Păcăleală sau autopăcăleală a echipei de baschet? / Toma: „Suntem în postura Ştiinţei din 98, dar vrem să batem pentru fani”

0
149

Universitatea joacă în seara aceasta contra liderului CSM Oradea, ultimul meci din sezonul regulat, fiind avantajată, după unele calcule, de o înfrângere

Astăzi se încheie sezonul regulat în Liga Naţională de baschet, iar meciul din Sala Polivalentă, dintre Universitatea Craiova şi Municipal Oradea, este cel mai important pentru configuraţia clasamentului în perspectiva play-off-ului. Este de altfel singura partidă în care se întâlnesc formaţii care evolua în play-off. Sunt două echipe care şi-au surclasat obiectivul iniţial pentru acest sezon, Craiova intrând în premieră în play-off, iar Oradea dominând campionatul, după ce niciodată nu terminase mai sus de locul 5. Pentru oaspeţi este simplu: vor să câştige pentru a câştiga titlul de neoficial de campioană a sezonului regulat şi de a întâlni CSM Bucureşti în play-off. Craiovenii depind şi ei în primul rând de ei înşişi în tentativa de a ocupa locul 4 şi de a juca mai multe meciuri acasă în play-off. Numai că va conta şi adversarul de acolo, acesta putând fi în cele mai multe variante Gaz Metan Mediaş, echipa care ne-a depăşit clar runda trecută, 101-66 şi care a jucat excelent în cupele europene, sau BC Timişoara, formaţie oarecum mai accesibilă. S-au făcut însă destule calcule şi supoziţii în această perioadă. Paradoxal, un eşec în seara aceasta poate fi convenabil Craiovei, în cazul în care Mediaş, Cluj şi şi-ar câştiga meciurile, ceea ce ar fi normal respectând calculele hârtiei. Atunci toate ar fi la egalitate de puncte şi la un clasament în patru, Craiova ar termina tot pe 4, jucând cu Timişoara în play-off. Dacă Universitatea bate, la fel ca următitoarele, un clasament între cele 3 ne-ar aduce în sferturi pe Gaz Metan Mediaş. Numai că şi formaţia de pe Bega poate să-şi decidă singură soarta printr-un eşec, neaşteptat în condiţii normale, la Constanţa. Cum Asesoft Ploieşti se va clasa aproape sigur pe locul 3, iar Mediaş, Cluj şi Timişoara vor să evite locul 6, care ar asigura o întâlnire cu campioana en-titre, Oradea şi Mureşul fiind mult mai doriţi ca adversari. Se pot emite multe ipoteze, dar în majoritatea Craiova ar termina pe locul 4, Mediaş pe 5, Clujul pe 6, iar Timişoara pe 7. Deşi în mod normal, dar după cele mai plauzibile rezultate, în play-off am putea să avem meciurile: BC Mureş – CSM Bucureşti, CSM Oradea – BC Timişoara, Asesoft Ploieşti – Mobitelco Cluj şi Universitatea Craiova – Gaz Metan. În play-off se joacă după sistemul „3 victorii din 5 meciuri”, iar finala va fi „4 din 7”. Prima etapă din play-off este programată pe 13 aprilie.

Mai multe meciuri acasă, dar cu cel mai puternic adversar?

