Audiere publică la Craiova: “Avem o lege. Ce facem cu câinii liberi de pe străzile Craiovei?”

4
67

De ani buni, municipiul Craiova se confruntă cu problema câinilor fără stăpân, care se află în număr îngrijorător de mare pe străzi, depăşind cu mult 4.000 de exemplare. Mai rău este că s-a ajuns la situaţia în care locuitorii oraşului se simt ameninţaţi de prezenţa patrupedelor în locurile publice şi nu puţini sunt cei care spun că le este frică să mai iasă pe stradă de teamă să nu fie muşcaţi. Potrivit datelor, în ultimii doi ani şi jumătate, aproape 6.000 de persoane s-au vaccinat antirabic şi antitetanic după ce au fost muşcate de câini fără stăpân. Costurile cu vaccinul antirabic şi antitetanic administrate celor 5.831 de persoane muşcate de câini, din 2008 şi până la jumătatea anului 2011, ajung la suma de 254.096 lei şi sunt în creştere.

Dat fiind faptul că problema câinilor comunitari a luat amploare, iar părerile vizavi de măsurile care ar trebui să fie aplicate pentru a reduce numărul acestora sunt împărţite, reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia Club Craiova, Lions Club Craiova, Sindicatului Administraţiei Publice „Forţa Legii” şi Cartel Alfa Râmnicu Vâlcea vor organiza miercuri, 7 decembrie a.c., o audiere publică a cărei temă este “Avem o lege. Ce facem cu câinii liberi de pe străzile Craiovei?”. Evenimentul – programat să înceapă la ora 11.00 – se va desfăşura în incinta Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova şi se adresează tuturor craiovenilor care doresc să-şi exprime opinia vizavi de pericolul la care sunt supuşi din cauza miilor de câini care mişună pe străzi.

«Audierea publică este o procedură nouă, un exerciţiu democratic prin care fiecare cetăţean responsabil se implică în viaţa şi dezvoltarea urbei. Totodată, adoptarea de Parlament a legii “câinilor comunitari” dă autorităţilor publice posibilitatea de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemei, dar deciziile pot fi luate numai după consultarea cu cetăţenii. Având în vedere problema reală a câinilor fără stăpân din municipiul Craiova, acţiunea noastră este, de fapt, o mână de ajutor pe care o întindem craiovenilor pentru ca aceştia să-şi poată exprima public părerile. Experienţa ne-a arătat că oamenii nu vor câini liberi pe străzi, iar miercuri, 7 decembrie, cei care vor participa la audierea publică “Avem o lege. Ce facem cu câinii liberi de pe străzile Craiovei?” vor putea să spună în mod public care cred ei că sunt cauzele înmulţirii patrupedelor şi care este soluţia potrivită pentru a rezolva această problemă. Comisia de experţi va avea la dispoziţie aproximativ două săptămâni, timp în care va redacta un raport în care se vor regăsi opiniile cetăţenilor, iar la final probabil că va conţine şi o recomandare către administraţia publică locală», a explicat Ion Mihai, unul dintre organizatorii audierii publice care se va desfăşura miercuri, 7 decembrie, la Craiova.

“Un demers pur cetăţenesc”

La vorbe suntem buni, la fapte stăm mai rău. Cel puţin asta au demonstrat organizatorii atunci când au fost întrebaţi, în cadrul unei conferinţe de presă, cum va reuşi această audiere publică să rezolve problema câinilor comunitari. Au dat din umeri, spunând că decizia le va aparţine doar autorităţilor, care, dacă binevoiesc, vor ţine cont de părerile cetăţenilor. “Demersul iniţiat de noi este unul pur cetăţenesc, nu are la bază o anumită organizaţie, nu are în spate o sursă de finanţare, este o iniţiativă pe care am avut-o şi pe care autorităţile locale, dacă doresc, o pot avea. Poate vor ţine cont de consultarea pe care noi o vom face cu cetăţenii, tot ce ne dorim este să venim în sprijinul decidenţilor municipalităţii craiovene. Nu vom vorbi de eutanasiere, noi credem că mai sunt şi alte soluţii, însă în mod sigur ne dorim să avem cât mai puţini oameni muşcaţi şi agresaţi de câini. Există o mulţime de asociaţii care spun că luptă pentru protejarea animalelor, acum au ocazia să vină cu soluţii şi să le aplice”, a explicat Ringo Dămureau, liderul Sindicatului Forţa Legii.

 

4 COMENTARII

  1. nu stiu de ce atata semn de intrebare,cand solutia e foarte simpla,omeneasca si de durata adika strerilizarea.va multumesc

  2. SESIZARE SUB FORMA DE SCRISOARE DESCHISA CATRE PRESEDINTELE ROMANIEI/ Sa curga sange sau sa rezolvam problema cainilor strazii ?

