„Cântec pentru Oltenia”, exclusiv al CS Universitatea

1
42

Fiul lui Adrian Păunescu a cedat gratis drepturile de folosire a imnului, ieri, în ziua în care s-au comemorat 3 ani de la dispariţia tatălui său

Adrian Păunescu

În ziua în care s-au comemorat 3 ani de la dispariţia lui Adrian Păunescu, fiul acestuia, Andrei, a anunţat, printr-un comunicat, că familia Păunescu cedează gratuit imnul „Cântec pentru Oltenia” către echipa de fotbal CS Universitatea Craiova, care va avea drept excluisv de folosire a lui. „Astăzi, 5.11.2013, eu, Andrei Alexandru Păunescu, fiu al poetului Adrian Păunescu, împreună cu membri ai familiei Păunescu, anunţ public cedarea cu titlu gratuit a imnului „Cântec pentru Oltenia“ echipei Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Consider că este clubul care poate să reînvie legenda şi spiritul Craiovei Maxima, echipa căreia imnul i-a fost adresat de la bun început. Club Sportiv U Craiova SA are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio altă formaţie neavând dreptul să-l folosească. Este cântecul pe care tatăl meu mi l-a încredinţat spre a-l cânta pe scena Cenaclului Flacăra şi pe care îl cânt şi în prezent în toată ţara şi nu numai. Mă alătur unor nume ca Silviu Lung, Gheorghiţă Geolgău, Corneliu Stroe, Nae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Gheorghe Craioveanu, Pavel Badea, Ovidiu Stângă etc, în sprijinul dezinteresat şi sincer pentru echipa unui oraş de poveste. În încheiere, aş vrea să îndemn milioanele de suporteri olteni să se unească în susţinerea unor valori care ne-au caracterizat mereu: decenţă, pasiune, ambiţie, etică, profesionalism şi dorinţa de a fi cei mai buni. Doar aşa Universitatea Craiova poate să renască!” este comunicatul dat de Andrei Păunescu.

1 COMENTARIU

  1. in obtinerea acestei decizii un rol important l-a avut consilierul pdl dan dasoveanu,prieten cu rudele defunctului,care incearca sa intre sub gratiile primarului de sex feminin.
    doar, doar o prinde un os de ros,dupa ce l-a dat afara dobre.
    ca nu mai are cu ce sa-si plateasca incalzirea la casa de 1000 mp pe care o are.sau sa-si plateasca noua casa din parcul puskin?!

Comments are closed.