorii Doiniţa Bălăşoiu şi Monica Ciucă.