    Buna ziua,

    Stimate domnule Presedinte, revin cu o noua sesizare privind problema cainilor strazii si anume imi pun problema daca se doreste cu adevarat rezolvarea problemei sau se vrea doar sa shiroiasca sangele cainilor ucisi, dupa cum s-a mai intamplat intre 2001-2008, experiment incercat in Romania, dar fara rezultatele scontate, obtinandu-se in schimb risipirea banului public ; De ce sa se repete un experiment inutil si risipitor de bani publici ?

    In attachment (la documentul trimis pe email) exista un document in care chiar Dvs. aveati o solutie cand ati candidat prima oara pentru Primaria Bucuresti; Daca acea solutie s-ar fi aplicat de atunci, sigur rezultatele ar fi fost cele scontate si anume solutionarea civilizata in 2 ani !

    Tot in attachment sunt si documentele multor organizatii si persoane, publicate in presa sau depuse catre autoritati in ultimii 11,5 ani neluate in seama sau ramase fara raspuns de cele mai multe ori, plus Declaratia scrisa nr.26/ 2011 de la Parlamentul Europei .

    Cu respect mentionez ca stiu ca dl. Sebastian Lazaroiu considera ca romanii isi doresc un tatuc; posibil sa fie adevarat si asta sa fi rezultat din studiile facute de dansul, dar cred ca isi doresc ca acel tatuc sa fie unul care sa ii duca spre o democratie autentica, evolutie si civilizatie si nu catre involutie si lipsa de civilizatie, abrutizare si tot ce poate fi mai rau !

    Inca o data va rog sa nu promulgati votatul proiect de lege PLx 912/ 2007, deoarece e clar ca nu se va rezolva problema si va intreb si pe Dvs. daca credeti ca este cazul sa se rezolve cu adevarat problema cainilor strazii sau din nou sa curga sangele shiroaie ?

    (Punctele contestate la PLx 912/2007, (ultima varianta, al carei continut schimbat este total fata de varianta votata de Senat):

    1. eutanasia animalelor sanatoase(intre 2001-2008 s-a eutanasiat si nu s-a rezolvat, deoarece locul unui caine ridicat au aparut alti caini abandonati.); legislatia nu e unitara ci da directive sa se apeleze la consultarea populara !

    2. interzicerea ingrijirii cainilor pe domeniul public;

    3. solicitarea de taxe pentru adoptie; se ofera posibilitatea de a adopta doar 2 caini (e clar ca pe saracia asta nu are nimeni bani de taxe);Dimpotriva, ar trebui sa se stimuleze de catre stat adoptarea cainilor si nu sa se risipeasca banii de catre “ecarisajele” statului/ primariilor care de-a lungul timpului au dovedit ca nu sunt capabile de o organizare serioasa a acelor adaposturi si de cele mai multe ori, sunt insalubre, adevarate focare de infectie, iar hrana, medicamentele, etc.sunt furate de personal !

    4. acordul vecinilor pentru adoptia cainilor strazii;

    5. solicitarea de documente justificative pentru adoptia cainilor strazii cum ar fi: declaratie de venit, declaratie de spatiu, etc.)

    DISCUTAND CU DIVERSI CUNOSCUTI, PERSOANE RESPECTABILE, CU REZULTATE IN PROFESIA LOR DE ALTFEL, AM AJUNS LA CATEVA CONCLUZII: IN ROMANIA EXPERIMENTUL OMULUI MULTILATERAL DEZVOLTAT A REUSIT: TOT ROMANUL SE PRICEPE LA ORICE SI DE MULTE ORI LA NIMIC, DAR ARE “SOLUTII” PENTRU TOATE SI AVEM CA EXEMPLU REZOLVAREA PROBLEMEI CAINILOR STRAZII;

    ROMANUL MULTISPECIALIST A PRELUAT SOLUTIA PORTOCALIE SI CATE UNUL ZICE: “DA DOM’LE SA-I OMOARE”;

    AM INTREBAT SI EU DACA AU AUZIT CA AU MAI FOST OMORATI INTRE 2001-2008 SUTE DE MII , ACTIVITATE PENTRU CARE S-AU CHELTUIT (SUBTILIZAT/ RISIPIT, ?) SUTE DE MILIOANE DE EURO, IAR CAINII SUNT IN CONTINUARE PE STRADA; CICA AU AUZIT !

    ATUNCI I-AM INTREBAT, DAR PANA LA URMA CE VRETI : SA SE REZOLVE PROBLEMA SAU SA CURGA SANGELE SHIROAIE ?

    AICI S-AU INCURCAT, PENTRU CA EI TRAIAU CU IMPRESIA CA DACA SE OMOARA , SE SI REZOLVA !

    CEA MAI MARE MANIPULARE VOITA SAU NU, ESTE CEA CU CAINII STRAZII LA CARE AU AJUNS SA REACTIONEZE SI PERSOANE APARENT BUNE PROFESIONISTE IN DOMENIUL LOR, DAR FARA COMPETENTE IN ALTELE, INCAPATANATE TOTUSI SA OFERE SOLUTII IN ORICE PENTRU CA ASA I-A INVATAT COMUNISMUL !

