Prins cu 89 km/h pe „Calea Severinului” din Craiova

0
377

În cadrul unei razii organizate de polițiștii de la Rutieră, în trafic, pe drumurile din județ, dar și în Craiova, la acest sfârșit de săptămână, oamenii legii au aplicat nu mai puțin de 68 de amenzi pentru viteză excesivă, fiind reținute și 7 permise de conducere. În cadrul acestor activități a fost depistat un tânăr de 25 de ani, care, la volanul unui Audi, „gonea” cu 89 km/h pe Calea Severinului din Craiova.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, la acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie cauzate de traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni şi de nerespectarea regimului legal de viteză. Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au acţionat împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova pe principalele artere din municipiul Craiova, iar împreună cu poliţişti ai Formaţiunii de Poliţie Rutieră Bechet au acţionat pe DN55 (Craiova – Bechet). În cadrul acestor activități au fost constatate 206 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 24.200 lei, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 68 sancţiuni pentru viteză, 41 pentru traversări neregulamentare, dar şi 7 sancţiuni pentru neportul centurii de siguranţă, restul reprezentând alte încăplcări ale legislației rutiere. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 7 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

Unul dintre vitezomanii amendați a fost Marcel  Ilie, de 25 de ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, depistat în timp ce conducea un autoturism Audi, pe Calea Severinului din municipiul Craiova, cu viteza de 89 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R.