Craiovenii, așteptați la „Festivalul Primăverii”

0
272

Craiovenii sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, să participe la „Festivalul Primăverii”, care va avea loc la Centrul Multifuncțional din cartierul „Romanești”. Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă la festival cu o serie de evenimente culturale în cadrul cărora jocul, muzica, lectura și cultura se vor îmbina armonios pentru a bucura sufletele celor dornici de frumos.

            Toți craiovenii prezenți în cele două zile de activități își vor putea face permis electronic de bibliotecă pentru a deveni utilizatori activi și a putea beneficia de toate serviciile Bibliotecii „Aman”. “Obiectivul central al acestui eveniment este reprezentat de nevoia de a sensibiliza cetățenii cu privire la actul cultural. Produsul finit, fie că vorbim despre o lansare de carte, o dezbatere sau un recital, ascunde, oarecum în mod nedrept, eforturile organizatorice, pasiunea și energia pe care creatorii de cultură le investesc în activitatea lor. Tocmai de aceasta vrem o cultură transparentă, o cultură umană, prin participarea tuturor instituțiilor de profil vrem să confirmăm intenția noastră, a tuturor, aceea de a stabili o legătură perenă și vie între cultură și comunitate”, a declarat Lucian Dindirică, directorul bibliotecii. 

             Pentru această a doua ediție, Biblioteca organizează lecturi și jocuri în limba engleză, ateliere de face-painting și vizionari de filme educative. Trupa de Teatru „Cutezătorii”, un proiect de succes al bibliotecii, va derula activitatea în Țara lui Piticot, o lectură din basme populare românești. Apropierea sărbătorii Sfintelor Paști va fi marcată prin organizarea unui atelier hand-made în care, asistați de bibliotecare, copiii vor confecționa decorațiuni tematice. Tot la standul bibliotecii, craiovenii se vor putea informa despre ultimele cărți apărute, vor audia recitaluri de chitară și voce. „Sperăm că totul va ieși bine și le lansăm craiovenilor invitația de a veni în număr cât mai mare”, a ami spus Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Program:

Sâmbătă: 10.00 – 12.00; Duminică: 10.00 – 11.00 – În Țara lui Piticot: lectură din basme populare românești susținută de actorii Trupei de Teatru Cutezătorii a Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman

Sâmbătă: 12.00 – 13.00 ; Duminică : 12.00 – 13.00 – Read and play! : Lecturi și jocuri în limba engleză

Sâmbătă 15.00 – 18.00 ; Duminică 11.00-13.00 – Să devenim personaje de poveste : Atelier de face-painting și lectură interactivă din poveștile copilăriei. Participă membrii Clubului de lectură ”Cărțile copilăriei

Sâmbătă 10.00 – 18.00 ; Duminică 10.00 – 18.00  – Prezentare filme educative:

  1. Aventurile lui Piccolo și Saxo
  2. Află totul despre T-Rex
  3. Creaturi surprinzătoare
  4. Află totul despre Univers

Sâmbătă 10.00 – 18.00;  Duminică 10.00 – 18.00 – Ateliere hand-made : confecționare decorațiuni de Paste

Sâmbătă 10.00 – 18.00 ; Duminică 10.00 – 18.00 – Expoziție de carte: „Noutăți în bibliotecă”.

Sâmbătă 10.00 – 18.00 ; Duminică 10.00 – 18.00 – Expoziție de documente electronice:  cei prezenți vor avea ocazia nu doar sa le privească ci și să le folosească cu ajutorul noii tehnologii.

– Recital de chitară/voce susținut de Andrei Giucă, elev al Colegiului Național Frații Buzești și membru al Grupului Generația Folk.