    OAMENII CU O VIZIUNE GLOBALA GENERALA SUNT FOARTE RARI SI NICAIERI IN TARILE DEMOCRATICE NU MAI EXISTA PE SCARA LARGA OM CU PRETENTII CA SE PRICEPE LA TOATE (DE FAPT, APROAPE LA NIMIC);

    RASPUNSUL GENERAL A FOST CA OAMENII VOR CA PROBLEMA SA SE REZOLVE SI NU SA CURGA SANGELE SHIROAIE !

    SOLUTIILE CARE REZOLVA PROBLEMA SUNT REGASITE IN RECOMANDAREA OMS, RECOMANDAREA PE, CONVENTIA EUROPEANA PENTRU DREPTURILE ANIMALELOR (RATIFICATA PRIN LEGEA 60/2004), DECLARATIA 26/2011, ADOPTATA IN PE, DAR COALITIA DE LA GUVERNARE NU LE VREA ! DE CE ? OARE PENTRU CA SUNT SOLUTII CIVILIZATE CARE REZOLVA PROBLEMA, IAR COALITIA NU VREA SA O REZOLVE SI VREA SA CURGA SANGELE SHIROAIE, CONFORM MODELULUI OFERIT DE UNELE STATE AMERICANE, UNDE CAINII NU AU DISPARUT DESI SUNT OMORATI DE ANI SI ANI DE ZILE (DAR PARE O BUNA OPORTUNITATE DE SUBTILIZAT BANI PUBLICI) !

    IN EPOCA IN CARE OMUL ZBOARA IN COSMOS, EXISTA SI O SOLUTIE RAPIDA, FOARTE SIMPLA PENTRU ROMANII SPERIOSHI CARE VAD IN CAINE UN PERICOL SI ANUME SA ISI ACHIZITIONEZE SAU SA LI SE OFERE DE CATRE AUTORITATI FLUIERE CU ULTRASUNETE, MODELUL CARE ALUNGA CAINII (ATENTIE, EXISTA SI MODELUL CARE ATRAGE CAINII) !

    SUNT PROBLEME DE VIOLENTA FOARTE GRAVE CARE NU POT FI CONTRACARATE NICI MACAR CU UN FLUIER CU ULTRASUNETE SI ANUME, FURTURI, CRIME , VIOLURI, RAPIRI, ABUZAREA COPIILOR, ETC. !

    PENTRU ACESTEA CINE SE VA SESIZA CU VEHEMENTA, PENTRU CA PANA ACUM PARCA NU S-A PREA SESIZAT NIMENI ???

    Cu stima,

    Dna Ildiko Badescu, Bucuresti

    militanta independenta pentru drepturile animalelor

    .

  3. Strazi fara caini nu vor fi decat daca se va steriliza in strada si in curti,se va pedepsi drastic abandonul si vor functiona adaposturi avand capacitatea necesara.Restul asaziselor solutii sunt doar bani cheltuiti aiurea.Eu nu vreau ca din banii mei sa se plateasca crima.

  4. PS. ZIlnic un copil dispare din Romania si nu mai este gasit niciodata. RAPIT DE OAMENI! Zilnic doi copii sunt abuzati in Romania. ABUZATI DE OAMENI! Aspectele acestea nu intereseaza pe nimeni sau nu ies bani din ele?
    E clar ca avem o conducere a tarii extrem de bolnava din moment ce a permis ca aceste lucruri sa se intample.
    perioada 2001-2008 cand s-au ucis sute de mii de caini cu peste 40.000.000 euro si cainii se inmulteau de la an la an sta dovada faptului ca eutanasia nu rezolva problema.
    Oradea si Cernavoda au redus numarul de caini in 3-4 ani DOAR PRIN STERILIZARE. Implicit S-A REDUS SI NUMARUL DE MUSCATURI. Cine are minte sa priceapa! Cine nu, sa nu se planga!
    Vreau sa stiu de ce A BLOCAT PDL legea sterilizarii timp de 4 ANI din 2007, pentru ca acum nu mai aveam nici picior de caine pe strada si ne preocupam de problemele importante ale tarii.
    ATENTIE! Pentru un violator de copii, un ucigas de copii, un talhar se platesc 2400 lei/luna. Dupa 3 ani este eliberat pe strada si ucide iar copii. 2400 lei/luna in timp ce voua va scad salariile si pensiile, violatorul copilului vostru are teren de fotbal, mancare buna, tigari, acces la internet, caldura – FARA SA PLATEASCA NIMIC! Pentru ca voi platiti pentru ucigasi, violatori, pedofili, hoti, talhari. FELICITARI! Ati ales bine. Ucideti niste amarati de caini, dar nu va este frica ca va poate fi violat copilul de sutele de pedofili intrati in Romania. Si asta se intampla zilnic in Romania. ZILNIC UN COPIL DISPARE SI NU MAI ESTE GASIT NICIODATA! Oare ce credeti ca se intampla cu el? Il musca cainii sau in violeaza chiar acum un pedofil? Sau poate mai multi ca vad ca asta nu va deranjeaza, ba chiar pare sa va incante.

Comments are closed.