Formaţia craioveană nu ia în calcul însă decât un succes astă-seară, temându-se de varianta de a pierde locul 4, pentru că este de aşteptat ca Timişoara să se predea la Constanţa, mai ales că în week-end o aşteaptă Final-four-ul Cupei României, pe care-l va organiza. Managerul Marius Toma a explicat că Universitatea nu va risca nimic şi va juca la victorie contra liderului, pentru a-şi respecta fanii şi a fi sigură de disputarea mai multor meciuri acasă în play-off. „Deşi la altă scară, putem spune că suntem într-o postură asemănătoare cu cea a Ştiinţei din 1998, când putea să piardă cu Rapid în ultima etapă pentru a fi sigură de participarea în cupele europene. Cu riscul de a avea cel mai prost culoar, noi jucăm doar la victorie. Sigur, putem întâlni Mediaşul, probabil cea mai bună echipă a campionatului şi una care a făcut o figură excelentă în cupele europene. Am văzut ce forţă au în meciul direct, îl au acum şi pe Mitchell, dar nu avem alternativă. Nu facem niciun fel de calcul, noi vom juca la victorie fiindcă avem de apărat cel mai preţios lucru pe care-l avem: publicul. Toată lumea din ţară vorbeşte de Craiova, echipa care joacă acasă cu 4.000 de spectatori şi nu putem să ne batem joc de acest lucru. Dacă Timişoara, o echipă sponsorizată tot de municipalitate, ca şi noi, îşi permite să piardă intenţionat la Constanţa, e treaba celor de acolo, noi vom juca la victorie” a declarat ieri managerul echipei din Bănie, Marius Toma.

Mandic: „Suntem plătiţi să câştigăm, nu să pierdem”

Antrenorul Andelko Mandic s-a declarat deranjat de zvonurile conform cărora unele echipe, inclusiv Craiova, ar lua în calcul să piardă pentru a avea un traseu mai accesibil în play-off. „Au existat multe zvonuri şi s-au făcut multe calcule, care vorbesc mai degrabă despre cine va pierde şi nu cine va câştiga. Pot să vă asigur de un singur lucru: Craiova a jucat şi va juca doar pentru a câştiga, suntem profesionişti şi plătiţi să batem, nu să pierdem. Putem decide campioana sezonului regulat, dar nu ne interesează acest lucru, jucăm doar pentru noi, fiindcă suntem la mâna noastră în lupta pentru locul 4. Oradea nu va veni în vacanţă la Craiova, ci să-şi apere locul 1, ocupat de la începutul sezonului. Nu este un meci special pentru mine, chiar dacă am fost căpitanul Oradei câţiva ani, sunt prieten cu oamenii de acolo doar înainte şi după meci. Chemăm fanii la sală pentru a ne ajuta să ne îndeplinim ţelul. Ce vom face dacă evităm Mediaşul şi ne bate Timişoara în 3 meciuri?” a fost discursul lui Andelko Mandic, cel supranumit „Chuck Norris” pe vremea când făcea furori în tricoul adversarului de astăzi, în care şi-a încheiat şi cariera.

 

Ultima etapă a Ligii Naţionale, astăzi, ora 18:

Farul Constanţa – BC Timişoara, CSS Giurgiu – Asesoft Ploieşti, Timba Timişoara – Gaz Metan Mediaş, Universitatea Craiova – Municipal Oradea (în direct la Digisport 2), Mobitelco Cluj – BCM Piteşti, Energia Rovinari – Dinamo, CSM Bucureşti – Atlassib Sibiu, BC Mureş – Csikszereda Miercurea Ciuc.

 

 

Clasament

1. CS Municipal Oradea         29        23        6          52

2. BC Mureş Tg. Mureş          29        22        7          51

3. CSU Asesoft Ploieşti          29        22        7          51

4. Universitatea Craiova         29        20        9          49

5. BC Timişoara                      29        19        10        48

6. Gaz Metan Mediaş              29        19        10        48

7. “U” Mobitelco Cluj 29        19        10        48

8. CSM Bucureşti                   29        17        12        46

………………………………………………………………………………

9. Energia Rovinari                 29        14        15        43

10. CSU Atlassib Sibiu           29        14        15        43

11. BCM „U” Piteşti               29        13        16        42

12. CSS Giurgiu                      29        11        18        40

13. Timba Timişoara                29        8          21        37

14. Farul Constanţa                 29        7          22        36

15. BC Miercurea Ciuc           29        3          26        32

16. Dinamo Bucureşti             29        1          28        30

 

Împerecherea pentru play-off: 1-8, 2-7, 3-6, 4-5.

Împerecherea pentru play-out: 9-16, 10-15, 11-14, 12-13.

Echipele mai bine clasate vor juca mai multe meciuri acasă.