„Românii muncesc în Marea Britanie, ei nu vânează asistenţă socială”

0
45

Mai mulţi deputaţi PPE printre care Marian-Jean Marinescu, Traian Ungureanu şi Manfred Weber (Germania) au iniţiat zilele trecute procedurile pentru o interpelare adresată Comisiei şi Consiliului în cadrul sesiunii plenare ce va avea loc săptămâna viitoare la Strasbourg in ce privește situaţia creata de declaraţiile făcute de David Cameron privitoare la statutul cetăţenilor romani după 1 ianuarie 2014. „Marea Britanie este semnatara tratatelor de baza ale Uniunii. Un tratat semnat se respecta. Un prim ministru ar trebuie sa ştie acest lucru. Orice cetăţean european care respectă legea europeană şi naţională trebuie să beneficieze de drepturile conferite de tratatele UE indiferent de Statul Membru din care provine.”, a precizat Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului PPE. La rândul său, europarlamentarul Traian Ungureanu cataloghează campania lansata de Marea Britanie ca fiind umilitoare. „În primul rând nu se bazează pe nimic concret. Românii muncesc in Marea Britanie şi nu vânează asistenta sociala. Acest lucru este dovedit de experiența ultimilor 7 ani. Nimeni in Marea Britanie nu ar îndrăzni sa vorbească despre alte grupuri etnice așa cum vorbesc despre români si bulgari.”